Angelica Cărăușu: Cu multă voință și cu puțin sprijin din partea celor din jur, poți reuși orice!

Desenele pe care le vedeți în galeria foto a acestui articol îi aparțin Angelicăi Cărăușu. Sunt picturi speciale, în care Angelica pune mult suflet, picturi prin care își exteriorizează sentimentele, mulțumirea față de familie, față de viață, și nu în ultimul rând, de Dumnezeu.  Are 48 de ani și o poveste de viață interesantă. E convinsă că, în viață, oricine poate reuși in orice, atâta timp cât are voința necesară, dar și puțin sprijin din partea celor apropiați. A venit în Germania în 2007, are o familie frumoasă, trei copii cu care se mândrește, iar în curând va deveni bunică. Și-a descoperit pasiunea pentru pictură, relativ recent, iar din mâinile ei ies tablouri impresionante. Cum a ajuns la pictură, de ce a venit în Germania și alte filosofii de viață ale Angelicăi Cărăușu, puteți descoperi în interviul de mai jos.

Vocea Ta: Cum și de ce ați ajuns in Germania? Începutul a fost greu?

Angelica Carausu: Ei bine, povestea e lungă, dar încerc să o expun cât mai succint, dar și cuprinzător. Trebuie să recunosc că nevoia de bani, lipsurile și multe aspecte negative ale frumoasei noastre țări, m-au făcut să-mi iau inima în dinți și să plec. Nu m-am gândit la mine când am făcut pasul acesta, ci la cei doi copii pe care îi aveam la momentul respectiv (n.r. – acum are 3), și cărora voiam să le ofer ceea ce e mai bun. Simțeam că în România nu voi reuși, dar într-o țară ca Germania voi putea să îmi îndeplinesc acest obiectiv. Și am avut dreptate! După ani de sacrificii, muncă și stăruință, mă simt o femeie împlinită. Am copiii lângă mine, un soț minunat și urmează să fiu bunică. Începutul a fost greu, nimănui nu cred că îi este ușor să își lase în urmă familia, prietenii, obiceiurile și să se adapteze cu ușurință într-o țară nouă, dar cu credință și răbdare, oricine poate birui. 

Vocea ta: De unde sunteți de fel?

Angelica Cărăușu: Hai să îți spun o poveste amuzantă despre venirea mea pe lume. M-am născut într-un tren, în gara din Tecuci, în frigul iernii din februarie 1973. Atunci i-a venit mamei sorocul. Nu am călătorit prea mult cu trenul la viața mea, însă, întâmplarea mă amuză. 

Vocea Ta: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru pictură?

Angelica Cărăușu: Trebuie să recunosc că am descoperit-o relativ recent, în luna martie a acestui an. Pentru că nu am mai putut munci, am zis că trebuie să îmi ocup timpul cu ceva creativ, mai ales că fetița mea cea mică, elevă în clasa a patra, petrecea cam mult timp în fața calculatorului. Am zis să o mai scot puțin din zona acesta a tehnologiei, și să încercăm împreună ceva nou. Așa că am cumpărat câteva culori, pensulă și planșe, și am început să urmăresc diferite tutoriale pe Youtube, care îți dau câțiva sfaturi, îți arată cum să amesteci culorile, mă rog, te îndrumai. Am constatat că este un hobby cam costisitor și că, pe lângă asta, deprinzi și destul de greu arta de manevra pensula, însă nu mă dau bătută. Pictez fix în momentele în care îmi vine inspirația, totul e spontan. Pot trece câteva zile fără să pun mâna pe pensulă, și sunt zile în care, masa din bucătărie e plină de culori, iar cei din familia mea aproape că nu au unde sa mănânce.

Vocea Ta:  Ce va inspira sa pictați? Ce simțiți atunci când pictați?

Angelica Cărăușu: Pictez fix ceea ce îmi trece prin cap. Nu am nevoie, neapărat, de o sursă de inspirație. Pur și simplu îmi vine o idee și mă agăț de ea. Momentele în care pictez reprezintă pentru mine un prilej nemaipomenit de a alunga stresul, de a mă deconecta de la tot ce mă epuizează psihic uneori, pentru că atunci când pictez, nu mă gândesc la nimic altceva în afară de acea pânză, si de ce anume o să iasă când o sa fie gata. Totul este foarte recreațional pentru mine și sper ca piesele mele să  încălzească sufletul și inimile, mai ales acum în preajma sărbătorilor de iarnă.

RAIMOND ROMILA BIHUNETI