November 12, 2026
Exclusiv Noutăți

PREMIILE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA PENTRU PUBLICAȚIILE APĂRUTE ÎN 2023

Liga Scriitorillor din România premiază, anual, cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent. Pentru această ediție, au fost luate în considerare doar cărțile și revistele sosite pe adresa noastră pentru jurizare până la data de 5 ianuarie a.c, adică 172 de titluri (147 titluri de cărți și 25 de reviste), făcându-se câte trei nominalizări pentru fiecare gen literar și în final au fost stabilite titlurile câștigătoare.

Cele 172 de titluri selectate au apărut sub egida a 28 de edituri din 21 de oraședin România iar 3 sunt cărți apărute în Canada.

Având în vedere că aceste cărți au fost scrise în interiorul Literaturii Române, premiile s-au acordat doar pe criteriul valorii, indiferent din ce organizație profesională județeană fac parte autorii. Liga Scriitorilor din România, militând consecvent pentru promovarea spiritului democratic în lumea scriitorilor, a adoptat acest principiu încă de la înființare, în urmă cu 18 ani, prin statut.

Juriul format din scriitorii Iulian Patca,(președinte), Ionuț Țene, Ion Constantinescu, Voichița Pălăcean Vereș, și Gavril Moisa a hotărât premierea celor mai bune cărți apărute în anul 2023, astfel;

1, Premiul pentru “ Cartea de poezie“( din 19 nominalizări).

Carmena Felicia Băințan, pentru volumele “Cioplind în trup“și “Orașul de ceață “, Editura Castru de Thymes, Giroc.

Viorica Șutu,, pentru ”Cristale de timp “, Editura Vatra Veche, Târgu Mureș

2-Premiul pentru “Cartea de proză”(roman) ( din 18 nominalizări).

Alexandra Dogaru-Aldo, pentru volumul “Călătoria “, Editura Pim, Iași.

Mihai Ganea, pentru volumul “Magistra “, Editura Transilvania, Baia Mare.

3-Premiul pentru “Cartea de proză scurtă“( din 11 nominalizări)

Iulian Patca, pentru volumul “}n liniștea unui popas “, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

4-Premiul pentru „Cartea de satiră și umor „(din 11 nominalizări )

Gavril Moisa, pentru volumul “Replici amicale “, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

5-Premiul pentru “Cartea de critică, eseu și istorie literară “(din 13 nominalizări )

Mihaela CD, pentru volumul “ Prin roua gândurilor“, Editura Globart Universum, Montreal, Canada.

6-Premiul pentru “Cartea de memorialistică și spiritualitate” ( din 11 nominalizări)

Marius C Nica, pentru volumul “Imperiul memoriei’, Editura Rafaet, Râmnicul Sărat.

7-Premiul pentru „Cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționale”(din 10 nominalizări )

Floarea Pleș, pentru volumul “Simboluri istorice și culturale ale orașului Năsăud,”Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca

8-Premiul pentru „Cartea de antologie și de cultivare a valorilor literare „( din 14 nominalizări)

Johnny Ciatlos Deak, pentru trilogia “Împreună”(circa 900 de pagini ), Editura Globart Universum, Montreal, Canada.

9-Premiul pentru “Cartea de debut “( din 8 nominalizări)

Adrian Casoni, pentru volumul “De dor, de drag, de vechi și nou “, Editura “Casa Cărții de Știință”, Cluj-Napoca

10-Premiul pentru “Cartea de publicistică literară“(din 9 nominalizări )

Liliana Moldovan, pentru volumul “Cuvinte cu parfum de scorțișoară “, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca.

11-Premiul “Cartea pentru copii”(din 12 nominalizări )

Ileana Vlădușel, pentru volumul “Uimitoarea pasăre a fericirii”, Editura Siono, București.

12-Premiul „Laudațio „ ,( din 7 nominalizări )

Petre și Dan Neicuțescu, pentru volumul “În pas liric printre amintiri”, Editura Napoca Star, Cluj-Npoca

13-Premiul pentru “Cartea –jurnal de călătorie”(din 8 nominalizări )

Mariana Popa-Potaisa, pentru volumul “Ascult glasul ecoului pe treptele luminii”, Editura Amurg Sentimental, București.

14-Premiul “Meritul Literar”(din 7 nominalizări )

Rodica Fercana, pentru romanele documentare “Prin Siberii de ghiață” și “Drumul osândei”, Editura Solon, Bistrița.

15-Premiul pentru “Publicații literare periodice”(din 25 de nominalizări )

“Sintagme codrene”

“Poezii pentru sufletul meu “

Revista “Nord-Este Cultural “

16- Premiul pentru “Cartea de teatru”

Ion Nălbitoru pentru volumele de teatru “Sfârșitul “, “Dictatorul “și “Lupii din Carpați “, editura Franco, Brezoi.

