Diverse

APEL Umanitar

DOI FRĂȚIORI BOLNĂVIORI CARE AU NEVOIE DE O SUMĂ IMENSĂ SĂ SE FACĂ BINE

Mario și Medeea sunt cei mai mici din lume care suferă de PARAPLEGIE SPASTICĂ EREDITARĂ TIP 56 (SPG56)

Strângem 1,2 MILIOANE DE EURO pentru terapia genică pentru Mario și Medeea. Cei doi frați sunt afectați de o boală genetică neurodegenerativă numită paraplegie spastică ereditară tipul 56. Această afecțiune este extrem de rară, existând doar 13 cazuri raportate în întreaga lume. Pentru ei este disponibilă terapia genică cu ajutorul căreia boala nu va mai progresa, iar ei își pot relua funcțiile motorii.

Povestea noastră

Suntem Vlad și Mădălina Voinea, părinții a 3 copii speciali. Ne-am mutat în Italia la Roma în urmă cu 3 ani, când primul nostru copil s-a îmbolnăvit de leucemie. Medicii de la Bambino Gesù l-au tratat cu profesionalism, iar acum David este bine. Când David s-a îmbolnăvit, eram însărcinată cu cel de-al doilea. Atunci când am sărbătorit terminarea chimioterapiei intravenoase cu David, am sărbătorit și nașterea celui de-al doilea copil, Mario. Mario s-a născut pe 01.07.2021 la Spitalul Gemelli la Roma. Totul a decurs foarte bine, David se recupera după tratament iar Mario creștea și se dezvolta armonios. Între timp, am aflat că mai așteptăm un bebeluș. Mare a fost bucuria pentru noi. Dumnezeu ne binecuvânta cu încă un copil.

Toate detaliile se gasesc in linkul atasat: https://vreausalupt.wordpress.com/2024/02/17/doi-fratiori-bolnaviori-care-au-nevoie-de-o-suma-imensa-sa-se-faca-bine/

Poza preluata de pe site-ul vreausalupt.wordpress.com

Related posts

Artmark stabilește un nou record pe piața de artă: vânzări de peste 15 milioane € în plin an electoral

GT Post

 Un stagiu de practica la Agentia Nationala Antidrog

GT Post

Dorina Burlacu, Chef de origine română stabilită în Italia a primit Medalia de aur pentru întreaga activitate și vrea să revoluționeze modul în care ne raportăm la alimentație

GT Post

Expoziția „Brașovul în imagini din colecțiile Muzeului Național Brukenthal” la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov

GT Post

Vizită de lucru în Regatul Spaniei, în perioada 7-9 octombrie 2022

GT Post

Ziua Fraților – prima noastră prietenie pe viață.

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy