Evenimente în 3 ţări europene şi la Bucureşti
Într-o frumoasă conjunctură culturală ce asociază Ziua Națională a României cu evenimentele de ţinută, la Lausanne, Paris şi Roma se întâlnesc, în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie, sub genericul Turnee de poveste… pretutindeni, trei proiecte culturale naţionale de anvergură ce integrează repertoriul românesc – de la cel clasic, la romanţă şi folclor – în tezaurul muzical internaţional, cu un program ce trece fluent de la operă şi lied, la canzonetta, chanson sau cântec popular românesc.
Cele 6 evenimente europene de la Lausanne, Paris şi Roma au în prim plan patru mari cântăreţi români stabiliţi în afara graniţelor României – Ruxandra Donose (Austria), Leontina Văduva (Franţa), Teodora Gheorghiu (Elveţia) și Sorin Coliban (Austria), reprezentanţi marcanţi ai comunităţii românilor de pretutindeni şi se vor încheia cu o gală la Ateneul Român, pe 4 decembrie.
Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Programele artistice prezentate poartă titluri sugestive :
● Zâmbetul muzicii cu soprana Teodora Gheorghiu, bas-baritonul Sorin Coliban și pianista Diana Ionescu;
● Bella voce Bella Musica cu soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu;
● Melodie, Dor, Magie cu mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu.
Dacă în 2010, cele trei mari cântărețe românce – Ruxandra Donose, Leontina Văduva şi Teodora Gheorghiu – se aflau prima dată pe aceeaşi scenă sub genericul Cele Trei Dive într-un prim turneu naţional, de data aceasta i-au invitat alături de ele pe bas-baritonul Sorin Coliban, dar şi pe pianiştii români Cătălin Răducanu, Diana Ionescu și Sergiu Tuhuțiu pentru a demonstra forţa unor generaţii de vedete ale artei lirice internaţionale, care aduc alături de ele pe scenă talentul a trei pianişti pe cât de diferiţi, pe atât de strălucitori prin importanţa pe care o acordă artei instrumentale şi artei acompaniamentului, fiecare cu o personalitate unică, având la rândul lor, cariere solistice impresionante.
Turnee de poveste… pretutindeni de Ziua Naţională a Românieieste o extindere specifică pentru comunităţile de români din afara graniţelor, a proiectului Turnee de poveste, care s-a dezvoltat din 2011 până în prezent la nivel național, cu multiple evenimente internaţionale de-a lungul timpului.
Turnee de poveste… pretutindeni esteun proiect complex şi inedit de promovare a marilor interpreţi români de operă care fac personal parte din comunitatea românilor de pretutindeni – în acest caz, sopranele Leontina Văduva (Franţa), Teodora Gheorghiu (Elveţia), mezzosoprana Ruxandra Donose (Austria) şi bas-baritonul Sorin Coliban (Austria), în programe care panoramează genurile și stilurile muzicale naționale și internaționale, în succesiuni atractive în care acestea se alătură firesc.
Vârfurile şcolii muzicale româneşti au plecat dintotdeauna în lume, dar în clipa maturităţii artistice şi-au dorit să împărtăşească arta lor şi publicului din rândul căruia au venit, cel românesc, fie că el se găseşte pretutindeni sau acasă. Sunt voci care strălucesc pe cele mai mari scene ale lumii (Covent Garden, Staatsoper din Viena, Opera din Paris, Metropolitan Opera) care vor aborda un repertoriu accesibil publicului larg, ce are ca permanent fir roşu, revenirea la muzica românească. Proiectul presupune așadar apariţia pe scenă a celor patru solişti lirici alături de pianiştii acompaniatori pentru a aduce în faţa publicului de acasă valoarea care i-a consacrat pe marile scene ale lumii.
Ideea de a prezenta cu prilejul Zilei Naționale a României, în Elveţia, Franţa şi Italia un proiect având în centru mari artişti români din domeniul muzicii clasice care sunt stabiliţi în afara ţării, s-a născut din dorința de a promova și restitui comunității de români din Europa, bogăția şi reprezentativitatea artei interpretative naționale și în același timp, de a da posibilitatea acestei comunități să se bucure de muzica autohtonă şi universală într-o interpretare de excepție.
În prezent, peste 5 milioane de cetățeni români trăiesc în afara granițelor țării, iar numărul lor este în creștere – peste 20% din numărul total de cetățeni ai României. De Ziua Naţională a României, sentimentul patriotic capătă alte conotaţii, festive, iar bucuria de a reuni valori ale românilor de pretutindeni cu publicul provenind din această comunitate prin intermediul artei şi culturii devine un liant esenţial.
Detalii pe: www.turneedepoveste.ro
Facebook: https://www.facebook.com/turneedepoveste/
Instagram:https://www.instagram.com/turnee_de_poveste?igsh=MXBwY3RpbHVmdW00eQ==
SPOT GENERAL Turnee de poveste pretutindeni:
ITINERARIU
24 noiembrie 2024, ora 19 – Lausanne, Eglise Anglicane (Christ Church)
Leontina Văduva – soprană, Cătălin Răducanu – pian
25 noiembrie 2024, ora 19 – Lausanne, Eglise Anglicane (Christ Church)
Teodora Gheorghiu – soprană, Sorin Coliban- bas-bariton, Diana Ionescu – pian
26 noiembrie 2024, ora 19.30 – Paris, Salle Colonne
Leontina Văduva – soprană, Cătălin Răducanu – pian
30 noiembrie 2024, ora 19 – Paris, Salle Rachmaninoff
Ruxandra Donose – mezzosoprană, Sergiu Tuhuţiu – pian
1 decembrie 2024, ora 19 – Roma, Sala Accademica a Conservatorului Santa Cecilia
Teodora Gheorghiu – soprană, Sorin Coliban- bas-bariton, Diana Ionescu – pian
2 decembrie 2024, ora 19 – Roma, Palazzo della Cancelleria
Ruxandra Donose – mezzosoprană, Sergiu Tuhuţiu – pian
4 decembrie 2024, ora 19 – Bucureşti, Ateneul Român
Teodora Gheorghiu – soprană, Sorin Coliban- bas-bariton, Diana Ionescu – pian
Ruxandra Donose – mezzosoprană, Sergiu Tuhuţiu – pian
Leontina Văduva – soprană, Cătălin Răducanu – pian
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Producător: Pro Contemporania
Parteneri: Ambasada României în Republica Italiană, Malta și San Marino, 145 de ani de diplomaţie România-Italia, Delegaţia permanentă a României la UNESCO
Parteneri culturali: Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Muzică București, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Filarmonica George Enescu, Associazione culturale rumeno-italiana ProPatria, Bel’Art Association, Association Noesis Enesco Paris, The Culture Club, Accademia di Romania a Roma
Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internațional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de Carte, Webcultura, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro, Ordinea zilei
Cu susţinerea: Grand Hotel Continental