Gala Studenților Români din Străinătate revine pe 7 aprilie 2026 cu cea de-a XVI-a ediție,
organizată de Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS). Evenimentul este dedicat
celebrării excelenței academice și implicării tinerilor români care studiază peste hotare și care,
prin performanțele lor, contribuie la consolidarea prestigiului României la nivel internațional. De
peste cincisprezece ani, gala aduce în prim-plan realizările studenților din universități de top din
întreaga lume, punând accent pe inițiativă, impact și dorința de a contribui la dezvoltarea
societății.
Ediția din acest an va avea loc la Palatul Parlamentului și are tema „Departe de casă, aproape de
România”, subliniind legătura puternică pe care noua generație de studenți o păstrează cu țara și
dorința de a se implica în viitorul acesteia. În cadrul ediției din acest an va avea loc și un dialog
cu reprezentanți ai instituțiilor statului și miniștri din domeniile relevante, pe tema tinerilor și
studenților români din străinătate, discuție menită să consolideze cooperarea dintre diaspora
academică și autoritățile din România.
Concursul își propune să recunoască și să promoveze excelența academică a tinerilor români
plecați la studii în afara țării, premiind nu doar performanțele academice, ci și implicarea în
comunitate, inițiativa și contribuția la dezvoltarea societății.
Competiția include două categorii academice principale: STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie,
Matematică și Medicină) și Științe Sociale, Umaniste și Economice, din care va fi desemnat
câștigătorul Marelui Premiu – Studentul Român al Anului din Străinătate.
LIGA STUDENȚILOR ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE
“Tot ce nu este prin noi, nu va fi prin noi.”
(N. Bălcescu)
București, 2 martie 2026
Pe lângă acestea, vor fi acordate și șase categorii speciale: Studentul Român ERASMUS+ al
Anului, Premiul pentru Creație, Excelență în Voluntariat, Premiul pentru Cercetare și Inovație,
Excelența Românească peste granițe și Diaspora întoarsă acasă.
Prin organizarea Galei LSRS, Liga Studenților Români din Străinătate își propune să aducă în
prim-plan studenții și absolvenții români de pretutindeni și să le recunoască, la nivel național și
internațional, eforturile depuse pe parcursul studiilor în străinătate, consolidând în același timp
legătura dintre diaspora academică și România.
Evenimentul este deschis tuturor tinerilor interesați, atât studenți din străinătate, cât și din
România, care doresc să se implice în comunitatea LSRS și să contribuie la consolidarea
legăturii dintre diaspora academică și țară.
Pentru mai multe detalii și noutăți, cei interesați pot urmări activitatea LSRS pe platformele
oficiale de comunicare, inclusiv pe Facebook (@Liga Studenților Români din Străinătate) și
Instagram (@lsrs.worldwide) și pe website-ul oficial https://lsrs.ro/.
DESPRE LSRS
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) este o asociație neguvernamentală, apolitică și
echidistantă care se ghidează după două valori cardinale importante: educația tinerilor și
promovarea culturii române în străinătate. Pe termen mediu și lung, LSRS își setează ca
obiective principale sprijinirea românilor ce studiază în străinătate și crearea unei legături stabile
între aceștia și România. În acest context, LSRS promovează cultura română peste hotare prin
numeroase proiecte locale și internaționale.
Pe plan intern, LSRS încurajează creativitatea, profesionalismul și solidaritatea membrilor săi
din fiecare filială. Voluntarii LSRS organizează evenimente care susțin coeziunea comunității de
români, dar și dezvoltarea academică și profesională a tinerilor studenți.
LIGA STUDENȚILOR ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE
“Tot ce nu este prin noi, nu va fi prin noi.”
(N. Bălcescu)
București, 2 martie 2026
LSRS promovează drepturile și interesele academice, profesionale, sociale, civice și culturale ale
membrilor săi, precum și o atitudine pozitivă față de perspectivele orientării lor spre țară. În
prezent, LSRS își desfășoară activitatea în Marea Britanie, Franța, Belgia, Germania, Austria,
Olanda, Spania, Italia, Danemarca, Canada, Norvegia, Finlanda, Suedia și Statele Unite
Radu Bianca Theodora
Președinte
