December 23, 2025
Ministerul Afacerilor Externe

România continuă sprijinul pentru populația civilă din Fâșia Gaza printr-o nouă operațiune de evacuare medicală

Comunicat de presă

Data: 

 18.09.2025

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), precum și cu alte instituții ale statului român și în coordonare cu structurile dedicate ale Comisiei Europene, a participat miercuri, 17 septembrie 2025, la o nouă operațiune de evacuare medicală de urgență din Fâșia Gaza cu o aeronavă militară C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române. Transportul, al nouălea zbor umanitar organizat de România din Gaza, a inclus 10 pacienți pediatrici și 28 de aparținători, cetățeni palestinieni.

Operațiunea a fost realizată cu implicarea MAE, cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, al MApN, MAI – Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), al Ministerului Sănătății (MS) și al unor organizații non-guvernamentale de pe teritoriul României, pentru realizarea tuturor activităților de preluare, transport în România, prin intermediul forțelor aeriene române, si asigurarea pe parcursul transportului de îngrijiri adecvate.

Misiunea de transport aerian a fost solicitată de către Departamentul pentru Situații de Urgență, ca urmare a unei cereri formulate de Centrul European de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în contextul deteriorării situației de securitate din Fâșia Gaza.

La bord s-a aflat şi o echipă medicală formată din specialiști din cadrul DSU și personal medical din MApN.

Operațiunea a fost susținută financiar și operațional prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Comisiei Europene, în strânsă coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății și cu autoritățile israeliene relevante.

MAE subliniază că România va continua să contribuie la efortul de atenuare a efectelor crizei umanitare asupra civililor palestinieni din Fâșia Gaza, acționând în strânsă coordonare cu partenerii săi internaționali. Totodată, MAE urmărește alături de partenerii sai din UE si regiune evoluțiile situației din Fâșia Gaza și reafirmă necesitatea identificării imediate a unor soluții care să conducă la eliberarea tuturor ostaticilor, o încetare permanentă a focului, protejarea populației civile și reluarea ajutorului umanitar la scară largă pentru civilii afectați.

Sursa: MAE

Related posts

Precizări de presă

Moderator1

Pavilionul României la Expo 2025 Osaka – vizite oficiale de înalt nivel

Moderator1

România, partener de încredere într-un deceniu al schimbărilor: concluziile Reuniunii Anuale a Diplomației Române 2025

Moderator1

Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a avut prima vizită oficială la Chișinău unde s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu și alți oficiali

Moderator1

Precizări de presă

Moderator1

Participarea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Gymnich)

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy