5.9 C
Nürnberg, DE
December 8, 2024
Comunicat de presa

AJRP invitată la ceremonia de dezvelire și sfințire a primului monument ridicat pentru militarii români căzuți la datorie în Teatrele de Operații – VTO, la Bacău

„Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” – sucursala AMVVD Bacău împreună cu MApN- Garnizoana Bacău și Primăria Comunei Pârgărești, județul Bacău, organizează în data de 11 noiembrie 2024, de ZIUA MILITARILOR VETERANI AI TEATRELOR DE OPERAȚII, ora 11.00, ceremonia de dezvelire și sfințire a Monumentului ridicat pentru militarii români căzuți la datorie în Teatrele de Operații – VTO, în scopul realizării unei reale cunoașteri și a recunoștinței de către societatea civilă a devotamentului și sacrificiile militarilor români pentru apărarea țării prin participarea la misiuni și acțiuni militare în afara teritoriului național, conform angajamentelor asumate de România ce au contribuit decisiv la integrarea in N.A.T.O. și U.E.
Astfel, în fața Primăriei Pârgărești, alături de militarii veterani TO ai AMVVD, reprezentanți ai MApN, militari din Garnizoana Bacău dar și reprezentanți ai categoriilor de forţe din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, reprezentanți ai asociațiilor și fundațiilor partenere, reprezentanți din învățământ, elevi și comunitate, vă așteptăm să dezvelim și să sfințim Monumentul dedicat militarilor români ai Teatrelor de Operații și să aducem împreună un omagiu eroilor neamului.”, scrie în comunicatul primit de la președintele sucursalei AMVVD Bacău, VTO Raul Simion ce a  făcut parte din Forțele românești pentru Operații Speciale, participant la patru misiuni în Afganistan.

Amintim că, monumentul ridicat pentru militarii români căzuți la datorie în Teatrele de Operații – VTO, de la Pârgorești din Bacău face parte din „Ansamblul Minumental de la Dealu Coșna” și a fost construit la de către fostul primar Marius Gabriel Gheorghiță cu aprobarea Consiliului Local Pârgărești, cererea sucursalei AMVVD Bacău.

Ziua de 11 noiembrie – ZIUA VETERANILOR TEATRELOR DE OPERAȚII –  a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.
În perioada 1996-2024, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 200 au fost răniţi.

Related posts

FADERE lansează un proiect de amploare pentru susținerea românilor afectați de inundațiile din Valencia

Theodora-Raluca Paun

Proiectul „Documentare la bibliotecă: Perspective europene” începe cu ateliere de educație media pentru bibliotecarii din județul Vâlcea

N I

Numiri în funcția de consul general, șef de oficiu consular de carieră cu rang de consulat general

Theodora-Raluca Paun

Vizită de lucru în Regatul Belgiei, 20-21 aprilie 2024

Theodora-Raluca Paun

Cum să slăbești ușor, fără a te înfometa!

Theodora-Raluca Paun

Expoziția de pictură „E-MOTIONS” la Artoteca BMB, București, 11-25 iulie 2023

N I

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy