15.9 C
Nürnberg, DE
July 13, 2024
Noutăți

Tugan Sokhiev, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai lumii, din nou pe scena Festivalului Internațional George Enescu

Renumitul dirijor Tugan Sokhiev este un alt oaspete de seamă al Festivalului Internațional George Enescu. De data aceasta, maestrul Sokhiev va urca la pupitrul Orchestrei Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, cea mai veche instituție de învățământ superior muzical din lume, pentru două concerte din seria „Mari orchestre ale lumii”. Cele două evenimente vor avea loc vineri, 15 septembrie, ora 19:30 și sâmbătă, 16 septembrie, ora 20:00, iar programul primei seri va debuta cu Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13 de George Enescu, prima simfonie din repertoriul marelui compozitor român.

Cred că particularitatea muzicii lui Enescu este ceva ce ține de rădăcinile sale românești, ceva din care compozitorul a făcut o realizare artistică europeană. Enescu a reușit să îmbine tradiția muzicală românească și tradiția componistică a Europei, dar îmbogățind totul cu un strat, cu un nivel superior al universului sau interior, al imaginației sale, nivel ce se definește în mod complex, cu numeroase elemente – psihologice sau ținând de lumea melodiilor simple, dar expuse teatral; găsesc muzica lui Enescu foarte teatrală și foarte imaginativă. Este absolut interesant sa descoperi muzica lui Enescu!”, declara în 2009 Tugan Sokhiev, aflat pentru prima dată Festivalul Internațional George Enescu.

A doua compoziție prezentată în concert va fi Simfonia nr. 5 în mi minor op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski, interpretată pentru prima dată la Sankt Petersburg în anul 1888, sub conducerea compozitorului rus, o lucrare cu motive tragice, ce traversează episoade dramatice, elegiace şi funebre, dar ce triumfă spre final într-un marş solar, simbol al depăşirii tuturor obstacolelor.

Repertoriul prezentat sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 20:00, va debuta cu o compoziție fantastică, plină de imaginaţie şi de culoare: Uvertura Le Carnaval romain de Hector Berlioz și va continua cu Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian și orchestră S. 124 de Franz Liszt, o lucrare începută în jurul anului 1830 și asupra căreia renumitul compozitor maghiar a revenit cu studii și schițe timp de 25 de ani, până la debutul ei pe scenă, în 1855, la Weimar, cu Liszt ca solist şi Hector Berlioz la pupitru.

Cea de a treia lucrare prezentată va fi Simfonia nr. 1 în re major de Gustav Mahler, un poem simfonic supranumit ”Titanul”, considerată a fi una dintre cele mai optimiste lucrări ale cunoscutului compozitor austriac.

Elev al marelui profesor rus Ilya Musin, Tugan Sokhiev are o biografie artistică remarcabilă în care alternează repertoriul simfonic cu cel de operă. Sokhiev conduce, în calitate de dirijor invitat, cele mai prestigioase orchestre din lume: Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestrele Filarmonicilor din Viena și Berlin, orchestrele simfonice din Boston, Chicago, New York, Philadelphia, Munchen, Orchestra Simfonică NHK și Orchestra Simfonică Germană din Berlin, al cărei dirijor principal a fost între 2012 și 2016, iar între 2008 și 2022 a fost director muzical al Orchestrei Teatrului Capitole din Toulouse, unde a dirijat numeroase prime audiții și a susținut multiple turnee internaționale.

Pasionat de repertoriul de operă, Tugan Sokhiev a fost în perioada 2014 – 2022 director muzical al Teatrului Bolșoi din Moscova, iar în stagiunile recente a fost invitat la Opera Metropolitană din New York, la Festivalul de la Aix-en-Provence și la Teatro Real din Madrid.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.


Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction


Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București


Sponsori principali: Rompetrol, BRD – Groupe Société Générale

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI

Cu sprijinul: Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Națională Aeroporturi București; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului
Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center


Partener de mobilitate:
Blue
Partener de vizibilitate:
Xiaomi România

Parteneri media principali:
Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, IQads, Leviathan,  Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro

Related posts

Au început înscrierile la Concursul Internațional George Enescu 2022

Theodora-Raluca Paun

Se prelungesc înscrierile la Concursul Internațional George Enescu până pe 1 mai 2022 

Theodora-Raluca Paun

COMUNICAT DE PRESĂ

Theodora-Raluca Paun

Elis Pavaje, investiție de 150.000 în panouri fotovoltaice

Theodora-Raluca Paun

Peste jumătate din românii care au o trotinetă electrică și-ar dori să o schimbe cu una mai performantă­

Theodora-Raluca Paun

În casa faimoasei pianiste Cella Delavrancea, bucureștenii mănâncă furnici în copac. Clădirea istorică a devenit restaurant chinezesc

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy