Comunitățile de români cu origine germană sunt o prezență activă în viața politică, socială și culturală. Sunt stabiliți aici încă din secolul al XII-lea prin sașii transilvăneni lor alăturându-li-se landlerii protestanți „transmigrati” din Austria în secolul al XVIII-lea. Tot în același secol se stabilesc: șvabii satmarieni în zona din jurul orașului Satmar/Satu Mare în nord-vestul României de astăzi; șvabii bănățeni- coloniști germani din vestul Germaniei- în regiunea din sud-vestul -Banatul de azi; specialiști din Stiria și Bohemia – germanii de munte – în Banatul Montan (jud. Caraș-Severin); coloniști germani, cunoscuți sub numele de Zipseri, în extremitatea nordică – jud. Maramureș; în nord-est, din 1774, urma anexării Bucovinei la Austria- germanii bucovineni. Germanii bucovineni au fost strămutați în Germania de către Hitler, doar câțiva s-au întors acasă după 1945. În Basarabia, între râurile Prut și Nistru, germanii s-au stabilit la început de sec. XIX. Basarabia a fost cedată Uniunii Sovietice în 1940, iar germanii din regiune au fost strămutați în Dobrogea, unde s-au înființat sate germane pe coasta Mării Negre. În perioada dictaturii fasciste (1940-1944), aceștia erau organizați ca „grupul etnic german din România” și supuși controlului Reich-ului german. Germanii din Bucovina, Basarabia și Dobrogea au fost „relocați” în Germania, 63.000 de germani români fiind transferați în unități militare germane printr-un acord interguvernamental.


După 1945, germanii din România au fost discriminați colectiv, în mare parte deposedați de bunuri și drepturile lor politice au fost revocate până în 1949. 75.000 dintre ei au fost deportați în Uniunea Sovietică pentru muncă forțată.
După 1970 Republica Federală Germania a încurajat și susținut financiar repatrierea etnicilor germani din România.
În 1989 locuiau în România aproximativ 200.000 de etnici germani, recensământul populației din 2002 relevând o scădere semnificativă până la 60.000.
În urma schimbărilor politice din 1989/1990, etnicii germani din România și-au stabilit o reprezentare politică în Forumul Democrat al Germanilor din România (DFDR), organizat în foruri locale, foruri județene și foruri regionale (Vechiul Regat, Banat, Bucovina, Transilvania de Nord, Transilvania).
În perioada 11-14 iunie 2026, la Saturn, s-a desfășurat cea de-a XIII-a întâlnire a germanilor din Regiunea Extracarpatică în organizarea Forumului Democrat al Germanilor din România.
Evenimentul la care au participat peste 300 de persoane- organizat impecabil- a avut ca punct principal Adunarea reprezentaților FDGR-Regiunea Extracarpatică- alegeri. Fostul președinte, domnul dr. Klaus Fabritius a predat mandatul domnului Christian Töpfer. Doamna Carmen Luminița Cobliș este președinte executiv. Noul Vorstand (comitet director) format din 6 persoane a luat o decizie istorică: schimbarea numelui oficial al structurii în Forumul Democrat al Germanilor din Vechiul Regat și Bucovina. A fost lansat excelentul album foto bilingv ,,Willkommene Gäste”/ ,,Musafiri bineveniți” semnat dr. Klaus Fabritius și Eduard Duldner. Au fost vernisate 2 expoziții, una de fotografie: dr. Adina Meșter (Constanța), dr. Klaus Fabritius (București), Toni Pal (Vatra Dornei/Bistrița), cealaltă de pictură: Doina Hlinka (Reșița), Elena Oboroceanu (Piatra Neamț), Mihaela Buruiană (Piatra Neamț), Annemarie Marina-Czernak (Constanța), Robert Perko (Mangalia) in memoriam.
Spectacolul susținut de formații artistice ale forumurilor germane din: Constanța, Iași, Câmpulung Moldovenesc, Reșița, București, Moinești, Piatra Neamț, Galați, Carei, Vișeu de Sus, Bacău și Germania. O explozie de muzică, dans, bucurie. Formația ,,Trio Saxones Plus Band” a intreținut atmosfera.

Evenimentul, moderat de neobosita Carmen Lumința Cobliș- președinte executiv Forumului Democrat al Germanilor din Vechiul Regat și Bucovina s-a bucurat de prezența domnului deputat Ovidiu Ganț, reprezentantul etnicilor germani în Parlamentul României.
De neuitat excursia la Capul și Cetatea Medievală Caliacra, spectaculoasă rezervație naturală și arheologică a cărei istorie începe în secolul al IV-lea î.Hr. cu tracii tirizi, fortăreața fiind denumită Tirizis. Ulterior, romanii au redenumito Acros Castellum (Capul FORTIFICAT) iar grecii i-au spus Kali Akra (cap frumos sau bun adăpost). Legenda spune că, în 1421 cănd cetatea a căzut a fost cucerită de otomani, 40 de fecioare și-au împletit părul și s-au aruncat în mare pentru a nu fi capturate de turci.