Conducerea Ligii Scriitorilor din România

Related posts

Recomandare de carte

GT Post

Cinstire Sf.Ap.Petru și Pavel

Liliana Moldovan

Enciclopedia esențială  a celor 100 cei  mai mari scriitori ai lumii

Liliana Moldovan

Emma Iordache, românca ajunsă la MIT după ce a obținut burse de 1,7 milioane de dolari, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Ionela van Reez-Zota

Senatorul Petrică Lucian Rusu, vicepreședinte al Senatului: Cei aproape cinci milioane de români care trăiesc în afara granițelor ne obligă să rămânem conectați cu diaspora noastră

Ion Marius Tatomir

La majorat: „Așii români” – o școală a demnității românești

Liliana Moldovan

56 comentarii

https://pad.cttue.de/NuEy2eclS3WIZ_GyQWPkWw October 25, 2026 at 11:01 pm

References:

Pay id pokies australia https://pad.cttue.de/NuEy2eclS3WIZ_GyQWPkWw

Replică
x.kongminghu.com October 26, 2026 at 7:43 pm

References:

No deposit payid pokies australia x.kongminghu.com

Replică
bpay pokies fast payout October 26, 2026 at 7:50 pm

References:

BPay online pokies Australia bpay pokies fast payout

Replică
severinsen-hutchinson-2.hubstack.net October 26, 2026 at 11:40 pm

References:

High roller MiFinity casinos Australia severinsen-hutchinson-2.hubstack.net

Replică
https://www.xiuwushidai.com/home.php?mod=space&uid=2952500 October 27, 2026 at 3:56 am

References:

Online casinos that accept neosurf australia https://www.xiuwushidai.com/home.php?mod=space&uid=2952500

Replică
neosurf casino withdrawal times October 27, 2026 at 6:57 am

References:

Neosurf casino instant play australia neosurf casino withdrawal times

Replică
how neosurf works at online casinos October 27, 2026 at 7:55 am

References:

Online casinos that accept neosurf australia how neosurf works at online casinos

Replică
https://www.88m2.com/?369908 October 27, 2026 at 10:03 pm

References:

Direct bank transfer online casino australia https://www.88m2.com/?369908

Replică
osko instant play pokies October 27, 2026 at 11:36 pm Replică
http://wargame-workshop.com/ October 28, 2026 at 10:27 am

References:

Osko pokies app http://wargame-workshop.com/

Replică
real money pokies Osko October 28, 2026 at 11:31 am Replică
secure payid pokies October 28, 2026 at 3:24 pm

References:

1 minimum deposit casino australia payid https://www.aupeopleweb.com.au/au/home.php?mod=space&uid=3174215

Replică
newest payid pokies australia October 28, 2026 at 4:43 pm

References:

Payid pokies casinos https://hedgedoc.dawan.fr/chvXLo3pSq2mkrD8KrjvpQ

Replică
direct bank transfer payid pokies October 28, 2026 at 5:42 pm

References:

Minimum deposit payid pokies http://downarchive.org/user/roaststock7/

Replică
architecturewiki.site October 28, 2026 at 8:12 pm Replică
australian neosurf casinos October 28, 2026 at 11:50 pm

References:

Neosurf minimum deposit casino https://school-of-safety-russia.ru/user/kenyarain05/

Replică
https://md.sigma2.no October 30, 2026 at 6:01 am

References:

New neosurf casinos australia https://md.sigma2.no/ArbPw-VyTqyDil83qD8VHg

Replică
wire transfer casino deposit methods Australia October 30, 2026 at 10:42 am

References:

Aud wire transfer casinos https://foro.municion.org/author/parentrandom1/

Replică
online casino accepting payid October 30, 2026 at 11:28 pm

PayID’s instant withdrawal feature stands out in the Australian https://forum.trudesk.io/t/best-free-credit-pokies-payid-real-money/1124 gambling market. For high-roller players, VIP programs often offer increased withdrawal limits and faster processing times. Once you’ve funded your account, you’re ready to explore the exciting world of online pokies or even try your luck with some online roulette. The process maintains bank-grade security while offering the convenience of quick deposits. For instance, you can explore the top Mifinity casinos in Australia which offer excellent deposit and withdrawal options for online gaming.

Replică
best casino that accepts idebit November 8, 2026 at 5:38 pm

References:

Real money casino idebit https://doc.neutrinet.be/DpZbJOgsT5u_RRPouCpBsg

Replică
idebit slots canada November 8, 2026 at 8:14 pm Replică
neosurf $10 deposit casino australia November 8, 2026 at 8:34 pm

References:

Australian online casinos neosurf https://rdcvw.com/?556656

Replică
https://pad.cttue.de/P6c-CY-FTYuLg4TniYaBtA November 8, 2026 at 8:59 pm

References:

Neosurf payout casinos australia https://pad.cttue.de/P6c-CY-FTYuLg4TniYaBtA

Replică
neosurf casino ios australia November 8, 2026 at 9:35 pm

References:

Neosurf casino instant deposit australia https://lejournaldedubai.com/user/spotsingle73/

Replică
https://the-writer.com/d/785-neosurf-casino-without-id-australia-know-the-risks November 9, 2026 at 2:35 am

You’ll need to set up an alternative withdrawal method like bank transfer, eWallets, or cryptocurrency. All vouchers and transactions are handled in AUD, eliminating currency conversion fees and the confusion of foreign exchange rates. Even if a casino’s security was compromised, your financial information wouldn’t be at risk because it was never shared. Unlike credit cards or bank transfers, Neosurf requires zero personal or financial details when making deposits. Creating a myNeosurf account takes less than two minutes and only requires an email address and password.

