5 C
Nürnberg, DE
December 9, 2024
Copii Cultură Diverse Teatru

Teatru Labirint Senzorial pentru Copii

COMUNICAT DE PRESĂ
Experiență unică și în premieră pentru elevii Liceului Teoretic Național! Sunete,
mirosuri, gusturi, diferite texturi sau, altfel spus, teatru labirint senzorial, un experiment
gândit și coordonat de Cătălina Lupu, profesor de Limba Engleză și coordonator
Ateliere de Teatru pentru copii și adolescenți, cu sprijinul colegilor profesori din cadrul
LTN.
Copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, înscriși în programul Școala de vară –
Caleidoscop LTN, au experimentat, pentru prima dată, teatrul senzorial, o formă de
terapie ce îmbină arta cu exerciții de mindfulness, ajută la conectarea cu sinele și
atingerea stării de prezență acum și aici.
Elevii spectatori au parcurs o experiență imersivă în labirintul creat de către
profesori-actori. Copiii au purtat măști pentru restricționarea văzului și au fost conduși
pe traseul realizat de către profesori-ghizi, scopul fiind acela de a-și activa și a
conștientiza mai profund celelalte simțuri, adesea neglijate/neconștientizate.
Astfel, copiii au devenit co-creatori ai propriei experiențe în Labirintul ”Summer
Senses”. Au fost parcurse rând pe rând, sala Mării, sala Caleidoscopului, sala Muzicii și
a Dansului, precum și sala Pădurii, unde cei mici au trăit experiențe auditive, tactile,
olfactive și de gustat. Pentru a ieși din Labirint și a pătrunde în sala de Debrief, copiii
trebuiau să-și amintească parola indicată la inițierea călătoriei: ”I am the hero of this
Summer”. Și, într-adevăr, cei unsprezece copii participanți au fost eroii poveștii
imersive din Teatru Labirint.
“Este pentru prima dată când particip la o astfel de activitate și a fost ca o
călătorie. Mi-au plăcut toate camerele din labirint și vreau să vin și la alte povești ”,
susține Thea, în vârstă de 7 ani.

Experiența Summer Senses nu s-a încheiat. Urmează partea a doua, în care copiii
vor deveni, la rândul lor, constructori pentru colegi și părinți. Ei vor fi cei care vor
realiza labirintul și îi vor purta pe toți participanții prin toate senzațiile și experiențele
senzoriale.
“Îmi propun să creez și alte povești senzoriale din labirint, dedicate copiilor,
adolescenților și părinților, pentru că acest tip de artă nu încorsetează, ci îi lasă liberi
pe participanți să se exprime cum se simt ei mai confortabil. Anumite senzații
declanșate prin artă ne bine dispun, ne calmează mintea și corpul”, este de părere
inițiatoarea acestui proiect.
Pentru mai multe detalii:
Cătăina Lupu
e-mail: cmh.lupu@gmail.com

Related posts

Iată o lecție de viață unică oferită de actrița și scriitoarea Jane Fonda

Theodora-Raluca Paun

Transylvanian Folk Songs în turneu european

Moderator1

Comunicat ANA – Continua sesiunile de formare pentru prevenirea consumului de droguri

Theodora-Raluca Paun

Spre țara împlinirii… Confesiuni

Theodora-Raluca Paun

Adrian Munteanu – spectacol la București

Theodora-Raluca Paun

Despre vin – fara glume

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy