Un tablou de absolvire cu versuri frumos pictate
Ne-amintea despre eroii de la Căile Ferate:
“Când cu mâna dreaptă ridici discul, chiar dacă unii spun că e ușor,
Tu nu uita că-n trenul care pleacă, sunt mii de vieți sau rodul vieții lor…”
În uniforma C.F.R.-istă, cu vișinia lui caschetă
E Impiegatul ce rezistă, plouat sau nins, cu o paletă!
La fel arbitrului de centru, e ajutat de 2 acari
Ce stau extremic pe poziții la fel ca el de temerari!
Cei ce lucrează în R.C-uri, în turnul de control, atent,
Veghează traficul pe linii, să nu avem cumva, un accident…
Cei 2 mecanici de locomotivă, din care 1 Șefii “au tăiat”,
Ne-au dus pe unde am avut nevoie ; n-am mulțumit și nu am salutat…
Șeful de tren sau controlorul, ce-ndură-atâtea de la huligani,
Sunt suspectați că uneori primit-au, la un salariu mizer, câțiva bani…
Iar lucrătorii de la linii și Picherii, atâtea au și ei de îndurat
Pe lângă viața, uneori de câine, W.C.-ul peste linii deșertat…
Să nu-i uităm pe T.T.R.-iștii prin Telefonice Centrale,
Pe stâlpi, Cantoane, sau în Stații, pe poduri, ziduri, prin canale!
Sau casierele din Stații, dacă le cerem, ne mai vând bilete
Îndură, pe cât pot și ele ” frigul”, iar de la unii, multe “epitete”…
La “Info”, ne-mbulzim cu trupul ; prin vocalize ample vrem relații;
Fetele-ncearcă să-și convingă Șefii că n-au trimis noile informații…
O lume știe că se fură-n “Cale…”se știu și hoții de fier vechi,
Ce-s mulți ! Dar pentru că votează și-a pus Guvernul “ceară în urechi”…
Și-acei ce încă se mai zbat, prin clasice Regionale
Înlătură multe opreliști ce s-ar putea ivi pe “Cale!”
Să nu-i uităm pe cei din Capitală, care lucrează sus la Minister
Că-cearcă sincer optima Reformă, blocată de Bugetul auster…
Mă rog la Cer și de mai-marii zilei, să-ngàduie în Țară o erată :
Că-n loc de jafuri și de crize, a renăscut modern, Calea Ferată!
Din Piatra-Olt la Făurei, din Podul-Olt pân’ la Pașcani
Simeria și București, să ne trăiți întru mulți ani!
Prof. Paulian Buicescu,
Tehnoredactare, Ing.Maricela-Paraschiva Buicescu.