References: https://the-writer.com/d/785-neosurf-casino-without-id-australia-know-the-risks

Replică
https://www.mashinky.cz November 9, 2026 at 3:57 am

✔️ Multiple offers ✔️ Built-in self exclusion ✔️ A wide range of games Our dedicated team of reviewers spends at least six hours thoroughly analyzing each casino platform before assigning a rating based on our proprietary scoring system. Players can look forward to daily bonus spins, special seasonal promotions, and access to the elite VIP club, offering luxury getaways, tickets to high-profile events, and tailored bonus offers. Please consider your mental, physical and financial wellbeing before claiming any bonus listed on our pages. Top deposit methods include POLi, Mastercard, Bitcoin, and Neteller—used across all major Aussie-friendly platforms. It’s legal for Australians to play at offshore casinos that accept Aussie players and comply with licensing standards.

References: https://www.mashinky.cz/forum/topic/bpay-deposit-at-au55-casino-go-online-today-from-australia/

Replică
https://sibze.ru/ November 9, 2026 at 4:01 am

References:

Casinos that payout to paysafecard canada https://sibze.ru/index.php?subaction=userinfo&user=edgerruth88

Replică
online casino ontario paysafecard November 9, 2026 at 4:13 am

References:

Casinos that accept paysafecard canada https://dok.kompot.si/zZy1HCdoQ8-H-E2WzxnfvA

Replică
http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8402595 November 9, 2026 at 8:20 pm

References:

Australian casino EFT banking options http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8402595

Replică
bank transfer online pokies australia November 9, 2026 at 10:16 pm

References:

Safe wire transfer casinos australia http://ua-ds.com.ua/user/jaguardream14/

Replică
https://tvoyaskala.com/user/silverpint2/ November 10, 2026 at 2:16 am

References:

Online casino paying by bank transfer https://tvoyaskala.com/user/silverpint2/

Replică
g pay casinos November 10, 2026 at 6:01 am Replică
https://manualshyundai.com/ November 10, 2026 at 6:20 am

References:

Neosurf casino banking https://manualshyundai.com/user/battub8/

Replică
https://a-taxi.com.ua/user/systemmemory3/ November 10, 2026 at 6:29 am

References:

Direct bank transfer deposit casino australia https://a-taxi.com.ua/user/systemmemory3/

Replică
md.sigma2.no November 10, 2026 at 6:58 am

References:

Online casino games google pay https://md.sigma2.no/3uPI6QF4THaVCD9HgJgHSw

Replică
http://www.qazaqpen-club.kz November 11, 2026 at 1:45 am

References:

Aussie debit card gambling http://www.qazaqpen-club.kz/en/user/teamcactus0/

Replică
https://nasarallysport.com November 11, 2026 at 11:25 am

Für Tischspiele (Roulette, Blackjack, Baccarat) gelten andere Regeln, und die Umsetzung ist noch immer im Fluss. Die Spiele müssen von der GGL geprüft und freigegeben werden, was bedeutet, dass nicht alle international verfügbaren Titel in Deutschland spielbar sind. Wenn du Wert auf eine große Spielauswahl legst, bist du bei etablierten Anbietern wie Merkur Slots oder StarGames besser aufgehoben. KnightSlots und Winbee sind jünger, aber ebenfalls auf der Whitelist. Der Unterschied liegt im Detail — bei der Umsatzbedingung, bei der Gültigkeitsdauer, bei den ausgeschlossenen Spielen. Wenn du mit 100 Freispielen à 0,10€ insgesamt 20€ gewinnst, musst du diese 20€ vielleicht 40-mal umsetzen, also 800€ einsetzen, bevor du sie auszahlen kannst.

References: https://nasarallysport.com/forum/public/d/12-casino-per-sofort-uberweisen-sicher-und-schnell-zahlen

Replică
old.90asjdo3a.рф November 11, 2026 at 1:48 pm

References:

No minimum deposit casino bank transfer australia http://www.old.xn--90asjdo3a.xn--p1ai/user/storefather6/

Replică
https://www.forum.uookle.com/ November 11, 2026 at 11:19 pm Replică
http://pandora6666.com/?227332 November 12, 2026 at 12:30 pm

References:

Online casino mit paysafecard http://pandora6666.com/?227332

Replică
EFT casino reviews November 12, 2026 at 5:03 pm

References:

Instant bank transfer casino Australia https://favpress.site/item/bank-transfer-casino-online-pokies-bank-transfer

Replică
xiuwushidai.com November 12, 2026 at 5:06 pm Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy