Tinerii se confruntă cu multe dorinţe care nu prind viaţă deoarece nimeni nu i-a ajutat să desfăşoare un proces de autocunoaştere. Părinţii nu au urmat cursuri de pedagogie şi psihologie, iar cei care le-au urmat, prin profesia lor, nu cunosc decât teorie. Practica este altfel! Aşadar, oamenii simpli de la ţară ştiu mai bine: iubirea este lecţia cea mai bună pentru a pregăti copilul pentru viaţă. Cu cuvinte mângâietoare şi gesturi calde, cu îmbrăţişări şi încurajări, mamele, în special ardelencele, îşi cresc copiii mai sănătoşi din punct de vedere emoţional decât copiii de la oraş, duşi la sport, la muzică, la limbi străine. Părinţii impun copilului să strălucească şi la şcoală şi la cercurile de formare suplimentară. De ce ? Părinţii recunosc că sunt obosiţi, stresaţi şi nu mai au răbdare cu copiii lor. Mama de la slujbă are şi treburi casnice; cum să se împartă mai bine între multe responsabilităţi? Copiii cresc însinguraţi, neînţeleşi, neglijaţi, mai mult certaţi pentru că, firesc, mai şi greşesc…
Fiecare tânăr are nevoie de modele de urmat pentru a avea un ideal în viaţă. Fiecare tânăr are nevoie de un mentor, de un sfătuitor înţelept pentru a se înţelege pe sine şi lumea. Fiecare tânăr are nevoie de „un protector” serios de la care să deprindă onoarea şi cumpătarea. Sigur că părinţii ar trebui să fie „primii dascăli” buni, dar dacă ei sunt nepricepuţi la domeniul iubire cresc un „handicapat”. Şi mulţi, prea mulţi suntem astfel, luptând toată viaţa să completăm ceea ce nu am primit în copilărie. Iată: un copil, spun psihologii, este sănătos din punct de vedere emoţional dacă mama îl învaţă să iubească şi să primească iubire, iar tatăl îşi face datoria să-l înveţe să se iubească şi să se facă iubit. Iubirea se asociază în mod firesc cu iertarea, toleranţa, compătimirea şi cu alte valori morale, de care copilul are nevoie în viaţă pentru a fi fericit, nu nefericit!
Este deajuns să te întâlneşti cu cineva care îţi vorbeşte despre durerile sale sufleteşti ca să ştii că a învăţat Nefericirea în familie. Apoi, cu anii,”seminţele sădite” în copilărie au crescut şi au dat „roade” pe mai multe planuri ale vieţii. Sigur că unii sunt puternici şi rezistă, alţii, mai sensibili, fac boli de inimă, de ficat, rinichi, nervi, pancreas. Ce este de făcut? Ce anume ne salvează, la orice vârstă? Voinţa! Voinţa de a fi om întreg, echilibrat şi inteligent. Incepi procesul de dezvoltare personală. În toate librăriile există cărţi care te pot ajuta. Zilele trecute am recomandat unei doamne de 40 de ani, care privea mulţimea de cărţi, neştiind ce să aleagă, pe cea care avea titlul „Ikigai”. Mi-a zis că nu a auzit de această filozofie de viaţă japoneză. A cumpărat-o … Eu vă recomand să citiţi mai întâi filozofii stoici. Începeţi cu Marcus Aurelius, „Gânduri către sine însuşi”. Iată cum începe Cartea I: „De la bunicul Vertus am luat ca model amabilitatea şi calmul. De la cel care m-a zămislit (de la tată) pudoarea şi caracterul bărbătesc. De la mama, respectul, generozitatea, faptul de a mă abţine, a nu săvârşi răul, nici a-l gândi. De la străbunicul meu, faptul că, pentru scopuri înalte trebuie depuse eforturi susţinute. De la perceptorul meu, faptul de a suporta greutăţile, de a face totul cu mâinile mele, de a nu mă ocupa de treburile altora, de a nu da ascultare calomniilor”.
Lecturând, fiecare dintre dumneavoastră se va simţi încântat pentru că va vibra pozitiv şi-şi va descoperi comorile propriului suflet. Va sedimenta profund stima de sine, cea care se află la baza imaginii de sine şi va completa cele 11 aspecte componente ale sinelui, până la vârful piramidei – afirmarea de sine.
Fiecare dintre dumneavoastră are datoria de a-şi construi singur Fericirea. Ea este un dar preţios pe care şi-l face fiecare sieşi. Ea nu depinde de lucrurile materiale, ci de aportul şi efortul nostru. Sigur că, cei apropiaţi au rolul lor… Cei fericiţi vor aduce „o cărămidă în plus” la „citadela” noastră interioară, alţii, cei negativişti, vor încerca să ne ia „una-două cărămizi”, dar noi vom rămâne devotaţi Sinelui nostru şi ferm ancoraţi în deciziile noastre bine chibzuite!
LUCIA COSMINA VLAD
