Poetul Horia Bădescu ne spune, în fiecare an, că ”E o toamnă nebun de frumoasă la Cluj”

Mai zilele trecute vorbeam la o lansare de carte cu un june poet clujean impetuos, ce scrie în amintirea moștenirii strămoșilor, despre reevaloarea poeților români, în scara de valori națională și internațională. Amândoi am ajuns la concluzia că Horia Bădescu este cel mai mare poet român în viață, care ar trebui propus la Premiul Nobel pentru literatură. Horia Bădescu, vechi oștean liric al revistei ”Echinox” (1968) are verb, stil și metaforă referențială. O nouă radiografie critică a poeziei românești recente ar trebui să se realizeze. Presa și revistele culturale au făcut un fetiș din Mircea Cărtărescu, care are exclusivitate pe singura propunere din partea literaturii române contemporane la Premiul Nobel. Ca poet, Mircea Cărtărescu și-a consumat vocația lirică cu poemul epopeic ”Levantul”, apărut în 1989, când era persecutat de regimul totalitar și popularizat copios de presa vremii și editurile de stat comuniste. Ultima încercare lirică în volum a lui Mircea Cărtărescu – ”Nu striga niciodată ajutor”, editată la ”Humanitas” s-a dovedit un eșec pseudoliric de anvergură, fiind criticat copios chiar de prietenii critici literari din presa culturală. Volumul l-a scos pe Mircea Cărtărescu, la propriu, din circuitul liric contemporan, publicând poezii naive și golite de ecuație lirică și de emoție, ca un tânăr debutant de 17 ani. De aceea, susțin că se impune o restaurare a clasamentului liric național, prin reintroducerea poetului Horia Bădescu în grila ierarhică de valori lirice românești autentice. Poetul Horia Bădescu este un poet complex și comprehensiv. Scrie versuri, cu mesaje puternice, care pendulează între clasic și neomodernism. Are talentul bine șlefuit din punct de vedere livresc și tehnic, de a îmbrăca emoția poetică a necunoscutului în forma lirică a rațiunii sensibile. Este un poet matur, cu poezii care se pot citi, atât seara în intimitatea căminului, cât și recitate în piața publică la concerte. E un poet total și complicat emoțional, cu o vigoare lirică ce îmi amintește de Lucian Blaga, Adrian Păunescu și Nichita Stănescu. Știe să fie și tradițional, dar și avangardist. O face cu o vigoare a expresiei specifică marilor poeți latino-americani, de la Pablo Neruda la Fernando del Paso. E și fantastic și tenebros, dar și solar și cristalin în transmiterea metaforei ca izvor al ancestralului ce devine original în inimile cititorilor. Horia Bădescu nu s-a mulțumit doar cu rondelul și a inventat ”ronsetul”, o formă de specie lirică originală, care deschide un nou gen liric pe plan universal. A folosit prozodia clasică ca să cristalizeze forța emoției lirice transmise cititorului. Poetul are ritm și rimă, dar folosește cantabil și versul alb, ca un baladist sau truver medieval.

Horia Bădescu

Horia Bădescu este un poet complet și complex, care trebuie reevaluat și repus în fruntea clasamentului liricii contemporane românești. Amintesc doar câteva volume de versuri pulicate care au făcut istorie literară în epocă. ”Marile Eleusii”, Cluj, Ed. Dacia, 1971, ”Nevăzutele Urse”, Cluj, Ed. Dacia, 1975, ”Cântece de viscol, balade”, București, Ed. Eminescu, 1976, ”Apărarea lui Socrate”, București, Ed. Eminescu, 1985, ”Anotimpurile”, București, Ed. Eminescu, 1987, ”Furcile caudine”, București, Ed. Eminescu, 1991, ”Cărțile viețuirii”, Cluj, Ed. Eikon, 2013 sau ”Decameronice”, Cluj, Ed. Școala Ardeleană, 2017.Scriind acest articol mi-am adus aminte cu câtă emoție am cumpărat de la Librăria Universității, ca elev la Liceul ”Ady Șincai”, volumul de versuri: ”Anotimpurile”, în 1987, și-l citeam pe sub bancă sau în pauze cu colegul poet Dorin Crișan. Poetul Horia Bădescu este cea mai viguroasă și frumoasă voce lirică la ora actuală din literatura română, un poet peste rebelul ”anarhist” liric Mircea Dinescu (de altfel un poet pe care l-am citit din adolescență cu plăcere). Cred cu toată tăria mea de poet provincial, ”minor și de antologie”, cum ar spune Nicolae Manolescu într-o ”Istorie a literaturii române”, în care, desigur, eu voi fi complet ignorat, că Horia Bădescu este cel mai important poet român în viață. De aceea, afirm acum că, la ora actuală, critica literară, revistele literare, liderii de opinie ar trebuie să ceară ”la loc comanda” și în locul lui Mircea Cărtărescu să propună la Premiul Nobel pentru Literatură, pe poetul clujean Horia Bădescu. O merită din plin. La câtă poezie am citiit la viața mea, pot spune fără să mă îndoiec, că Horia Bădescu este a valoare și complexitate, cu mult peste destui poeți europeni care au primit importantul premiu suedez. Și ca să vă convingeți despre spusele mele cumpărați din librării ultimul volum de versuri al poetului, apărut la Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, volum audio: „E toamnă nebun de frumoasă la Cluj”. Poeme alese și rostite de autor, Cluj, Ed. Școala Ardeleană, 2022 (poetul Vasile G. Dâncu știe să editeze cărți) ca să vă convingeți că poetul este deja unul clasic nu numai al literaturii române, dar și a celei universale.
„De Juventute”

Ascultă cum cântă întâiele brume,
dezmăţ de culori e-n copacii ursuzi.
Acum te poţi pierde pe străzi fără nume,
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj.

Acum bate-n turnuri o oră regală,
din vechi manuscripte vocabule ies,
e-un ceas când oraşul în haine de gală
începe să cânte .

O stea poţi purta noaptea asta pe umăr
poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,
poţi uita anii care se-adună la număr;
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

Poemul lui Hoia Bădescu ”De Juventute”, scris în maniera superioară baladei ”Singapore” a lui Tudor George, zis Ahoe – dar în altă crâșmă clujeană, ”La Mongolu” de pe str. Horea, are deja 46 de ani, de când studenții clujeni o recită și o cântă pe frumoasele ulițe medievale ale vechiului burg universitar de la poalele îngălbenite ale Feleacului. Poetul Horia Bădescu este o sinergie de o concupiscență lirică surprinzătoare și telurică, dintre forța emoției necunoscutului și forma sensibilă a rațiunii.

Ionuț Țene