COMUNICAT DE PRESĂ
AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG PREMIAZĂ EXCELENŢA ÎN VOLUNTARIATUL ANTIDROG – Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Constanţa, a organizat joi, 16 decembrie a.c., evenimentul de marcare a activităţii voluntariatului antidrog „GALA VOLUNTARULUI ANTIDROG 2021”, care a avut loc la Sala „Elpis” a Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” Constanţa.
În cadrul galei a fost prezentat spectacolul „SUBURBIA”, în regia lui Aurel Palade, după o piesă a scriitorului american Eric Bogosian, fiind cea mai nouă premieră, un spectacol cu, despre şi pentru tineri.
După vizionarea piesei de teatru, au fost premiați şi felicitaţi atât voluntarii antidrog, cât și colaboratorii CRPECA Constanța, pentru determinarea şi energia de care au dat dovadă în munca depusă pentru prevenirea consumului de droguri.
Voluntarii Agenţiei Naţionale Antidrog, fie ei elevi, studenţi, medici, avocaţi, ingineri, muncitori, indiferent de vârstă şi profesie, îşi dedică timpul lor liber pentru a ajuta la construirea unui viitor mai bun pentru tineri şi de aceea, cu această ocazie, reprezentanţii ANA şi-au exprimat mulţumirea şi aprecierea pentru faptul că de fiecare dată răspund „prezent” solicitărilor de a sprijini derularea proiectelor, campaniilor sau activităţile punctuale de prevenire a consumului de droguri.
***
În fiecare judeţ din ţară şi în fiecare sector din Bucureşti, Agenţia Naţională Antidrog deţine reţele de voluntari de prevenire a consumului de droguri, care oferă, la nivelul comunităţii, informaţii clare şi precise despre efectele consumului de substanţe psihoactive.
Voluntarii antidrog participă la activităţile de interes public derulate de instituţie şi se implică activ în viaţa comunităţii.
Activitatea de voluntariat în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog se desfăşoară conform standardelor europene privind activitatea de voluntariat, cu respectarea următoarelor principii:
- participarea ca voluntar pe baza consimţământului liber exprimat;
- implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
- desfăşurarea voluntariatului cu excluderea oricărei contraprestaţii materiale din partea beneficiarului activităţii;
- recrutarea voluntarilor pe baza egalităţii şanselor, fără niciun fel de discriminare.
Voluntarii antidrog au anumite drepturi şi responsabilităţi în contextul activităţilor specifice desfăşurate, iar relaţia dintre aceştia şi Agenţia Naţională Antidrog este una de reciprocitate, în cadrul căreia voluntarii oferă energie, timp şi implicare şi primesc informaţii, deprinderi şi experienţă adecvate.