În soarele puternic și ruginiu al serii îi puteam vedea doar servieta din piele maron, cu colțuri din tablă, suflate în aur. Cumva, încleștată pe mânerul sever al servietei, o mână obosită strângea pentru a se sprijini pe inerția cu care aceasta plutea în aer, înspre prima stație de Metro.
M-am apropiat de om. Un bărbat care se potrivea la perfecție în costumul integru pe care îl purta, albastru intens, fixat de pământ printr-o pereche de pantofi ascuțiți, din piele lucioasă.
Deși se grăbea, nu am auzit niciun zgomot sau foșnet. Doar de la încheietura mâinii se auzea, cu pauze, ticăitul unui ceas mecanic Haemmer Characatica, ce nu avea țagăre. Din curea și cadranul ceasului se puteau vedea tentacule ce se conectaseră în venele bărbatului, parcă alimentându-se din timpul pe care îl mai avea acesta.
Continuarea povestii:
Sursa: Cosmisian
Sursa foto: pixabay
