COMUNICAT
Sâmbătă 14 iunie 2025, ora 11:00, cu ocazia Zilei Oficiale a Regelui Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (King’s Birthday), MS Charles al III lea, sub înaltul patronaj al Președinției României, va avea loc vernisajul expoziţiei şi prezentarea volumului in honorem Cărările Regale ale Transilvaniei, la Hanul Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90, Bucureşti (ARCUB).
„În ce mă priveşte, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţi, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase. (…) Sunt nespus de mândru să am o stră-stră-străbunică din Transilvania, ea însăşi o urmaşă a lui Vlad Ţepeş. Şi de faptul că stră-strămătuşa mea a fost mult iubita Regină Maria a României”. Charles al III-lea, Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord

În semn de prețuire a dragostei și atașamentului față de România a Majestății Sale Charles al III lea, Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord, echipa România Student Tour a dat curs unei noi provocări de a realiza volumul in honorem Cărările Regale ale Transilvaniei, o incursiune iconică, spațială și temporală, urmând traseul vizitelor Majestății Sale în Transilvania.
Volumul Cărările Regale ale Transilvaniei va fi trimis Majestății Sale, Regelui Charles al Marii Britanii și Irlandei de Nord și prezentat la diverse manifestări naționale și internaționale, cât și în centre universitare din România și din întreaga lume.


Programul Romania Student Tour constituie un concept original privind redescoperirea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României. O echipă ce renaște an de an, în urma celei mai importante competiții naționale de artă fotografică, FOTOGEOGRAFCA, pune în aplicare sub sloganul cine suntem și de ce vorbim românește, un trio-dimensional știință, pasiune, artă. Succesul remarcabil înregistrat la numeroase evenimente culturale și de tineret în plan intern și internațional a demonstrat, pe deplin, că Romania Student Tour este un produs cultural cu consistență valoroasă și o vizibilitate notabilă. Prin fotografie, ca mediu informațional, prin modalitatea de abordare și prezentare, descoperim la România Student Tour o lume fascinantă, cu o profundă încărcătură emoțională, o Românie reală.

Proiectul Romania Student Tour este derulat de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
www.ccs.ro

14 comentarii
References:
Mobile payid pokies australia https://shareshortcuts.com/u/beefwren96
References:
1 minimum deposit casino australia payid 1 minimum deposit
casino australia payid
References:
BPay pokies instant deposit https://pad.froscon.org/
References:
Play real money pokies neosurf pbase.com
References:
Neosurf prepaid card casino http://gjglm.com/home.php?mod=space&uid=252477
References:
Wire transfer casino minimum deposit Australia https://skyscrapperwiki.site/wiki/Instant_Bank_Transfer_Casinos_Australia_2026
References:
Direct bank transfer online casino australia topsitenet.com
References:
Casino direct bank deposit australia https://neoclassical.space
References:
Casino direct bank deposit australia https://rentry.co/hgzd7dog
References:
Osko casino withdrawal Australia https://pad.cttue.de/Q6Fnk5qCT-m0wsYeQh0rig
References:
Osko direct bank transfer casino http://daojianchina.com
References:
Minimum deposit payid pokies bbs.lotsmall.cn
References:
Newest payid pokies australia https://comsenz-service.com/?267998
References:
Australian payid pokies https://fzquan8.cn/home.php?mod=space&uid=258231