20.2 C
Nürnberg, DE
August 16, 2025
Preşedinţia României

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu prilejul Zilei Marinei Române

15 august 2025

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis vineri, 15 august 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Marinei Române. Mesajul a fost prezentat de către Cristian Diaconescu, Consilier Prezidențial – Departamentul Securității Naționale, coordonatorul Cancelariei Președintelui României, în cadrul festivităților desfășurate la Comandamentul Flotei din Constanța.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Ziua Marinei Române este una dintre sărbătorile de suflet ale națiunii noastre. Ceremoniile devenite tradiționale la malul Mării Negre aduc laolaltă români veniți din toată țara să se bucure de festivitățile pregătite în cinstea marinarilor noștri. Vă transmit tuturor salutul meu călduros și cele mai bune gânduri!

Dincolo de evenimentele organizate aici, Ziua Marinei este o zi a unității naționale, pentru că acest moment special reușește să ne apropie oriunde ne-am afla. Marinarii noștri sunt cei care poartă pavilionul tricolor pe mările și oceanele lumii. De aceea, sărbătorim astăzi și oamenii extraordinari dedicați acestei cariere, dar onorăm și simbolurile națiunii noastre.

Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naționale suntem mai puternici. Atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile și energiile creative, atunci sunt sigur că și viitorul va fi mai bun pentru România.

Dragi marinari,

Departe de țară, de familie și de prieteni, sunteți dedicați unei profesii dificile. De aceea, vă mulțumesc și dumneavoastră, și celor apropiați pentru sacrificiile pe care trebuie să le faceți. Vă îndemn să vă păstrați curajul și să purtați cu devotament și demnitate Drapelul României peste tot în lume.

Rolul Forțelor Navale Române, alături de celelalte componente ale Armatei, este foarte important în a contribui, împreună cu Aliații și partenerii noștri, la întărirea securității spațiului euroatlantic și la creșterea siguranței cetățenilor români.

Vă asigur că vom continua eforturile pentru dotarea și modernizarea Forțelor Navale Române, astfel încât să aveți asigurat tot ce este necesar pentru succesul misiunilor la care participați.

Doamnelor și domnilor,

În actualul mediu internațional de securitate, regiunea Mării Negre are o importanță strategică, fiind recunoscută ca atare atât la nivelul NATO, cât și la nivelul Uniunii Europene. Vom continua să valorificăm acest statut în beneficiul siguranței și prosperității cetățenilor români.

Dragi marinari,

Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă mereu în pază și ocrotire!

La mulți ani și bun cart înainte!

Sursa: Președinția României

Related posts

Alocuțiunea susținută de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Forțelor Terestre

Moderator1

Decrete semnate de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan

Moderator1

Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Nicușor Dan, la finalul vizitei în zona afectată de inundații din localitatea Băcel, județul Covasna

Moderator1

Decrete de decorare semnate de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan

Moderator1

Declarația de presă susținută de Președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni

Moderator1

Întrevederea Președintelui României, Nicușor Dan, cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy