Legendă și istorie – Sfânta Tamara, Regina dreaptă a Georgiei

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Printre popoarele, care viețuiesc în teritoriul cuprins între Marea Neagră și Marea Caspică, circulă o legendă despre o regină, care de secole doarme într-un leagăn de aur, într-o peșteră, aproape de Ierusalim. Când vocea durerii umane ajunge la ea, se trezește și aduce alinarea celor în suferință. Este Sfânta Tamara, regina Georgiei.

Misterioasa regină Tamara este una dintre femeile din istoria lumii care a determinat dezvoltarea spirituală a poporului ei. A fost primul monarh feminin, care a condus un regat în zona Caucazului. Fiica regelui Simion al III-lea al Georgiei și a Reginei Bardakhan, o frumoasă prințesă osetina, Tamara s-a născut în jurul anilor 1160 (după alți istorici – 1166). A primit o educație solidă și la o vârstă tânără, în 1178, a fost asociată la domnie de către tatal său. Cronicile spun că, în fața adunării nobililor, surprinsă de această decizie, regele Simion al III-lea a spus: Este fiul pe care mi-l cereți. Cel mai bun pe care mi-l puteam dori.

George al III-lea moare la 27 martie 1184 și Tamara este încoronată (la mănăstirea Ghelati) ca unic suveran al Georgiei. Cu prilejul încoronării, a ținut un discurs de o oră în care a prezentat liniile principale ale politicii noii domnii, discurs pe care l-a încheiat cu afirmația: Eu sunt părintele celor uitați de toți, avocatul văduvelor, mama orfanilor. A venit la putere într-un regat dezbinat și a făcut din Georgia o putere mondială. Ciudat pentru realitatea zilelor noastre, nu s-a abătut de la acest program. Dintre primele măsuri luate, amintesc: scutirea de taxe a țăranilor și a bisericilor, îndepărtarea din jilț a ierarhilor și nobililor care abuzau de putere, interzicerea pedepselor corporale și a condamnărilor la moarte, statut demn pentru prizonierii de război. În timpul domniei Tamarei, s-au elaborat coduri de legi, au fost construite catedrale, biserici, orașe și cetăți, iar comerțul, economia și cultura au înflorit. Perioada în care a domnit este considerată este considerată Epoca de aur în istoria Georgiei, dând naștere la zicala că „țăranii erau ca nobilii, nobilii ca prinții, iar prinții ca regii”. Regina Tamara a fost patroana literaturii și a scrisului. În mănăstiri, existau centre culturale și educaționale. S-au realizat traduceri, s-au scris lucrări literar-filozofice. A înființat academii la Ikaltoy și Gelat, în care studenții învățau arabă, persană, cunoștințele de filozofie antică. La curtea sa, scriitori glorioși au perfecționat limba literară georgienă. Apare literatura romantică, iar poetul Shota Rustaveli a devenit celebru cu magnificul poem „Viteazul în piele de tigru”. Legenda, care atribuie Tamarei construcția tuturor locașurilor de cult și fortărețelor minunate ale Georgiei, nu este departe de adevăr: multe monumente de artă au fost create de ea, iar printre ele – magnificul Palat Vardzia și Mănăstirea Peștera Vardzia, păstrată până în zilele noastre. Creștinismul și cetățenia s-au răspândit printre munții din Caucaz datorită energiei și preocupărilor reginei Tamara. Opt mănăstiri georgiene au fost construite în Țara Sfântă. Misionarii creștini din Georgia erau activi nu numai în Caucaz, dar și în comunitățile de pe coastele Mediteranei de Est. Cronicile medievale laudă protecția ei universală a creștinismului și susținerea financiară consistentă a bisericilor și mănăstirilor din Egipt până în Bulgaria, Cipru și Muntele Athos.

Politica s-a bazat pe filantropie, egalitate și absența violenței. Nicio singură pedeapsă cu moartea nu a fost executată în anii domniei sale. Tamara a dat a zecea parte din veniturile statului săracilor. Milostivă cu săracii, generoasă, un mare filantrop și, lucru surprinzător pentru societatea în care trăia, tolerantă cu celelalte religii. Nimeni nu a fost persecutat religios în timpul domniei ei.

Tamara a fost căsătorită de două ori. Mai întâi, în 1185, cu prințul rus Iuri, fiul lui Andrei Bogoliubski, legendarul cneaz de Vladimir. O căsătorie impusă de nobili și Patriarh (Catolicos). Calitățile de ostaș ale lui Iuri se amestecă însă cu o viață de beții, orgii sexuale, lux, scandaluri, violențe fizice. După ce l-a suportat doi ani, Tamara a decis să divorțeze. Fostul soț a fost trimis la Constantinopol în 1187 cu parte din averea Tamarei. În 1189, Iuri cu o armată numeroasă turco-greacă (finanțată din suma primită de la Tamara) a invadat Georgia și s-a încoronat rege. Armata loială Tamarei a reușit să-i învingă pe rebeli. Tamara a arătat mila ei caracteristică: Iuri a fost trimis înapoi în exil la Constantinopol, rebelii și-au pierdut pământurile și titlurile, dar și-au păstrat capul.

Al doilea soț a fost ales de ea împotriva voinței nobililor – David Soslan, un prinț alan și un genial comandant militar, cu care crescuse împreună și pe care îl iubea de la vârsta de 10 ani. Au avut doi copii: un baiat, Lasha-Giorgi, viitorul rege George al IV-lea și o fata Rusudan, care i-a urmat fratelui ei ca monarh al Georgiei.

Tamara nu a dorit și nu a impus o conducere dictatorială deși au existat numeroase ocazii de a realiza acest lucru. Consiliul nobililor și-a menținut funcțiile pe toată domniei ei, dar influența și respectul obținut i-au împiedicat pe puternicii prinți să fragmenteze statul.

Regina Tamara dorea pace în regiune și folosea întâi diplomația, împăcând dușmanii interni și externi. În 1187, Saladin a cucerit Ierusalimul de la cruciați. Tamara a trimis două misiuni diplomatice la Saladin, care au obținut siguranța mănăstirilor georgiene, scutirea lor de la impozitare, dreptul pelerinilor georgieni la procesiuni pe strazile Ierusalimului – în schimbul păcii dintre statul Georgia și Saladin.

Printre evenimentele remarcabile ale domniei Tamarei s-a numărat întemeierea pentru nepoții ei – David și Alexie Comnen, a Imperiului de Trapezunt, (1204) vestigiu al Bizanțului, care a supraviețuit până în 1461 și care a devenit principalul aliat al Georgiei.

Dar când nu exista altă soluție, utiliza forță militară. Armatele Reginei Tamara au purtat peste 60 de bătălii și le-au câștigat pe toate. Dintre acestea, două bătălii au fost de importanță majoră în istorie, deoarece au oprit expansiunea statelor musulmane spre Caucaz: Bătălia de la Shamkori (1195) și Bătălia de la Basiani (1202).

În 1195, califul Abu Bakr a proclamat războiul sfânt împotriva Tamarei și în fruntea a peste 100.000 de ostași încercați s-a îndreptat spre Georgia, dar a suferit o înfrângere umilitoare din partea celor 40.000 de caucazieni ai lui David Soslan în bătălia de la Shamkor. Ca trofeu, David i-a adus soției steagul Califatului. Sultanul Ruknadin, afectat de această înfrângere, a trimis reginei o scrisoare insultătoare în care a cerut ca Tamara să schimbe credința creștină cu islamul. Tamara a strâns imediat o armată de 90.000 de oșteni care, sub conducerea lui David Soslan, a lansat o ofensivă în teritoriul sultanului și a atacat armata de 350.000 de turci concentrată la Basiani. O luptă a fost suficientă pentru a învinge armata turcă.

Cronicile spun că, înainte de fiecare campanie sau bătălie, Tamara, cu picioarele goale, se retragea într-o peșteră unde 3 zile ținea post negru și se ruga la Maica Domnului pentru oștenii ei. Apoi, le ținea un discurs electrizant, proorocindu-le victoria.

Regatul Georgiei a cunoscut cea mai mare extindere a teritoriului său în timpul domniei Tamarei, întinzându-se de la Marea Neagră până la Marea Caspică, de la Speri până la Derbend și tot Caucazul până la Khazaria și Scythia.

În 1206, moare iubirea vieții sale și sprijinul ei – Soslan-David, fapt care o afectează în mod deosebit.

Regina Tamara părăsește această lume în dimineața zilei de 1 mai 1213. Trupul îi este adus la Mtheta, apoi purtat la Ghelati. Mormântul său nu este cunoscut nici până azi. În Orientul mijlociu, în istorie și în legende, este numită Vas al înțelepciunii. Soare zâmbitor. Delicată trestie. Regele regilor, Față liniștită etc., care, în fapt, glorifică blândețea, hărnicia, ascultarea, religiozitatea, frumusețea fermecătoare a Tamarei. A fost canonizată de Biserica Ortodoxă Georgiană ca Regina Sfântă și Dreaptă Tamara și este pomenită la 1 mai, iar Biserica Antiohiană o sărbătorește la 22 aprilie.