Când noaptea iși aruncă pijamaua pe fereastră
Zorii trezesc guguștucul ce moțăie pe-o creangă,
Desculț își strigă numele deasupra casei
Să nu-și uite, chiar azi, numele dat de Dumnezeu.
Eu îmi citesc sufletul pe care l-am scăpat în palme
Și nu mă înțeleg de ce calc pe raza de soare
Țipă, se frânge și o doare
Lumina de care se apără guguștucul cu o aripă.
În fiecare dimineață când zorii ronțăie semințe
Scuipând în brazde rodul toamnei ce vine
Guguștucul își cântă numele să nu-l uite ziua de ieri
Ciugulind semințe uitate de zori pe fereastra mea.
Doresc să-i dau o mână de grâu pe-o frunză de nuc,
Privește dincolo de mine și se apără cu o aripă
Mă înduioșează, și nu învățăm că pacea se apără
Și cu o aripă de guguștuc.
Abatere de la firesc
Un verb ce-a încăput într-un Cuvânt
Se roagă în silabe la mormântul unui sfânt
Şi o rimă rebelă ieşită din lege
Se-aşează rubin pe coroana unui rege;
Iese icoana din cerul unei rostiri-
Fraza încheie clipa din sfinţiri.
Poetul-verbul unei abateri de la firesc
Poartă sub aripi visul îngeresc,
El este şi ploaie, secetă şi duh,
Pasăre măiastră
rătăcind prin văzduh.
Adevărul din acrostih
Această pagină de timp o scriu cu maci
Elimin minciuna cu un verb curajos,
Lumea se ascunde în păduri fără copaci,
E vremea să iau poteca în spate şi să pornesc pe jos
S-au să mă refugiez în fraze fără cuvinte,
Atunci când tai unghiile substantivului picior,
O bucurie stârnesc în ciorap
Durere întoarsă pe dos în mănuşa pierdută-n pridvor,
Negaţie ce nu neagă nimic pe lume,
Acceptare botezată astăzi fără nume.
E vremea să privim oglinda oglindită-n alta
După ce ieşim din cuvinte minicinoase,
Atunci toţi zeii se întorc din Malta,
Tăcerea trece în imne şi-n clipe păguboase,
Iubiri ne ştiute cum nu ne cunoaştem viitorul,
Totul s-a măcinat până la vene, până la oase,
Inodore şi incolore precum dorul,
Cuvânt strecurat în inimile rămase.
Acum putem să ne citim viaţa pe dos,
Raport între trăire şi sfârşitul poeziei,
O lume ne aşteaptă într-un spaţiu lăptos,
Fumurie precum toamna arămind aracii viei,
Atunci când fur un vis de pe buzele femeii
Tăcută cu poala plină cu struguri dulci.
E vremea fluturilor hălăduind prin lunci
Mai rodnică în sfârşit când se nasc şi prunci.
Autobiografie
M-am născut pe strada anului 1942,
bombardată de oameni cu ochii roşii,
îmbrăcaţi în verde
când vara scotea la porţi moşii,
aruncându-şi mantaua soldăţească şi ploi
luna iunie aducea în ferestre visele femeilor
şi dor,
mergând nicăieri,aşteptând în pridvor…
Mama mi-a pus în straiţă în loc de pâine
visul zilei de mâine,
pe care l-am trăit într-o singură noapte
când ursitoarele jucau pe un lătrat de câine
pe strada unde şcoala intrase în vacanţă
şi paznicul plecase cu cartela
după pâine
legând poarta cu o speranţă…
jucării confecţionam din zdrenţe de vise,
ciorapul piciorului desculţ îl făceam minge,
în curtea şcolii cădeau iubiri ucise,
pe dealuri contempla sania
cum în sufletele noastre ninge
cu cântece ruseşti Tania
Al.Florin Țene
