Trei rostiri autentice în coperțile a patru cărți

Am primit de la scriitorul Ilie Serediuc, președintele filialei Iași Nord-Est a Ligii Scriitorilor, patru  volume semnate de trei autoare, membre ale acestei organizații profesionale, dovadă a unei atitudini frățești și colegiale pe care acest scriitor le are față de colegii săi pe care îi conduce.Aceste cărți au fost însoțite de o scrisoare cu rugămintea să scriu despre cele trei autoare și cele patru cărți ale lor.

Citind aceste volume mi-am dat seama că merită să mă aplec cu evlavie asupra acestor sărți scrise cu talent.

Poeta Angelica Manole în volumul său ”Poezii cu praf de stele ”, apărut la Editura PIM, Iași, 2024, l-am primit cu următoarea dedicație:”Cu adâncă reverență față de dumneavoastră, domnule Al.Florin Țene!Un om al cuvântului simplu, ss.Angelica Manole. ”

Volumul care are 164 de pagini se deschide cu o ”Prefață ” amplă, semnată de  profesorul Toma Pavel, în care  se concluzionează:” …Ceea ce constituie o permanență a discursului poetic, tratat cu subtilitatea sincerității confesiunii, cu sensibilitatea și cu farmecul feminității discrete, în descendență clasică.” , este structurat în zece capitole, ce se constituie în tot atâtea cicluri poematice.

Poeziile sunt scrise în stil clasic, unele chiar muzicale, în care eul poetei  trăiește senzații treze cu emoții cotidiene și luciditate în sine, ca o contemplație de opiacee:” Poezii cu praf de stele

Stau nescrise în volum,

Sunt doar gândurile mele

Rătăcite-n praf, pe drum.”

Ideile exprimate în poeme sunt clare, o pradă a realului într-o stare lirică inițială, poezia fiind imanentă cu întâile ei zvâcniri de a ieși din amorf în formal.

Volumul este un document de lirică sentimentală, ingenioasă în chingile versului clasic, în limitele rațiunii estetice.

Aceeași autoare este o pasionată reporter de călătorie, ce îmi amintește de Jurnalele de călătorie notabile ale literaturii române ce nu sunt distinse doar prin performanța lor stilistică; ele deschid, adesea, noi drumuri culturii române. Nu este vorba doar de orizonturi geografice noi, ci și de posibilități de dezvoltare a noi problematici culturale, capabile să genereze reorientări majore în dialogul intelectual autohton. Jurnalul de călătorie devine astfel un prilej pentru investigația culturală, condusă de către autori care își pun problema de a inventaria deschiderile culturii române și de a găsi soluții la unele dintre impasurile pe care i le diagnosticau. Jurnalele de călătorie sunt, în cazurile cele mai remarcabile, niște texte ideologice, în care teza este deghizată sub forma unei narațiuni descriptive despre spații străine, chiar exotice, un fel de versiune documentară a utopiei clasice. Seria este deschisă exemplar de către Însemnare a călătoriei mele de Dinicu Golescu (1826). Boierul muntean de la Golești face din relatarea celor trei călătorii din 1824–1826 în Transilvania, Austria, Bavaria, Italia de Nord și Elveția o poveste pilduitoare despre starea de înapoiere socială a Țărilor Române față de progresele politice, sociale și economice înregistrate în țările vestice, contabilizate atent în capitole intitulate „Cuvântări deosebite”. Pentru a-și face mesajul mai puternic, Golescu adoptă masca unuia dintre cei pe care îi învinuiește de a fi opresori ai țăranilor și profitori ai nedreptăților din țară, pretinzând a se fi convertit la valorile civilizației vestice prin exemplul stărilor de lucruri observate în cursul călătoriilor sale. Elocvența pledoariei din această carte transformă Însemnarea lui Golescu într-unul dintre textele paradigmatice ale genului, capabil să rezume un veritabil complex cultural, așa cum o va arăta critica de mai târziu. Pentru Adrian Marino, „complexul Dinicu Golescu” se caracterizează prin „conștiința unei deosebiri foarte variabile de civilizație, cultură, standard economic, moravuri”, „permanenta comparație critică” defavorabilă cu străinătatea și un „impuls de mare progres și reformă prin imitație și emulație, în spirit profund patriotic” (Marino 2003: 5). Însă argumentul lui Adrian Marino se sprijină pe ideea uimirii genuine a boierului muntean în fața minunilor. În scrierea următoarei părți din text am fructificat materialul care a stat la baza redactării articolului „Jurnal de călătorie”, apărut în Dicționarul General al Literaturii Române, vol. IV, H/L, coordonator Eugen Simion, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2017, p. 512–520. 273 occidentale, dezvoltate în cursul călătoriei sale. Așa cum a arătat Mircea Anghelescu, naivitatea lui Golescu este mai mult un artificiu narativ al unei construcții epice ingenioase. Jurnalul mai multor călătorii este „trucat” pentru a transmite mesajul de emancipare socială și națională, inversând ordinea călătoriilor și construindu-și un autoportret neconcordant cu realitatea. Fără ca asta să transforme neapărat Însemnările lui Golescu într-un „roman utopic” (Anghelescu 2008: 78), rescrierea călătoriilor acestuia sub forma unei singure aventuri „pedagogice” arată în ce măsură, considerabilă, jurnalul de călătorie conține teme, propuneri de dezbatere. În literatura secolului al XIX-lea, jurnalul de călătorie este nu atât literaturizat, cât „ordonat” pentru o anumită lectură. Călătoria are mereu un mesaj, ceea ce nu înseamnă că jurnalele sunt lipsite de autenticitate; chiar și în cazul manuscriselor asupra cărora nu s-a mai intervenit, al notelor de călătorie genuine, neschimbate, călătoria este învestită cu un „sens” bine controlat de către autor.

