September 5, 2026
Exclusiv

Scriitori mureșeni premiați de Liga Scriitorilor Români pentru cărțile apărute în 2023


Am deosebita plăcere de a vă anunța că, la Concursul Național pentru Premierea volumelor editate în anul 2023, instituit de Liga Scriitorilor Români , concurs deschis tuturor scriitorilor care scriu în limba română, din țară și străinătate, colega noastră ȘUTU VIORICA a primit, PREMIUL NAȚIONAL la secțiunea POEZIE, pentru volumul ,,Cristale de Timp,, iar colega noastră, LILIANA MOLDOVAN a primit PREMIUL NAȚIONAL, la secțiunea Cartea de Publicistică Literară , pentru volumul ,,Cuvinte cu Parfum de Scorțișoară,,
Sincere felicitări. din toată inima, celor două talentate poete, pentru acest mare și valoros succes obținut de Domniile Lor. Acest eveniment cultural, dar și faptul că în fiecare din ultimii trei ani avem premianți (9 la număr, la acest concurs) dovedește valoarea incontestabilă a colegilor filialei noastre. Să le dorim celor două colege premiate, din suflet și gând curat :
MULTĂ SĂNĂTATE și tot atâtea SUCCESE, BUCURI și ÎMPLINIRI în noul an!

Mircea Dorin Istrate
Președintele Ligii Scriitorilor din România
Filiala – Mureș

Foto : Mircea Dorin Istrate, Viorica Șutu, Liliana Moldovan

Related posts

Noul „Christkind” al orașului Nürnberg deschide astăzi Târgul de Crăciun.

Ionela van Reez-Zota

Mai e timp să iubim

Liliana Moldovan

Orizonturi românești – Comunitatea română “Sfântul Ștefan cel Mare” din Atena vă invită să colaborați la realizare unui proiect inedit

GT Post

Impresii despre romanul ”Femeia care a uitat să mai plângă”

Liliana Moldovan

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis de la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Europei

Ion Marius Tatomir

                                Femeile sub semnul afirmării de sine

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy