2.1 C
Nürnberg, DE
February 5, 2026
București Comunicat de presă Cultură

Poveștile care vindecă

Un weekend dedicat copiilor de la Centrul „Robănescu – Pădure”

Primăria Municipiului București, prin Biblioteca Metropolitană București, a fost prezentă, în acest weekend, la Centrul de Recuperare pentru Copii „Robănescu – Pădure”, în cadrul unui eveniment cu puternic impact social, organizat de Revoluția Poveștilor și dedicat copiilor aflați în proces de recuperare medicală.

Pentru câteva ore, poveștile, teatrul de păpuși și interacțiunea directă cu artiștii au transformat un spațiu al recuperării într-un loc al zâmbetelor, al emoției și al normalității. Copiii au primit nu doar un spectacol cultural, ci și atenție, prezență și bucurie, elemente esențiale pentru starea lor de bine.

„Biblioteca publică are un rol social care depășește granițele spațiului fizic al bibliotecii. Este esențial să fim acolo unde comunitatea are nevoie de sprijin, empatie și normalitate. Astfel de întâlniri ne reamintesc că povestea, cultura și prezența umană pot avea un impact real asupra vieții copiilor aflați în situații vulnerabile”, a declarat Ramona Ioana Mezei, manager al Bibliotecii Metropolitane București.

În cadrul evenimentului, Teatrul de păpuși Licurici, parte a Bibliotecii Metropolitane București, a adus magia teatrului acolo unde emoția și bucuria sunt mai mult decât necesare. Cu profesionalism și sensibilitate, echipa a reușit să transforme o zi obișnuită într-o experiență memorabilă pentru copii.

Evenimentul subliniază importanța parteneriatelor dintre instituții publice și organizații culturale în sprijinirea copiilor și a grupurilor vulnerabile și readuce în atenție nevoia de acces constant la cultură, educație și normalitate pentru toți membrii comunității.

Primăria Municipiului București, prin Biblioteca Metropolitană București, își reafirmă angajamentul de a susține inițiative culturale cu impact social și de a fi un partener activ în proiecte care aduc cultura mai aproape de cei care au cea mai mare nevoie de ea.

Despre Biblioteca Metropolitană București (BMB)

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, ce facilitează accesul liber la informare, educație și lectură prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin oferta sa culturală bogată, desfășurată în filialele din toate sectoarele capitalei, BMB contribuie activ la dezvoltarea comunității și la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor.

Serviciul Comunicare BMB

Related posts

Cetatea vie – Zilele porţilor deschise ȋn Cetatea Marienburg – Feldioara

Ion Marius Tatomir

Cărțile fundamentale ale limbii române: „Biblia de la București” și „Cazania lui Varlaam”, scoase în premieră la licitație

GT Post

Concursul Vreau să povestesc, ediția a V-a și-a ales câștigătorii

Ion Marius Tatomir

Lansarea proiectului TezAUR din condei

Ion Marius Tatomir

1 an până la stabilirea următorului buget al UE

Ionela van Reez-Zota

Sub semnul bucuriei: ediția aniversară a carnavalului Noris Banatoris, la 33 de ani

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy