Câte organizații sunt în Germania? Câte sunt în Bayern? Care sunt activitățile pe care acestea le au? În materialul următor, am să redau ultima statistică referitoare la organizațiile non profit din Germania.
Munca voluntară sub egida organizațiilor non profit este foarte răspândită în Germania, aceasta situându-se pe primul loc în Europa.
În Germania, termenul de Asociație sau Fundație este foarte des întâlnit. Într-o statistică elaborată de către ZiviZ gGmbH artă că la sfârșitul anului 2022 erau înregistrate numai în Zona Bayern 92.927 de Asociații și 2.117 Fundații.
La nivel național, aceasta arată că în total au fost înregistrate 615.759 de Asociații, 16.479 Fundații și alte 24.650 Organizații.
Activitățile acestora este foarte diversă, dar pe primele cinci locuri se află: la nivel național: sport 22%, cultură 18%, educație 17%, recreere și timp liber 9% și asociații care intervin în stare de urgență și catastrofă 4%. În Zona Bayern stăm altfel: Sport 25%, cultură 19%, educație 10%, recreere și timp liber 9% și asociații care intervin în stare de urgență 8%.
Celelalte locuri sunt urmate de activitățile în domeniul social, protecția naturii etc.
Dintre acestea, la nivel de Germanie, 63% sunt organizații care au sub 100 de membri, 24% între 101 și 300 de membrii, iar restul de 13% sunt cele care au mai mult de 301 de membri.
În Zona Bayern, proccentul organizațiilor care au sub 100 de membri este de 53%, urmat fiind de cei care sunt între 101 și 300 de membri, cu procentul de 33%, acesta fiind urmat de organizațiile care au peste 301 de mebri cu un procentuaj de 15%
De asemenea, numărul membrilor activi avem: între 1-5 persoane, la nivel național 19%, în Bayern 13%. Organizațiile care au între 6-10 voluntari activi în Germania sunt 27%, iar la nivel de Bayern 25%. Cu peste 50 de persoane care fac voluntariat ne clasăm la nivel național cu un procent de 10%, iar la nivel de Bayern cu 13%.
De asemenea, organizațiile la nivel națioal sunt în procent de 56% care au până în 10.000 euro cheltuieli, la nivel de Bayern 61 %., urmate fiind de cele care au cheltuieli între 10.001-20.000 euro, atât la nivel național cât și landul Bavaria cu un procent de 11 %. Clasa de mijloc, care au și cel mai mare procent, este a organizațiilor care au cheltuieli între 20.001- 100.000 euro, cu un procent de 18% la nivel național și 16% în Bayern. La polul opus se află cele care au mai mult de un milion de euro anual, procentul fiind: Germania 4%, Bayern 3%.
Încă o dovadă în plus că Asociațiile non profit au un loc de frunte în Germania, iar munca voluntară este cotată ca experiență în CV.
Asociația DACIA e.V. vă așteaptă alături de echipa pe care o avem pentru a ne completa în ceea ce știm a face atât de frumos pentru comunitatea română și nu numai.
Ne poți contacta sunând la numărul de telefon: 0160 33 73 128 sau scriindu-ne pe e-mail: asii.romani@yahoo.com
A voastră,
Ionela van Rees- Zota