Autoarea de care facem vorbire semnează cartea ” Călător în țara lui Schiller”, apărută la Editura Pin, Iași,  2024, primită cu dedicația”Mulțumesc că existați, domnule Al.Florin Țene. Ss.Angelica Manole, 15.12.2024, Vaslui. ”

Volumul se deschide cu o prefață de scriitorul Ilie Serediuc, un cunoscut călător prin Europa și Asia, în care specifică: ”Precum un roman bun reușește să-l captiveze pe cititor, ținându-l timp de mai multe ore conectat la acțiune, la fel și scriitoarea Angelica manole procedează prin cărțile sale. ”

Cartea, care are imagini color, este strcturată în opt capitole, având denumiri metaforice ce sugerează  trăirile reporterului în diferite momente în călătoriile sale prin Germania.

Angelica Manole abordează reportajul de călătorie rezolvând piedica imanentă în chip ingenios. Autoarea a creat o voce cronicărească epică,  a unui eu absolut afectiv, părând a vorbi aici estetic, din altitudinea unei judecăți finale despre obiect, aci din perspectiva unei umanități culturale, văzută prin specimene. Ochiul romanesc pătrunde pretutindeni, urechia epică ascultă tot mai bine decât orice agent secret și în consecință cartea ia înfățișarea unui produs baroc.

Concluzionez și confirm că scriitoarea Angelica Manole, membră a Ligii Scriitorilor, este un autor complex, ce merită un loc aparte în Istoria Literaturii Române Contemporane.

Volumul ”Picături de iubire ” de Mimi Rotariu, apărut la Editura Pim, Iași, 2024, ce l-am primit cu următoarea dedicație:”Cu mult respect și admirație Domnului Președinte al L.S.R. Al.Florin Țene, din partea autoarei.ss mimi rotariu, 11.12.2024 ”,se deschide cu o prefață semnată de  Elena Bostan-Delavicov care concluzionează:”…autoarea dovedește lecturi solide și o măestrie a mânuirii limbajului liric cu tot ce presupune acesta. ”

Poemele cuprinse în acest volum sunt expresia trăirilor eului poetei în condițiile unor sentimente curate de iubire și dăruire. Ele sunt scrise când în vers clasic, când în vers liber, în funcție de starea poetei.Condițiile sufletești sunt baza acestor poeme, a cărui aparență de fragilitate diafană și de lirism eteric se mistuie în magmele sufletești tulburate. Poeta iese din expresionism și alunecă spre metafizic:”Pictez iubirea într-un vers

Pe suflet, să nu fi stins!… ” (Vers pictat)

Poeta este o evadată din metafizic pe care doar memoria îl evocă din rumoarea iubirilor pe care le dorește într-o viață halucinantă.

A treia poetă, membră a Ligii Scriitorilor din Filiala Iași Nord-Est, care mi-a trimis cartea ”Șotron cu timpul”, apărută la Editura pin, Iași, 2024, cu dedicația:”Domnului Al.Florin Țene, cu speranța că citindu-mă va conferi siguranța duratei poeziilor mele.Cu deosebită considerație, ss ecaterina Lungu. ”, este o bunică sentimentală ce speră la vecinicia lângă cei dragi ce o așteaptă de la Dumnezeu:”Doar mâna Lui  vindecătoare

Pe fruntea voastră-o poposi,

Atât cât sufletul să simtă

Că timpul nu se va opri.”( Fiului și nepotului meu, cu toată dragostea.)

Esteticește poeta vădește o precizie, atât în versul clasic, cel liber, și cel alb, deși sub aspect conținutistic totul pare a fi exprimat. Ea este un romantic intelectualist, un fel de agnostic cu aparență de modern și cântă ca atare solitudinea vieții și trăirile eului.Sentimentele sunt mereu de origine sentimentală împletite cu erudiția, și se nasc în clipele pe care le trăiește.

Poetă dotată, inteligentă conținutistic deși cu o formă încă tulbure, ea are clarificată tehnica noțională a vocabularului, precum și în fixația în poemul conceptual și nu mecanic.

În concluzie, cele trei autoarea din Moldova scriu o pagină de aur în Istoria Literaturii Române Contemporane.

Al.Florin Țene