Evenimentul a avut ca punct final vizita Castelului de la Balcic (Bugaria) reședința reginei Maria a României, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României. Poreclit de regină Tenha Yuva- Cuibul Liniștii în limba turcă, este, de fapt, o vilă mare construită între anii 1926-1930 după gusturile Reginei și proiectată de arh. Emil Guneș. Clădit pe malul mării, castelul cuprinde o grădină botanică, o sală a fumătorilor, o pivniță, o chilie mănăstirească, un izvor de apă, mai mute vile rezidențiale, șase case, câte una pentru fiecare copil al Reginei Maria și alte clădiri. Un loc fabulos în care marea îmbrățișează țărmul, iar Castelul domină peste timp păstrînd intactă o parte a istoriei noastre, în miros de trandafiri, crini și iriși.
Reșița, 16 iunie 2026 Camelia Duca

22 comentarii
Asinocasino acts as a forward-thinking online destination, linking enthusiasts to a refined assortment of interactive entertainment experiences. Operating via a specialized hosting solution, the website provides an entryway to explore diverse interactive materials suited for both relaxed players and dedicated followers asinocasino 73 . Although its main goal is to ensure easy access, it guarantees that users can explore its features without difficulty, no matter their background. Built with simplicity in mind, the platform makes it easy for users to discover its offerings without complex setup. From rapid game access to smooth content interaction, the platform tailors itself to user demands. By leveraging a reputable hosting service, Asinocasino reinforces its promise of reliability and convenience.
The platform excels with its emphasis on easy-to-use tools designed to elevate the gaming experience. The platform’s straightforward design allows users to navigate content effortlessly, ensuring beginners can quickly discover appealing activities. The integration of basic navigation tools removes the common difficulties faced by users of complex gaming platforms. The platform’s adaptability ensures smooth performance for both smartphone and computer users. This adaptability means players can switch devices without losing access to their preferred activities. With a focus on clarity, the site displays essential details—like game options or interactive components—in a simple, digestible format. The platform’s well-considered design makes it an ideal choice for users who want hassle-free digital entertainment.
The perfect user for Asinocasino is someone who prefers straightforward and accessible online interactions, whether they’re trying new games or returning to favorites. It strongly appeals to individuals who enjoy a clean, distraction-free interface that keeps the entertainment front and center. From beginners to experts, the platform’s simple approach ensures enjoyable content without added complexity. Users who value convenience and dependability will find Asinocasino a welcome alternative to busy or overly complex gaming platforms. In a world where digital experiences can feel overwhelming, this platform stands out as a welcoming space for both newcomers and regular visitors. Ultimately, its design balances functionality and enjoyment perfectly, making it a top pick for modern gamers.
References:
New payid pokies australia cdss.snw999.com
References:
Secure payid pokies http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3274492
References:
Payid pokies sites https://www.notizen.kita.bayern/EKu566m4TWuAciuG0c4GpA
References:
Pokies sites that take payid http://www.pshunv.com/space-uid-1061186.html
References:
Online casino payid pokies https://pad.batsense.net/cw7zgED2TheVk7-LayAl3g
Fur alle Online-Casino-Fans, die nach einem aufregenden und modernen Angebot suchen, stellt Jackpot World eine Plattform bereit, die sich speziell auf die Welt der Slot-Games spezialisiert hat Jackpot World Slot Germany . Besonders in Deutschland hat sich Jackpot World als eine der fuhrenden Adressen fur hochwertige Slot-Spiele etabliert, die mit einem breiten Spielangebot uberzeugen. Wer sowohl klassische Glucksspiele als auch innovative Features wie Jackpots und interaktive Elemente sucht, findet bei Jackpot World die passende Plattform. Egal, ob man sich uber Jackpot World Slot Casino Erfahrungen austauschen mochte oder direkt mit dem Spielen beginnen will, die Plattform verspricht ein ansprechendes Spielerlebnis mit klarem Aufbau und vielen Optionen. Besonders auffallig ist, dass Jackpot World Slot Deutschland gezielt auf die Wunsche deutscher Spieler eingeht und sichere Zahlungsmethoden sowie eine nutzerfreundliche Oberflache bietet.
Ein gro?er Vorteil von Jackpot World liegt in der gro?en Auswahl an Slots, die sowohl Einsteiger als auch erfahrene Spieler begeistern konnen. Besonders die Jackpot World Slot Slots zeichnen sich durch hohe Gewinnchancen und innovative Spielmechaniken aus, die das Spielerlebnis noch intensiver gestalten. Besonders die Jackpot World Slot Online Casino Erfahrung uberzeugt durch eine einfache Bedienung und eine gro?e Auswahl an Spielen, die von klassischen Fruchtmaschinen bis zu komplexen Video-Slots reichen. Fur Spieler, die auf faire Spielregeln und ehrliche Jackpot World Slot Casino Bewertungen Wert legen, ist Jackpot World die richtige Wahl, da sie auf Seriositat und Qualitat besteht. Die Plattform halt mit regelma?igen Updates und neuen Freispielen ihr Angebot stets aktuell und abwechslungsreich.
Jackpot World ist ideal fur Spieler, die Unterhaltung und faire Spielregeln kombinieren mochten, ohne auf die Vorteile eines Online-Casinos zu verzichten. Die Plattform uberzeugt Spieler, die progressive Jackpots und moderne Grafiken schatzen, mit einer gelungenen Mischung aus Unterhaltung und Spielstrategie. Die Plattform bietet eine aktive Nutzercommunity, in der sich Spieler uber Jackpot World Slot Erfahrungen austauschen und sich gegenseitig beraten konnen. Jackpot World uberzeugt durch seinen modernen Ansatz und die klare Ausrichtung auf hochwertige Slots und ist damit eine attraktive Wahl fur alle, die ihr Gluck online testen mochten.
References:
Play online pokies bpay australia https://www.brainchips.liuyanze.com/?346936
References:
Bpay VIP pokies https://www.aupeopleweb.com.au/au/home.php?mod=space&uid=3172752
References:
MiFinity casino roulette Australia https://dok.kompot.si/oniygGG7SuCKPjuspnUMzg
References:
Neosurf casino ratings australia http://qiaoxiaojun.vip/home.php?mod=space&uid=2788483
References:
Casino wire transfer guide australia https://pad.koeln.ccc.de/b3jrcj-eQWCaVNaXHJJW1A
References:
Wire transfer casino minimum deposit Australia https://rentry.co/wnh6dpre
References:
Fast withdrawal casinos Osko https://ardsglobal.org/author/witchhead7/
References:
Real time payment casino australia http://www.qazaqpen-club.kz/en/user/dropcheck7/
References:
Mobile bank transfer casino australia https://27vlz.ru/user/strawmodem8/
References:
Osko casino real money https://topsitenet.com/profile/dropairbus7/2715223/
Cette plateforme se positionne comme une reference pour les joueurs recherchant des avis fiables sur les casinos en ligne, notamment pour evaluer leur legitimite Winbeatz Avis . Souvent mentionne dans les discussions autour des avis sur Win Beatz, ce site propose une analyse complete des casinos, comme Winbeatz Casino, pour aider les internautes a prendre des decisions eclairees. Les utilisateurs cherchant une reponse a la question « Winbeatz est-il fiable ? » y trouveront des elements concrets pour juger de la legitimite des sites proposes. Contrairement a d’autres avis Winbeatz parfois contradictoires sur le web, cette plateforme se distingue par une approche methodique, ou chaque analyse de Winbeatz Casino met en lumiere les aspects cles d’un etablissement. En presentant les forces et les faiblesses des casinos, Winbeatz aide les joueurs a saisir les risques avant de faire leur choix. Les analyses comparatives et les retours d’experience proposes ici permettent aux joueurs hesitants de selectionner un casino en toute confiance, en evitant les arnaques.
Les principales forces de Winbeatz resident dans sa capacite a rassembler des informations variees, allant des temoignages des joueurs aux criteres techniques qui distinguent un casino serieux d’un etablissement douteux. En etudiant une analyse complete de Winbeatz Casino, on comprend pourquoi sa transparence en fait un atout essentiel pour rassurer les nouveaux joueurs. Les fonctionnalites mises en avant, comme les paiements securises ou les verifications des gains, sont presentees de maniere claire, facilitant la comprehension pour tous. Pour ceux qui veulent eviter les escroqueries, Winbeatz propose des conseils utiles sur l’interpretation des avis pour juger de la credibilite d’un casino. Les utilisateurs encore sceptiques envers Winbeatz y trouveront des indications pour affiner leur recherche, notamment les criteres a privilegier pour choisir un casino. Grace a son approche pedagogique, Winbeatz eclaire des points souvent mal maitrises, tels que les delais de retrait ou les modalites des offres.
Les joueurs occasionnels ou novices trouveront ici des informations precieuses pour s’inscrire sur un casino en ligne, sans se laisser seduire par des offres trop allechantes. Les internautes a la recherche d’avis Win Beatz objectifs et complets obtiendront des reponses claires, tout en comprenant ce qui rend Winbeatz fiable ou, a l’inverse, a proscrire. Les amateurs de jeux en ligne cherchant a ameliorer leur experience apprecieront la precision des analyses, qui les orientent vers les casinos aux meilleures offres. En somme, Winbeatz se presente comme un outil indispensable pour naviguer dans l’univers parfois complexe des casinos en ligne, ou la mefiance doit toujours primer. Pour ceux qui cherchent a jouer en toute serenite, cette plateforme offre une boussole indispensable.
References:
Bonus pokies payid https://pad.stuve.de/2-i8CN3VRpCwnStC5UuDlQ
References:
Neosurf casino welcome bonus http://www.4001179958.org/?168490
References:
No deposit bonus wire transfer casino australia http://www.qilurexian.net/?344183
References:
Real money wire transfer casino Australia http://wargame-workshop.com/bbs/home.php?mod=space&uid=1571049