Opera nu-l absolvă de vinovăția comportamentală în  societate pe   creatorul ei

În ultima perioadă s-au scris numeroase articole referitor la caracterul, aittudinea și comportamentul în societate a unor scriitori din literatura română din diferite generații.

Autorii acestor articole uită să disocieze opera scriitorului de viața acestuia.Una este opera și alta este omul și comportamentul lui în societate.Opera nu poate să absolvă de vinovăție creatorul ei.Există cazuri când au fost scriitori, chiar, criminali, în alte literaturi, dar care au o operă ce tangențiază cu geniul. Atât fapta autorului cât și opera rămân în posteritate.

În literatura română au fost scriitori care au pactizat cu regimuri criminale, au scris lucrări ce susțineau ideologia acestora, precum statul legionar și cel comunist. Fapta lor este condamnabilă, însă operele acestora rămân în istoria literaturii române.

Mihai Sadoveanu este învinovățit că a aprobat condamnarea la moarte a unor țărani, pe când era Președintele Marii Adunări Naționale, însă opara sa rămâne, înscriindu-se în galeria de aur a literaturii naționale. Cunoscut mai mult ca scriitor, povestitor, nuvelist, romancier şi academician, el a fost şi un important om politic român. Opera sa literară poate fi împărţită în câteva etape distincte, ultima fază corespunzând însă realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu a aderat ideologic. După anul 1947, scrisul său se îndreaptă spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic-rus al realismului socialist, din care celebre pot fi menţionate romanul “Mitrea Cocor” sau cartea de reportaje din URSS – “Lumina vine de la Răsărit”

Sunt scriitori, precum Adrian Păunescu, chiar dacă o parte din poeziile sale sunt excepționale, nu poate fi iertat, ca om, pentru comportamentul său față de fosta soție a sa , poeta Constanța Buzea, sau colaborarea cu regimul criminal comunist. În perioada comunistă, a fost considerat de mulţi români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe dictatorul Nicolae Ceauşescu.

Comportamentul social al fiecăruia ține de morală, educație și bunul simț pe care îl are fiecare, de educația primită și nu de talentul pe care l-a primit, prin naștere, de la Dumnezeu.

În primul rând orice creator cât de mare se consideră și-l apreciază societatea, este om. Pornind de la ideea lui Goethe “Comportamentul este ooglinda în care fiecare își expune propria imagine” conchidem că modul în care suntem percepțți de societate e determinat de modul în care ne manifestăm tendințele, aptitudinile , calitățile și celelalte piese ale personalității noastre a cărei bază o primim.

. Pentru a înţelege mai bine acest element, trebuie să observăm diferenţa dintre termenul de „personalitate” şi cei de „individ” sau „persoană”. Cuvântul „individ” se referă la orice fiinţă vie, ca reprezentant al speciei sale. El desemnează totalitatea însuşirilor fizice, biologice şi psihice ale fiinţei respective, identice la toţi ceilalţi care fac parte din specia sa. În cadrul indivizilor, distingem şi specia umană. Termenul de „personalitate” are, aşadar, un conţinut mai bogat decât cel de „persoană”. Acesta subliniază faptul că fiecare om are o serie de trăsături tipice, proprii tuturor oamenilor, indiferent de loc şi timp, care rămân stabile şi se manifestă constant în comportament.

Sadoveanu și Păunescu au avut un anumit tip de Aptitudine care este un ansamblu de însuşiri de ordin instrumental-operaţional, care diferenţiază oamenii între ei, în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare a activităţilor. Nu orice însuşire reprezintă o aptitudine, ci numai aceea care favorizează desfăşurarea unei activităţi cu rezultate peste medie, dar, aceasta nu înseamnă că au avut voie să încalce demnitatea umană a celorlalți.Însă, depinde și de caracter. care desemnează latura relaţional-valorică a personalităţii, fiind alcătuit din trăsături care se înscriu pe un continuu de la pozitiv la negativ. De aceea, se poate afirma că toţi oamenii au caracter, dar orientat valoric diferit. Această componentă a personalităţii integrează trăsături caracteriale, precum următoarele: toleranţă/încăpăţânare, bunătate/răutate, dărnicie/egoism, perseverenţă/neseriozitate etc. Caracterul este schimbător, iar puterea acestuia este dată de forţa convingerilor, de tăria cu care le apărăm şi le susţinem. Formarea caracterului debutează în copilărie, prin diferite mijloace, numite mecanisme.

Concluzionăm:opera, indiferent care este, literară, invenție, de arhitectură, sculptură, pictură etc nu absolvă creatorul ei de abaterile sociale și interumane. El, creatorul răspunde în fața legilor la fel ca toți ceilalți membri ai societății, atât coercitiv. cât și moral, și poate fi supus judecății societății.

Să luăm aminte de ce spunea Eminescu:” Între caractere și inteligente n-ar trebui să existe alegere, inteligențe se găsesc foarte adesea, caracterul foarte rar”.

Al.Florin Țene