Diaspora Evenimente Religie

Concert de Anul Nou în parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, Țările de Jos

La 1 ianuarie 2026, după Sfânta Liturghie la praznicele Tăierii împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos și al Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, şi slujba Te Deum la trecerea dintre ani, săvârșitede Părintele Paroh Protopop Dr. Ioan Durӑ, a avut loc primul concert de Anul Nou, „Audă îngerii cântece vesele”, organizat de Centrul român de Culturӑ şi Spiritualitate şi Şcoala parohialӑ ale parohiei ortodoxe române „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam.

Ȋn biserica parohială, sub bolta cu îngeri, Părintele paroh Dr. Ioan Dură, Părintele diacon Constantin Grădinaru şi numeroşi enoriaşi au putut audia, cu bucurie, un program muzical şi poetic.

Ȋn prima parte a acestuia, cu multă sensibilitate şi gingăşie, elevi ai şcolii parohiale, cu vârste între 6 şi 14 ani,  au interpret la pian diferite bucăţi muzicale şi compoziţii proprii şi au recitat poezii de George Coşbuc, Vasile Alecsandri şi Traian Dorz, dedicate iernii şi Anului Nou.

Ȋn partea a doua a concertului, cunoscutul violonist Leonard-Lucian Raiciof, concertmaestru al Filarmonicii „Residentie Orkest” din Haga şi membru în Consiliul Parohial, a interpretat, cu mult-apreciata sa virtuozitate, lucrări de A. Vivaldi, W.A. Mozart, J. Strauss II, C. Frank şi F. Bridge.

Părintele Ioan a împărtăşit celor prezenţi bucuria pe care a simţit-o la acest prim concert de Anul Nou organizat în parohie, despre care şi-a exprimat speranţa că va deveni o tradiţie, a vorbit despre datoria cultivării talentului cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe copiii din comunitatea parohiei şi a dăruit câte o carte de rugăciune elevilor care au susţinut programul cultural.             

La finalul festivităţii, copiii şi enoriaşii l-au colindat pe Părintele Ioan cu ocazia Anului Nou.

La 25 ianuarie a.c., parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, prima parohie ortodoxă română din Țările de Jos, împlineste 45 de ani de activitate neîntreruptă prin grija Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură, al cărei fondator şi ctitor este.

Isabela Dragnea,

Membra in Consiliul Parohial

Parohia “Sf. Grigorie Teologul”

Schiedam/Rotterdam, Tarile de Jos

Related posts

,,Unirea de la 1859. Onor Trenului Unirii”

Moderator1

”Război” istoric între basarabeanul Andrei Vartic și Neagu Djuvara, pe tema unificării neamului românesc

GT Post

Invitație oficială: personalități născute în Zona Brașov, căutate pentru un proiect european în 2026

Ionela van Reez-Zota

Concert Caritabil de Crăciun la Wiener Neustadt 13 decembrie 2025 • ora 16:00 • Biserica St. Leopold

Ionela van Reez-Zota

Alin Tișe președintele Consiliului Județean Cluj și Ionuț Țene, au lansat cărți la un festival românesc din Spania

Liliana Moldovan

Oferta educațională a Universității Maritime din Constanța pentru românii de pretutindeni

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy