Azi, când ziua ni-i măiastră
Şi Teiul Sfânt îşi ninge floarea,
Să înălţăm cu toţi cântarea
Pentru EL şi Floare-albastră!
Mihai Caba
1869 – prima fotografie a lui M.Eminescu – student
Imaginea tânărului Eminescu, prezentă în toate manualele din școală, și care este cea mai cunoscută a fost făcută în 1869 în atelierul celebrului fotograf J. Tomas, pe vremea când se afla în călătorie la Praga împreună cu familia.
A doua fotografie a lui Mihai Eminescu
A fost făcută în noiembrie 1878, la aniversarea de 15 ani ai Junimii
În noiembrie 1878 (așadar la vârsta de 28 de ani), Mihai Eminescu ia parte la a 15-a aniversare a Junimii de la Iași, alături de Titu Maiorescu şi Caragiale. Maiorescu însuși l-a dus pe Eminescu la fotograful bucureștean Franz Duschek, în vederea alcătuirii tabloului aniversar al Societății.
A treia fotografie făcută în 1885 – bibliotecar la Iaşi
Cea de-a treia fotografie a lui Mihai Eminescu este realizată în 1885, când prietenii din Iași îl conving să se fotografieze în atelierul lui Nestor Heck. Eminescu era bibliotecar la Iași, însă, marcat de boală, devenea tot mai neglijent în pivința aspectului său. După realizarea acestei fotografii, el este dus la Liman, lângă Odessa, într-un sanatoriu balnear. În toamnă revine la Biblioteca Universității din Iași.
1887 – Jean Bielig surprinde ultimul portret
În 1887, la solicitarea unui grup de elevi ai liceului Matei Basarab din București, care doreau să înființeze o societate cu numele său, se realizează cea de-a patra și ultima fotografie a lui Mihai Eminescu. Poza se face în atelierul lui Jean Bielig și este ultima imagine pe care o avem cu marele poet.
EL
La vremea verii timpurii,
Când arşiţa tot urcă-ncet,
Iar teii cântă simfonii,
Ne prinde dorul de POET
Şi-atunci, cu sufletul vibrând,
Uitând de grijile lumeşti,
Purtând tot versul LUI în gând,
Ne îndreptăm spre Ipoteşti.
Aici, în Templul Poeziei,
Păşim uşor, tiptil, discret
Şi toate-n jur parcă ne-mbie
Să ne pătrundem de POET.
Aici e locul drag şi sfânt
Al efigiei unui neam,
Aici aflăm tainic pământ
Ce-a zămislit şi râu şi ram.
Aici sunt doine şi eresuri,
Aici mai e un singur dor,
Aici, ca nouri lungi pe şesuri,
EL stă deasupra tuturor.
Cu-a sa gândire dezinvoltă,
Cu suflet viu şi cuget teafăr,
S-a înălţat mereu spre boltă,
Fiind Lumină de Luceafăr.
Trudind să caute cuvinte
La toate câte sunt fireşti,
EL este- adevărat Părinte
Al limbii noastre româneşti !
EL însuşi este viaţa noastră
Cu-al ei bogat şi grav registru,
Din munţi şi pân´ la marea-albastră
Şi de la Tisa pân´ la Nistru.
În EL găsim oricând puterea
Orice impas de-a depăşi,
Prin EL ne spunem mereu vrerea
Şi conjugăm verbul “a fi”.
Cu opera-i dumnezeiască
Dă seama de-un întreg popor,
Menit aici să veşnicească:
TRECUT, PREZENT şi VIITOR !
Iar dacă săvârşim păcatul
De a-I rosti un singur vers,
Acesta ni-i Certificatul
De nemurire-n Univers !
De-aceea-n miez de Cireşar,
Când teii-şi ning dalba lor floare,
Spre EL porni-vom, iar şi iar,
Ca să – I aducem închinare !
Mihai Caba
