L-am auzit cândva pe Dumnezeu

L-am auzit cândva pe Dumnezeu
cum îmi cânta din fluier și-alăută
amiroseam a moarte numai eu
trăiam amiaza aia nevăzută

din cer se pogorau luceferi triști
cu raze lungi îmbrățișau tăcerea
știam că-n margine de viață riști
să iei cu tine-n groapă doar durerea

pământ aveam destul să pun pe mine
de cald să-mi țină-n vremuri reci
să mai dansez cu iele și sabine
să vii să vezi și-apoi să pleci

și să te duci pe calea-ntoarsă
ce duce-abrupt spre nicăieri
să faci din clipă lâna toarsă
izvor de tihnă și puteri

eu am să joc la miezul nopții
orgii vor sta abia să-nceapă
când răstignit în răstignirea sorții
voi face lumea să priceapă

avem un trup se macină frumos
în fiecare oră se sfârșește
e trup de moarte găunos
e trup ce-n luturi se oprește

avem priviri de scormonit cătarea
prin crânguri multe le-am uitat
și pași ce nu vor mai uita cărarea
blestemul tristului păcat

avem un suflet și ne doare pacea
a obosit și el de-atâta dor
mă doare totu-n carapacea
din dorul meu fără izvor

avem și minte știm să nemurim
cuvinte-n versuri veștede de-acum
eu am să plec și n-am să mai revin
sub forma visului nebun.

IOAN ROMEO ROȘIIANU