November 21, 2025
Ministerul Afacerilor Externe

Aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Uzbekistan

Comunicat de presă

Data: 

 06.10.2025

România și Uzbekistan aniversează astăzi, 6 octombrie 2025, 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. Cu acest prilej aniversar a avut loc un schimb de scrisori de felicitare între ministrul român al afacerilor externe, Oana Țoiu, și ministrul afacerilor externe al Uzbekistanului, Bakhtiyor Saidov.

În mesajul de felicitare ministrul român al afacerilor externe a subliniat că, pe parcursul celor 30 de ani, relațiile bilaterale au evoluat continuu atât în plan politico-diplomatic, cât și la nivel sectorial. A evidențiat cooperarea dinamică în diverse domenii de activitate, urmare a interesului tot mai pronunțat pentru extinderea și aprofundarea colaborării practice și a contactelor inter-umane. România și Uzbekistan sunt parteneri în inițiativele care vizează dezvoltarea conectivității între Asia Centrală și Europa, prin Marea Caspică și Marea Neagră.

A salutat procesul de reforme și modernizare în curs în Uzbekistan, subliniind că acesta va deschide noi oportunități pentru întărirea cooperării bilaterale. A dat asigurări privind sprijinul României în procesul cuprinzător de modernizare, prin oferirea de expertiză în domeniul reformelor instituționale. Totodată, a reiterat sprijinul ferm al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Uzbekistanului, precum și pentru dezvoltarea relațiilor acestui stat cu Uniunea Europeană.

Ministrul român de externe a salutat apropiata semnare a noului Acord de Parteneriat și Cooperare Consolidat dintre Uniunea Europeană și Uzbekistan și a exprimat încrederea că acesta va contribui la schimburi mai complexe, durabile și productive, inclusiv între România și Uzbekistan.

Informații de background

România a fost unul dintre primele state care au recunoscut independența Uzbekistanului, la scurt timp după proclamarea sa (20 decembrie 1991), relațiile diplomatice fiind stabilite la 6 octombrie 1995.

În prezent, relațiile româno-uzbece consemnează evoluții dinamice pe multiple planuri. Interesul companiilor din România față de oportunitățile economice din Uzbekistan este tot mai pregnant, iar valoarea comerțului bilateral este în creștere. La 1 iunie 2024 au fost liberalizate transporturile rutiere directe și în tranzit dintre România și Uzbekistan, eliminându-se astfel o barieră importantă în relațiile comerciale bilaterale.

Related posts

Vizita viceprim-ministrului, ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Doina Nistor, la Pavilionul României la Expo 2025 Osaka

Moderator1

Precizări de presă

Moderator1

Marcarea Zilei Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania

Moderator1

MAE salută celebrarea Zilei Africii

Moderator1

Mesaj din partea ministrului afacerilor externe pentru marcarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană

Moderator1

Ministrul de externe Oana Țoiu a discutat cu Gideon Sa’ar despre parteneriatul dintre cele două țări și evoluțiile regionale.

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy