Restituiri : Dorin Crișan, singurul poet neo-avangardist clujean publicat de Marin Sorescu în ”Literatorul”, la 1994!

Cu poetul clujean Dorin Crișan am fost coleg de clasă și de bancă la singurul liceu cu profil filologic din Cluj-Napoca, în perioada comunistă, ”Ady Șincai”. Pe lângă faptul că am fost colegi, mai eram și foarte buni prieteni, împreună am descins în vara lui 1989 la Castelul Peleș din Sinaia și ne-am pus cortul militar, făcut cadou de un ofițer, lângă Pelișor, reședința sezonieră a lui N. Ceaușescu, de umbau apoi securiștii după noi și ne-au interogat despre ce facem noi în preajma simbolului unei puteri trecătoare. Dar despre aceste lucruri voi scrie altă dată, poate într-o carte de memorii. Dorin Crișan era un adolescent rebel și revoltat, un poet neo-avangardist asumat ca Rimbaud, care, încă, din 1990 s-a impus în peisajul literar local. Împreună ne plimbam pe malul Someșului cu buzunarle doldora de cărți de poezie și declamam naiv și suav din versurile noastre căutând să redescoperim un limbaj înnoitor și revolutionar, prin frângerea versului și a cuvintelor sau prin întorsături de metafore fals-anarhice. Erau vremuri în anii aceia, imediat după 1990, când fetele şi femeile non-conformiste făceau plajă topless pe malul Someşului, iar noi eram prea ocupați să descoperim doar miezul poeziei și inefabilul unei originalități de expresie lirică, încât nu le vedeam. În toamna lui 1990, poetul Dorin Crişan – Gualberto, cunoscut ca poetul veneţian, îndrăgostit de Sfântul Francisc şi Veneţia și reîntors proaspăt de la o bursa din Italia, a propus primarului țărănist Alexandru Şerban să amenajeze un ponton şi clujenii sau turiştii să se dea cu gondola pe râul Someș. Ştiu că a dedicat şi câteva poezii frumoase acestei iniţiative. Erau vremuri efervescente, când la cenaclul ”Zalmoxis” de la C.S.S. și la întrunirile literare de la ”Ditamai poezia”, coordonate de Adrian Mihai Bumb, precum și la ”Aisberg”-ul regretatului Daniel Hoblea, se dădea aprig ”ceasul exact” provocând ”noul mers al poeziei române” din Ardeal. Apreciatul și valorosul critic literar Adrian Țion a scris concis și sinergic în cartea ”Poeți clujeni post-decembriști” (2019) despre Dorin Crișan: „Poet venețian” al Clujului postdecembrist, întrucât în urma câştigării unei burse a zăbovit mai multişor prin Italia, îndrăgostindu-se pasional și definitiv de icoanele trecutului renascentist, de Sfântul Francisc din Assisi şi de Veneția. Nu numai că s-a îndrăgostit ca un visător romantic de orașul dogilor din lagună, dar farmecul meridional al Italiei respiră în versurile lui ca un „Portocal Poetic” încărcat cu fructe fantastice, aromate. Volumul său de debut, apărut la Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 1995, este un caiet ghiduș de Poezii pe coperta căruia se precizează cu infatuare juvenilă că autorul este, nici mai mult nici mai puțin decât Candidat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1997. Butadă admisibilă oricărui cutezător ce se avântă pe valurile poeziei. Cartea este dedicată „locuitorilor oraşului Assisi” şi cuprinde tot felul de insurgențe ale limbajului, eşalonate în poeme scrise cu o naturalețe picarescă.” Erau vremuri când poeții clujeni erau puși în capul mesei de către politicienii și oamenii de afaceri ai vremii. După revoluția din decembrie 1989 ”mersul poeziei” în societate chiar conta, iar poeții erau priviți ca niște ”contemporani cu zeii”.

Poetul Daniel Moșoiu -, care frecventa cu asiduitate și timiditate cenaclurile ”Zalmoxis” sau ”Aisberg”, la care trona mentor și lider moral aromânul anticomunist Teohar Mihadaș – a scris în revista ”Vatra” un articol, de prin 2015, despre atmosfera neo-avangardistă a poeților milenaliști post-decembriști clujeni: ”Ţin minte un alt cenaclu clujean, ceva cu Zamolxes, parcă. Îl conducea Horia Muntenuş şi participau acolo tot felul de personaje, de la studenţi visători (ca mine), până la boemi incurabili (precum Ioan-Viorel Bădică) sau pensionari aflaţi încă în căutarea gloriei literare (sau crezând că au dobândit-o demult). M-am nimerit la o şedinţă ţinută la sediul PDSR-ului (da, chiar acolo, nu râdeţi, habar n-am cum ajunsese politica să se încuscrească cu poezia!). Ce atmosferă! În locul becurilor ardeau trei-patru lumânări, una lângă hârtiile celui care citea, câteva beţigaşe fumegânde împrăştiau mirosuri care-ţi gâdilau nările şi, peste toate, trona Poezia, ca o zeiţă căreia îi aduceam ofrande, urmând ca la rândul nostru să fim răsplătiţi cu gâdilituri din partea muritorilor de rând peste care pluteam impasibili. Începuse să citească, pare-mi-se, Dorin Crişan, autointitulat „Poetul veneţian”, când uşa s-a deschis şi, în bătaia becului de afară, s-a arătat însuşi preşedintele judeţean al partidului, prefectul Grigore Zanc. Năucit de atmosfera lirico-misticoidă, scriitorul a bălmăjit un: „Staţi liniştiţi, nu vă deranjez”. Ridicându-şi, în sfârşit, ochii din manuscrisele interminabile, „Poetul veneţian” a tunat: „Deja ne-aţi deranjat!” Ripostă care i-a ridicat imediat prefectului tocurile pantofilor.” Erau vremurile din anii 90, în care politica locală aprecia și promova poezia. Politicienii se închinau și apreciau poeții și poezia. Presa scria cu entuziasm despre volumele de versuri nou apărute, fapt ce astăzi e tocmai invers. Dorin Serghie și poetul Sorin Grecu nu scăpau nicio carte nouă de poezie tipărită, pe care să nu o recenzeze cu generozitate. Aceste panseuri critice locale erau citite și dezbătute aprig în cafenele și bodegile orașului, mai ales la ”Ema”, ”Croco” și ”Arizona”. Atunci poeții, studenții și bețivii orașului făcuseră o alianță nobilă pentru poezie, iar un poet ”zalmoxist” își lansa volumul de versuri în copacul de pe str. M. Kogălniceanu. Azi, din păcate, poezia e ”ucisă” la Cluj, de birocratism și politicianism ignorat. Istoria poeziei clujene din anii 1990 – 2001 este un capitol reper al înnoirii limbajului liric românesc, cu adevărat reprezintă o epocă a efervescenței literare neo-avangardiste, care a adus pe lângă nume noi de referință în poezia română și o nouă expresie originară și originală, care a împrospătat scrisul românesc contemporan. Din punct de vedere al ”duratei lungi” se va dovedi că gruparea lirică a poeților post-decembriști și milenariști de la Cluj-Napoca va fi recunoscută și apreciată ca o pagină frumoasă și înnoitoare din literatura română, fapt recunoscut cu acribie, de altfel, de către criticul literar Petru Poantă în ”Dicționarul cu poeți” (1998).

Dar să revenim la Dorin Crișan, care a fost singurul poet al grupării milenariștilor clujeni publicat în revista ”Literatorul”, editată de marele poet Marin Sorescu. Toți colegii lui de generație, de la ”Zalmoxis” sau de la crâșma etalon a avangardei boeme ”Ema”, am fost surprinși plăcut sau atinși de o invidie nedisimulată de această publicare, care oferea legitimitate și recunoaștere din partea celul mai mare poet roman în viață, Marin Sorescu. Publicarea poemelor lui Dorin Crișan, auto-proclamat Poetul Venețian, în ”Literatorul”, în anul de grație 1994, a fost de fapt un eveniment de confirmare și certificare a valorii și stilului înnoitor al grupării lirice clujene de la ”Zalmoxis”, dar și o impunere pe plan national a manifestelor literare ale liderilor acestei confrerii poetice. Marin Sorescu i-a publicat lui Dorin Crișan patru poezii scrise în noul stil al ”cuvântului tăiat”, propus de liderii generației Zalmoxis. Versurile respiră inefabilul pseudo-anarhic, care ascunde o trăire sufletească contorsionată de atingerea lumii sfâșiate între teluric și divinitate. Poezia pare o expresie a imanentului fecundat de transcendentul ce oferă reverie citadinului mistic, într-un limbaj atât de înnoitor care-i putea face invidioși pe corifeii vechii avangarde, ca Tristan Tzara, Marcel Iancu sau Gherasim Luca. Titlurile celor patru poezii ale lui Dorin Crișan, publicate de Marin Sorescu, sunt: ”Student la Omurdan”, ”Meduze furate”, ”Mult prea propriu”, ”Suferințele erotice din Sf. Francisc”. Poeziile au o structură intimă trăiristă și sunt atinse de un misticism interiorizat. Versul balansează între concret și oniric, care relevă un suflet ce contorsionează eul și preajma într-un tot zeificat și abscons. Versul pulsează un limbaj proaspăt de adolescent interogativ, care joacă cuvântul în frământări verbale ce duc la o explozie metaforică inedită și originală. Pare o poezie ”sucită” grammatical, a unei originarități a verbului. Poeziile lui Dorin Crișan din ”Literatorul” sunt în devenire un jalon literar în sine, despre noul mers al dramei poetice într-o lume în care cuvântul scris și rostit conta cu adevărat. Renașterea lirismului într-un limbaj avangardist a fost marele pariu pe care l-au câștigat corifeii grupării lirice post-decembriste și milenariste din inima Ardealului, de după 1990. Restituirea poeziilor lui Dorin Crișan din ”Literatorul” sunt un manifest poetic în sine care trebuie asumat de noile voci lirice ale prezentului, fără mânie și fără o invidie pseudo-elitisă și osificată institutional. Dorin Crișan, ca și colegii lui de generație, a spart tiparele gramaticii și a propus o nouă poetică uimitoare. Ceea ce a făcut în vreme aceea, Dorin Crișan, continua azi, la parametrii unei maturități lirice, poetul Adrian Suciu cu ”Direcția 9”.

Ionuț Țene