Preşedinţia României

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu ocazia Zilei Imnului Național

29 iulie 2026

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 29 iulie 2026, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Național.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Ziua Imnului Național al României, pe care o sărbătorim astăzi, este dedicată simbolului național care aduce aproape inimile românilor de pretutindeni.

„Deșteaptă-te, române!” este mai mult decât un cântec oficial, devenind însăși vibrația istoriei noastre zbuciumate și chemarea la demnitate, suveranitate și unitate.

Născut în contextul efervescenței revoluționare de la 1848 ca un „marș al libertății”, imnul a fost martorul momentelor cruciale din istoria României. A însuflețit soldații în Războiul de Independență și a unit românii în tranșeele celor două conflagrații mondiale, precum și în lupta pentru dărâmarea regimului comunist și câștigarea democrației în Decembrie 1989.

În societatea contemporană, imnul național își păstrează intactă forța de coeziune socială. El acționează ca un numitor comun al identității românești, deopotrivă reprezentată de cetățenii din interiorul granițelor și de comunitățile din diaspora românească.

Imnul însoțește, totodată, rezultatele de excepție, ca o recunoaștere a excelenței românești pe plan internațional, în știință, cultură sau sport, și reafirmă apartenența noastră la marea familie a națiunilor europene.

Mesajul imnului rămâne la fel de actual și pentru tinerele generații, ca un imbold permanent la verticalitate și asumarea unor soluții curajoase. Astăzi, îndemnul „Deșteaptă-te, române!” capătă valențe profund civice prin încurajarea educației, a cultivării spiritului critic, respingerea dezinformării și implicarea activă în viața cetății.

Să onorăm cu mândrie imnul național și să ne amintim că viitorul acestei țări se scrie în fiecare zi, prin fiecare dintre noi.

La mulți ani Imnului Național!

La mulți ani, România!

Related posts

Alocuțiunea susținută de Președintele României, Nicușor Dan, cu prilejul participării la recepția oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Zilei Independenței

Ion Marius Tatomir

Discursul Președintelui României, Nicușor Dan, susținut cu prilejul primirii șefilor de misiuni diplomatice, a șefilor oficiilor consulare și a directorilor Institutelor culturale românești cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române

Ion Marius Tatomir

Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan

Ion Marius Tatomir

Decret de decorare semnat de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan

Ion Marius Tatomir

Primirea de către Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a comisarului european pentru buget, lupta antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin

Ion Marius Tatomir

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu prilejul sărbătorii Roș Hașana 5786 – Anul Nou Iudaic

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy