9.3 C
Nürnberg, DE
October 22, 2026
Uncategorized

Antoniu Martin, invitat special la Gala „Ambasciatori di Pace”

În 24 martie 2025, se va desfășura la Palermo, Italia, un eveniment reprezentativ la nivel internațional. Este vorba despre Gala „Ambasciatori di Pace”, organizată sub egida Academiei Pontificale de Teologie (Vatican), Parlamentului Regional al Siciliei și Parlamento Internazionale Della Legalita, în cadrul căreia vor fi premiate personalități culturale și politice care și-au dedicat activitatea păcii internaționale. Unul dintre invitații speciali la eveniment este istoricul și politologul Antoniu Martin.

            „Este fără îndoială un eveniment remarcabil care își propune să evidențieze personalități implicate, în diverse feluri, în beneficiul păcii. Unii dintre noi, ca jurnaliști dar și ca persoane implicate în sfera diplomației internaționale, am încercat să transmitem mesajul păcii în diferite contexte în care activăm. Invitația la o astfel de gală nu poate decât să te onoreze”, a precizat Antoniu Martin.

Related posts

Despre democrație și revoluții industriale

Ion Marius Tatomir

Ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu, scoasă la licitație

GT Post

Hatikva – Imnul statului Israel are o istorie artistică și culturală românească!

Liliana Moldovan

ARTIZANA METAFORELOR TRĂITE

Liliana Moldovan

COMUNICAT DE PRESĂ_Un nou concurs de creație literară pentru elevi, organizat de Biblioteca Metropolitană București

GT Post

COMUNICAT DE PRESA privind profesionalizarea conducerii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) si demisia domnului Silviu Iordache, președintele interimar

Oana Roxana Gherasim

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy