”Pe urmele valahilor uitați. Despre etnogeneza românilor” de Ionuț Țene, carte ce a văzut lumina tiparului la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință a fost recent lansată într-un cadru academic. Lucrarea aduce o nouă perspectivă a etnogenezei românești. Cartea se bucură de o prefață scrisă de medievistul Prof. Dr. Ioan Drăgan și o postfață de Conf. univ. dr. Avram Fițiu. Lucrarea este o viziune nouă asupra paradigmei etnogenezei poporului român.
Lansarea cărții a vut loc în Aula ”Regele Ferdinand I”, de pe str. Napoca nr. 11 (Facultatea de Istorie și Filosofie – UBBB) în data de 5 mai a.c., ora 17.00, în prezența unui ales și numeros public, peste 100 de persoane din elita academică. Au prezentat cartea: Acad. Ioan Bolovan, care a subliniat ineditul subiectului ce evidențiază un subiect ignorat de istoriografia românească din ultimele decenii și care aduce în prim plan cărți și documente inedite despre romanitatea orientală și etnogeneza românească de pe un areal geografic mult mai larg. Prof. dr. Ioan Drăgan a spus că această carte este o noutate în istoriografia românească privind formarea poporului român pe un spațiu mult mai larg decât cel de astăzi. Conf. dr. Avram Fițiu a subliniat că transhumanța a fost factorul principal care a dus la crearea poporului român în Balcani și Europa centrală și de est, iar dr. Victor Constantin Măruțoiu – scriitor a arătat importanța religiei în formarea poporului român din Pind, Carpați până în Moravia.
Autorul Ionuț Țene a spus că au existat sanctuare și vetre etno-genetice românești din Acarnania până în Silezia care au fost fundamentele creării poporului și limbii române. Autorul a mai spus că românii sunt ”autohtoni din Pind până în Moravia și din Panonia până pe Bug”.
Volumul semnat de dr.Ionuț Țene, membru UZPR este o noutate în bibliografia din acest domeniu, devenind un îndemn pentru guvernanții noștri pentru a sprijini aceste comunități cu origini românești.
Al.Florin Țene