Copil în lan cu maci aș vrea să fiu
să zbor pe unde dulcea voie
mă ghidează
spre nori ce nu au lăcrimat
bogați în amintiri de neuitat.
Cu soarele pe umerii zglobii
cu genuine, petale roșii în obraji,
Ajung din nou fetița bucălată
în zâmbet pur îmbălsămată.
În vântul printre pași, șoptind ușor,
cucul, departe, cântă încetișor
spunând povești cu zâne neștiute.
Timpul zglobiu oprindu-se în loc
într-un tablou de primăvară înmiresmată
timid mă cheamă iar,
mângâietor alint ce mă descântă.
Voi fi copil, din nou, sub cerul adăpost,
cu macii, frați dansând în sărbătoare,
în palme câțiva stropi de dor.
Anii ce-au fost,
s-au stins într-o
fermecătoare, castă floare.
LILIANA MOLDOVAN
