Principalele tradiții, obiceiuri și superstiții
Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului. Este sărbătorită anul acesta pe 2 iunie. Din ziua Înălțării și până la Rusalii, oamenii se salută cu „Hristos S-a Înălțat”, respectiv „Adevărat S-a Înălțat”. Care sunt principalele tradiții, obiceiuri și superstiții pentru această zi?
Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști. Anul acesta o sărbătorim pe 2 iunie. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi, creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”. IPS Bartolomeu Anania afirma că noi folosim acest salut fie din neștiință, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica.
Mărturisește că noi sărbătorim Paştile cu aserțiunea „Hristos a înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea „Adevărat, a înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli și necredință. În vreme ce Înălțarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărțire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv, în cărțile noastre de slujbă nu există o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paști.
Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.
Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta, S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori, Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă.
Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos.
Spre sfârșitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
Ce nu ai voie să faci în ziua de Înălțare
- nu se spală/nu se calcă hainele/nu se coase/nu se face curățenie în case sau gospodării/nu este bine să scoateți lucruri afară din casă/Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului/nu se împrumută bani/nu faceți focul în casă, altfel veți avea inimă rea în gospodărie/nu se dă sare din casă, altfel vacile nu vor avea smântână/nu se seamănă culturi pentru că nu vor da rod/nu trebuie să porți ură
Ce să faci
Să mergi la slujba de la biserică /în unele sate din România, gospodinele vopsesc ouă roșii în această zi. Potrivit tradiției, cei care vopsesc ouăle în dimineața de dinaintea slujbei vor avea parte de sănătate, ei și familiile lor./este bine să mănânci un ou roșu și prescură de la biserică./persoanele care vor să aibă parte de noroc tot anul trebuie să poarte flori de nuc, la brâu sau pe cap./pentru iertarea păcatelor celor care nu mai sunt printre noi, femeile trebuie să împartă pâine caldă, nedospită suficient, numită azimă și ceai. Le vor împărţi celor nevoiaşi de pomană./credincioșii trebuie să împartă ceapă verde și rachiu în memoria celor care nu mai sunt în viață (doar în anumite zone ale ţării).
Sursa: Mihail Miron

64 comentarii
References:
Neosurf blackjack casino australia neosurf casino payment method
References:
Wire transfer jackpot casino australia online casino bank transfer Australia
References:
Australian PayID Osko casinos osko casino reviews australia
References:
Fast bank wire casino australia a-taxi.com.ua
References:
10 dollar deposit pokies osko https://lowe-yildirim.technetbloggers.de
References:
Pokies sites that take payid https://text.dsf.hs-heilbronn.de/adb5DRDpS3aDJv3Cy_owcA
References:
Play pokies with payid pokies payid instant
References:
Osko $10 deposit casino https://skitterphoto.com/
References:
Deposit with Osko casino http://www.pshunv.com
References:
Australian pokies that accept payid md.interhacker.space
References:
Online pokies payid australia 1 minimum deposit casino australia payid
References:
Highest paying payid pokies australia md.interhacker.space
References:
Osko casinos for australian players https://hedgedoc.dawan.fr/
References:
Real money payid online pokies online pokies payid australia
References:
VIP payid pokies australia https://rentry.co
References:
Real money pokies australia bpay https://a-taxi.com.ua/user/alloyopen09/
References:
Online pokies using bpay http://www.automingwei.com/home.php?mod=space&uid=574580
References:
How to withdraw from a casino with osko mapleprimes.com
References:
Pokies that accept BPay https://doc.anagora.org/wCMFIxzmTyK0ownFKtHxXg
References:
Best pay id pokies daily free spins payid pokies
References:
Trusted osko casinos australia Osko pokies for fun
References:
Bonus pokies payid safe payid pokies australia
References:
Secure payid pokies https://rentry.co
References:
BPay pokies instant deposit https://pad.stuve.de/tDZCRCA9Q1yQl0MFPwmueg
References:
MiFinity e-wallet casinos Australia https://www.orkhonschool.edu.mn/profile/monahanwqelucas4642/profile
References:
MiFinity online pokies Australia real money new Australian online casinos MiFinity
References:
Play online pokies bpay australia http://wargame-workshop.com/
References:
Best online pokies that accept bpay https://mapleprimes.com/users/ploughstudy09
References:
New payid pokies australia http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1073245
References:
Casino sites accepting maestro https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/tWvUVSm6SH-ne7ScNeixlA
References:
Neosurf casino no download australia https://king-bookmark.stream/story.php?title=best-neosurf-casinos-australia-2026-casinos-accepting-neosurf-5
References:
Paypal bingo sites uk https://truckwiki.site/wiki/PayPal_Casinos_Deposit_Withdraw_and_Play_at_Top_Sites
References:
Mobile casino trustly deposit https://brandmoshaver.com/user/daisydash3/
References:
Online bingo paysafecard https://hedgedoc.envs.net/WkgxwP9lQxKoFfyV5ay3CA
References:
Wire transfer casino welcome bonus Australia http://git.yang800.cn/raftcoach4
References:
Play slots with idebit https://peatix.com/user/30693711/view
References:
Online gambling paysafecard canada http://www.n2nn.com/?834103
References:
Paysafecard slot sites canada https://chuangu.xyz/home.php?mod=space&uid=369928&do=profile&mycenter=1
References:
Instant payout casino australia https://md.interhacker.space/kDO3g45XT2akumFfh85mpg
References:
Play pokies with payid https://www.forum.uookle.com/home.php?mod=space&uid=1834732
References:
Online casino payid pokies https://gitlab.rails365.net/polopaper53
References:
New payid pokies australia https://topsitenet.com/profile/novelbengal17/2637993/
References:
Mobile payid pokies australia https://94intr.com/home.php?mod=space&uid=763646
References:
Payid deposit online pokies https://intensedebate.com/people/parkquince18
References:
Osko instant withdrawal casino https://skitterphoto.com/photographers/3482329/kamp-bojesen
References:
Payid accepted pokies https://telegra.ph/Best-Australian-Online-Casinos-2026-8-Payout-Tests-10-16-2
References:
Best online pokies neosurf australia https://neoclassical.space/wiki/List_of_the_Best_Minimum_Deposit_Casinos_Australia_2026
References:
Highest paying payid pokies australia https://rentry.co/z6vcxq88
References:
10 dollar deposit pokies payid https://gitlab.rails365.net/dishbutane94
References:
BPay casino AU real money http://qiaoxiaojun.vip/home.php?mod=space&uid=2755653
References:
BPay casino banking Australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/_-W0i4DyTQiZfV_1hOO1_A
References:
Bpay casino pokies bonus https://codimd.syssec.org/xxUHRYLCTaK-LBj_rdTmlg
References:
BPay pokies no deposit bonus http://pandora6666.com/?228119
References:
Online pokies MiFinity Australia http://forum.djwx.com/home.php?mod=space&uid=61023
References:
MiFinity casino web-based Australia https://bookmarkfeeds.stream/story.php?title=top-mifinity-online-casinos-in-australia-2026-5
References:
MiFinity casino instant play Australia http://bbs.hgzvip.net/home.php?mod=space&uid=331141
References:
Australian online casino neosurf deposit https://rdcvw.com/?537302
References:
Neosurf live casino australia https://nomadwiki.space/wiki/Neosurf_Casinos_in_Australia_2026_Full_List_Guide
References:
Neosurf gift card casino australia http://pandora6666.com/?229637
References:
Play pokies with bank transfer australia https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/cj5BvLSqRuyITX86c9Gs5A
References:
Real money wire transfer casinos australia https://undrtone.com/picklevault09
References:
Casino banking wire transfer australia https://topsitenet.com/profile/desertbite4/2629705/
References:
Osko casino free spins http://www.supergame.one/home.php?mod=space&uid=2721645
References:
Australian bank transfer casino https://myspace.com/skinvault15