11.4 C
Nürnberg, DE
October 6, 2026
Institutul Cultural Român Italia

 Conferinţa „Limba română din Republica Moldova – între istorie, memorie şi identitate“, la IRCCU Veneția

Comunicat

Cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează conferinţa „Limba română din Republica Moldova– între istorie, memorie şi identitate“, cu participarea profesorilor universitari Dan Octavian Cepraga, Eugenia Bojoga şi Floarea Vîrban, care vor aborda problematica referitoare la limba şi literatura română din spaţiul basarabean din diverse perspective. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 septembrie 2026, începând cu ora 15:00, în Sala de conferinţe a IRCCU Veneția.

Conferința aduce în atenţia publicului italian şi a diasporei române relația, conexiunea dintre limbă şi identitate, evidenţiind rolul patrimoniului lingvistic în definirea şi păstrarea identităţii etnice şi culturale, precum și consecinţele reprimării identităţii româneşti în stânga Prutului.

Un reper important al conferinţei îl reprezintă volumul Identitatea reprimată a basarabenilor şi aşa–zisa limbă moldovenească de Eugenia Bojoga, publicat în 2025 la Editura Eikon din Bucureşti, în care autoarea analizează din perspectivă diacronică edificarea anevoioasă a identităţii românilor din Basarabia şi rolul esenţial al limbii române în acest proces. Parcurgând istoria construirii identitare din 1812 până în prezent, autoarea relevă mecanismele de deznaţionalizare şi rusificare care au contribuit la reprimarea identităţii româneşti din acest spaţiu. Deconstruind cu argumente solide teorii ale politicilor culturale ţariste şi ale celor sovietice, lucrarea oferă un cadru relevant pentru a înţelege evoluţia limbii române în spaţiul basarabean şi conexiunea strânsă cu identitatea. Eugenia Bojoga este autoarea unor studii temeinice de sociolingvistică şi politică lingvistică în acest domeniu, publicând anterior un alt volum pe această temă (Limba română –„între paranteze?” Despre statutul actual al limbii române în Rep. Moldova, ARC, 2013). Cartea de faţă constituie, totodată, un punct de plecare pentru o discuţie mai largă despre memorie, patrimoniu lingvistic şi dreptul comunităţilor de a-şi afirma identitatea culturală.

Conferinţa va fi deschisă de profesorul Dan Octavian Cepraga, de la Universitatea din Padova, care va susţine prelegerea „O perspectivă italiană asupra limbii şi literaturii române din Basarabia“, aducând în discuţie modul în care limba şi literatura română din stânga Prutului sunt receptate în spaţiul cultural italian. În continuare, Eugenia Bojoga, cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, va prezenta comunicarea „Limba română din Republica Moldova– între istorie, memorie şi identitate“, în care va urmări relaţia dintre evoluţia limbii, experienţa istorică şi construirea identităţii românilor de la est de Prut. În ultima intervenţie, Floarea Vîrban, de la Accademia Europea di Firenze, va vorbi despre „Limbă, identitate naţională şi integrare europeană“ şi va reliefa rolul limbii în definirea identităţii naţionale, precum şi importanţa diversităţii lingvistice în cadrul spaţiului european comun de referinţă.

Conferinţa se va încheia cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri, în cadrul căreia publicul va avea ocazia să dialogheze cu cei trei invitaţi. Prin organizarea acestui eveniment, cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia îşi propune să contribuie la promovarea limbii române ca parte a patrimoniului cultural european şi să creeze un spaţiu de dialog asupra relaţiei dintre limbă, istorie şi identitate.

Related posts

Artista Cristina Schek participă la W4th Plinth cu lucrarea „Fern Girl“, expusă în vestul Londrei

Ion Marius Tatomir

Spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Anglia, cu actrița Emilia Popescu și pianistul Cătălin Răducanu, la Londra, Birmingham și Manchester

Ion Marius Tatomir

Pianista Angela Drăghicescu participă la Festivalul și Academia de Muzică de Cameră MiraTone de la Budapesta

Ion Marius Tatomir

Scriitoarea Ana Maria Narti, premiată în cadrul programului „Rădăcini românești – aripi suedeze”, lansat la ICR Stockholm

Ion Marius Tatomir

ICR Chișinău este partener al Expediției „La La Play” organizată în Găgăuzia

Ion Marius Tatomir

 Institutul Cultural Român lansează Programul de Burse și Rezidențe 2026, destinat susținerii mobilității culturale și cooperării internaționale

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy