Fără a fi nevoie să vină în ţară, cetățenii români aflaţi în străinătate care nu deţin o Carte de Identitate românească valabilă (din cauza expirării, furtului, deteriorării, schimbării numelui sau a domiciliului), pot efectua la un Consulat românesc o procură specială de delegare pentru obţinerea unei noi Cărţi de Identitate (serviciu pentru care nu se percep taxe consulare).
A. Ce trebuie să facă solicitantul
Solicitantul trebuie să facă o procura specială pe numele unei persoane din România care va face demersurile necesare, în locul său, la serviciul de evidență a populației, care poate fi autentificată doar de o misiune diplomatică sau oficiu consular al României.
În momentul în care se face cererea pentru procura specială în vederea eliberării Cărții de Identitate, solicitantul are obligaţia de a face o programare la oficiul Consular şi de a merge personal la ghișeu, unde trebuie să prezinte următoarele documente:
· act de identitate românesc valabil (paşaport, titlu de călătorie sau buletin de identitate, în original şi 3 copii);
· 5 (cinci) fotografii color identice şi de dată recentă (dimensiune 3 cm/4 cm, cu o bandă albă jos de 7 mm la bază);
· datele de identificare ale persoanei împuternicite (carte de identitate), de preferat o copie.
Dacă solicitantul nu are nici carte de identitate nici paşaport valabil, va trebui să solicite în prealabil eliberarea unui titlu de călătorie, document care va fi folosit pentru autentificarea procurii speciale.
Găsiţi mai multe detalii aici: http://ambasada-romaniei.co.uk/ro/servicii-consulare/cartea-de-identitate
B. Ce trebuie să facă persoana împuternicită
Persoana împuternicită trebuie să prezinte la serviciul de evidență a populației din România următoarele documente, în original:
· procura eliberată de misiunea diplomatică împreună cu două poze (stampilate);
· certificat de naştere (al persoanei care face CI);
· certificat de căsătorie/divorţ, după caz(al persoanei care face CI);
· cartea de identitate expirată/deteriorată (a persoanei care face CI, dacă nu este pierdută, furată sau distrusă);
· dovada de domiciliu (declaraţie de luare în spaţiu, contract de proprietate, etc.)
Dacă solicitantul are copii minori şi acesta îşi schimbă domiciliul, este recomandat să se prezinte şi certificatele de naştere ale minorilor pentru operarea modificărilor cu privire la domiciliul acestora.
Minorii care au împlinit 14 ani, aflaţi în străinătate şi care, din motive obiective (se află la studii, urmează un tratament care nu permite întreruperea acestuia etc.) nu se pot prezenta în România pentru solicitarea primei carti de identitate, pot depune cererea, însoţită de celelalte documente necesare, la Ambasada sau oficiul consular al României din statul unde se află temporar. Cartea de identitate se eliberează doar în România.
În cazul în care minorul are nevoie de o nouă carte de identitate (ex. vechiul document a fost pierdut), poate solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate prin împuternicit cu procura speciala. La autentificarea procurii, minorul trebuie să fie asistat de unul dintre părinţi.
Depunerea cererilor se face numai pe bază de programare prin portalul extern al aplicației E-Consulat, la adresa https://www.econsulat.ro/Mai multe detalii despre actele care trebuie prezentate de persoana împuternicită pentru obţinerea cărţii de identitate, precum şi alte informaţii utile sunt disponibile pe pagina de internet a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date: Documente necesare

37 comentarii
References:
Neosurf casino android australia http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1072251
References:
Best payid pokies australia https://pad.koeln.ccc.de/uo89FNHoRv6y08gPV6SXZA
References:
Best BPay pokies Australia https://onlinevetjobs.com/author/catsupshape3/
References:
Online casinos accepting wire transfer australia https://www.88m2.com/?325799
References:
Secure wire transfer casinos australia https://concretewiki.site/wiki/Online_Pokies_Banking_Guide_Deposits_Withdrawals_Guide
References:
Payid pokies reviews http://bbs.51pinzhi.cn/home.php?mod=space&uid=8445032
References:
Payid minimum deposit pokies https://philosophywiki.space/wiki/New_Ewallet_Casinos_in_Australia_2026
References:
Osko pokies best payout speed https://topsitenet.com/profile/campbeggar87/2587186/
References:
Australian pokies osko http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1073197
References:
Online casino payid deposit https://brock-harper-3.mdwrite.net/best-payid-pokies-australia-2026-fast-withdrawals-1791561618
References:
Online pokies that accept payid https://straarup-boel.federatedjournals.com/top-10-payid-casinos-in-australia-2025-fast-secure-and-rewarding-tips-gg
References:
Osko casino sites australia https://www.forum.uookle.com/home.php?mod=space&uid=1825141
References:
Bpay online pokies australia https://undrtone.com/georgebirth19
References:
Instant cash out pokies Australia https://gardenwiki.site/wiki/PayID_Pokies_Australia_2026_Best_Casinos_Fast_Withdrawals
References:
Pay id pokies australia https://xtuml.org/author/musclepasta1/
References:
Casinos accepting MiFinity Australia https://pad.koeln.ccc.de/M_EBUd0jRCW61MJJCCpqqg
References:
Bpay deposit online pokies real money https://www.creswicknorthps.vic.edu.au/profile/ryttersrxbolton20037/profile
References:
MiFinity casino maximum withdrawal Australia https://gitlab.ujaen.es/zebrafox0
References:
MiFinity pokies free spins Australia https://git.arteneo.pl/flavorgong2
References:
Osko gambling pokies http://bbs.wuhudj.com/space-uid-1794776.html
References:
AU casinos MiFinity https://pad.batsense.net/5_ovdFhuSteSnyu2pdflPg
References:
Osko withdrawal casinos https://foss-kold-2.mdwrite.net/top-10-online-casino-real-money-sites-in-the-usa-for-2026
References:
Trusted payid pokies australia http://xhdyz.cn/home.php?mod=space&uid=1221333
References:
Payid pokies sign up bonus https://test-sida.noads.biz/?513235
References:
Bpay pokies AUD https://xjj3.cc/home.php?mod=space&uid=660526
References:
Pay for pokies with BPay https://freudwiki.site/wiki/Trusted_Real_Money_Pokies_Sites_Australia_2026
References:
BPay online casino Australia https://intensedebate.com/people/grousetest03
References:
Fast withdrawal pokies australia payid http://t.044300.net/home.php?mod=space&uid=3155743
References:
Desktop payid pokies https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/fyy9UfYsRG2Kf-sdc6o9uw
References:
Payid casino online pokies https://gardenwiki.site/wiki/Best_Australian_Online_Pokies_2026_Top_Real_Money_Pokies_Sites
References:
Payid pokies fast payout https://pbase.com/dropgreen4/
References:
Online gambling australia neosurf https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/DT-tGgtAQee9LhXgp_b5JQ
References:
Small deposit neosurf casino australia https://fzquan8.cn/home.php?mod=space&uid=220178
References:
Newest neosurf casinos australia https://bbs.kxwh.cn/home.php?mod=space&uid=427838
References:
Roulette trustly https://guzhen0552.cn/home.php?mod=space&uid=2546231
References:
£5 minimum deposit casino bank transfer https://www.britishschool.edu.mn/profile/reidcehboyette2448/profile
References:
Casinos that take interac https://graph.org/Best-Interac-Casinos-Canada-2026-Trusted-Interac-Casino-Sites-10-15