15.9 C
Nürnberg, DE
July 13, 2024
Diverse

Binecuvântarea elevilor şcolii parohiale cu ocazia începutului anului şcolar 2023-2024

Parohia ortodoxă română „Sfântul Grigorie Teologul”

Schiedam/Rotterdam, Ţările de Jos

www.biserica.nl

Şcoala parohialӑ

                                                                                                           Schiedam, 18 septembrie 2023

Comunicat de presӑ

Binecuvântarea elevilor şcolii parohiale cu ocazia începutului anului şcolar 2023-2024

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (17 septembrie a.c.), la parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, după Sfânta Liturghie oficiată de Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Durӑ, elevii şcolii parohiale, părinții acestora împreună cu doamnele profesoare, precum şi tinerii enoriași aflați la studii în Țările de Jos, au participat la slujba de binecuvântare a noului an școlar 2023-2024.

Părintele Ioan a săvârșit slujba de binecuvântare a elevilor la început de an școlar, i-a binecuvântat şi stropit cu Agheasmă şi a vorbit elevilor școlii parohiale despre importanța învățării limbii române, ca şi condiție esențială pentru păstrarea identității naționale. A transmis elevilor urări de succes în noul an de studiu şi i-a îndemnat pe pӑrinţi sã continue sã pãstreze vii în familie valorile ortodoxiei şi ale neamului românesc.

Elevii școlii parohiale au primit câte un exemplar din cartea de povești „Ciofu, o pasăre marghioală” scrisă de doamna Iuliana Mateescu, președinta Asociației „Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești”. Cărțile, împreună cu rechizitele și materialele didactice care vor fi folosite pe parcursul anului au fost achiziționate prin programul de finanțare nerambursabilă al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de care parohia și școala parohială beneficiază.

Copiii au vizitat expoziția de fotografii „Vacanță cu bunicii”, lansată cu ocazia sărbătoririi celei de-a șaptea ediții a Zilei Bunicilor, reunind peste 60 de exponate, instantanee din vacanța de vară a elevilor școlii parohiale alături de bunici, la munte, la mare sau acasă la aceștia. 

Școala parohială a parohiei „Sf. Grigorie Teologul” a fost înfiinţată în 2011, ca o continuare şi completare a şcolii de cateheză.Cursurile sunt oferite gratuit copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, fiind structurate tematic pentru grupa mică, respectiv grupa mare. Copiii învaţă limba română şi primesc noţiuni de literatură, cultură, istorie, geografie a României, precum şi lecţii de cateheză.

Școala Parohială îşi desfӑşoarӑ activitatea cu sprijin din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Related posts

Bogdan Petriceicu Haşdeu – unul uluitor geniu românesc şi marea sa tragedie

Theodora-Raluca Paun

???????? ??????, ? ????????ă ? ????????? ???â????

Theodora-Raluca Paun

 Un stagiu de practica la Agentia Nationala Antidrog

Theodora-Raluca Paun

10 tehnici practice pentru schimbarea mentalității și a comportamentului

Theodora-Raluca Paun

Coduri telefonice

Theodora-Raluca Paun

In memoriam Liviu Georgescu. Vioara întâi și două suflete pereche. “Romanul despre Revoluția Română și o mare parte dintre poeziile lui vor fi publicate anul viitor în România”

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy