
Apariția pe piața editorială mureșeană a volumului de versuri intitulat „Șlefuitori de vise” (Editura Cezara Codruța Marica, 2021) trebuie receptată ca un eveniment literar de excepție, cu atât mai mult cu cât, este vorba despre un debut literar, care s-a declanșat sub impulsul unui autentic talent liric.
Autoarea celor 59 de poeme incluse în volum îmbrățișează o tematică lirică variată, specifică spiritului feminin, care se dezvăluie, în manieră unică, originală, sub forma unor versuri atent concepute, sensibile și atrăgătoare. Iubirea, credința, dialogurile interioare, admirația față de frumusețea și fragilitatea naturii, față de gingășia anotimpurilor și frumsețea lumii înconjurătoare sunt câteva dintre subiectele preferate ale autoarei. Poeziile domniei sale nu lasă nimic voia întâmplării, verbul poetic este atent șlefuit iar exprimarea este concentrată în limitele unor gânduri, sentimente și concluzii izvorâte – după cum scrie autorul „Cuvântului înainte”, poetul Valentin Marica – dintr-un„ strigăt lăuntric” : „Prin vis-visare, căuș al strigătului lăuntric, eul poetic se ridică din abruptul lumii, din hățișurile vremelniciei descoperind «legea firii» spre a nu fi orbul ce-și deplânge neputința.” (p. 5)
Într-adevăr, poemele doamnei Rodica Rita-Ruța, sunt puncte de sprijin pe drumul călătoriilor sale interioare, sunt zboruri nestinse pe cerul metaforelor, sunt rodul unor înfiorări și neliniști lirice provocate de frumusețea „dimineților albastre”, sunt rezultatul bătăilor inimii care tresaltă în fața cromaticii și farmecului fiecărui anotimp, sunt miraje răsărite dintr-un ochi de gând.
„Nu, n-am să plec cât încă aud chemarea
Și ochiul mi-e atât de străveziu!
Cât sufletul mai simte-nfiorarea…
Dar oscilează-ntre devreme și târziu.” („Reverie”, p. 58)
Merită menționate poeziile de inspirație filosofică, autoarea lor dovedindu-se un fin observator al oamenilor și a lumii în care trăim. Scriitoarea dăruiește cititorilor versuri menite să îi pună pe gânduri și emite, în limbaj poetic, concluzii usturătoare referitoare la mersul lumii și la miezul unei societăți, prea mult bazată pe principiul singurătății, al lipsei de armonie, destinul omenirii fiind regizat de păpușari cu sânge rece, dominați de o constantă dorință de înavuțire.
„am încrucișat cuvintele
și le-am extras din bolul norocos…
lipsesc superstiițiile și câștigurile materiale
…
azi măștile se pot închiria la duzină,
fericirea se vinde pe la colțuri
în țipătul nopții
ecoul singurătății lovește zidurile orașului
camuflat de prizonierii unor clipe
cu inimi de tinichea
poate, noi
rămânem visătorii unui timp rupt de realitate
în care nu ne-am zădărnicit idealurile
ci, au temenicia unei fortărețe… („Am încrucișat cuvintele”, p. 65)
Profundă și îngăduitoare pe alocuri, poezia dnei Rodica-Rita Ruța, îndepărtează voalul aparențelor și reușește să pătrundă în esența lucrurilor, dezvelindu-le de dramatism. Scriitoarea deplânge nesiguranța și tristețea lumii și scrie despre oameni și speranțe cu încrederea că doar poezia și, doar reîntoarcerea pe târâmurile cu miros de vis și visare, ne mai pot ajuta să privim realitatea cu mintea trează și cu zâmbetul pe buze.
„Mi-au rămas nezdruncinate/speranțele/în timp ce sufletul/își pictează neînduplecat convingerile”(p. 72) – scrie poeta, în timp e se adapă din credința că poezia are valențe terapeutice, care se deschid în interiorul sufletului ca un evantai de versuri în care autoarea se caută pe sine și recunoaște că se află în căutarea sensului vieții. Asemenea altor autori de poezie, scriitoarea se dedică unui exercițiu mărturisitor extrem de sincer și face mici cadouri lirice, izvorâte din adâncul sufletului și dintr-o generozitate literară fără margini.
Momentul debutului este o chestiune tare încâlcită, în care se amestecă emoții, se țes speranțe și se oferă mulțumiri. Îi mulțumesc așadar, autoarei pentru curajul de a păși pe scena poeziei contemporane cu o suită de creații lirice extrem de reușite, o felicit pentru că a venit pe piața editorială cu un volum de versuri, atent elaborat, în care talentul se împletește și se despletește pe parcursul celor 121 de pagini ce abia așteaptă să fie răsfoite de toți acei oameni în ale căror suflete e loc de poezie.
Liliana Moldovan
(LSR – Filiala Mureș / UZPR)

39 comentarii
References:
Highest paying payid pokies australia https://guzhen0552.cn/home.php?mod=space&uid=2568792
References:
BPay withdrawal time casino https://doc.anagora.org/JKtYyaxCT7iBw3-bAyJ1ig
References:
Neosurf casino cash out dreevoo.com
References:
Online casinos accepting bank transfer australia Australian licensed wire transfer casino
References:
Trusted BPay casinos Australia http://www.viewtool.com/bbs/home.php?mod=space&uid=666697
References:
Highest paying payid pokies australia https://pad.froscon.org/8tjNAeVnQT-pORP1tNLACQ
References:
Aussie pokies payid http://caraudiocentre.ir/index.php?subaction=userinfo&user=roasttights8
References:
Neosurf casinos for australian players https://codimd.pirati.cz/eVuDaUK2TGOgT_UezfIlSg
References:
Australian casino bank withdrawal https://rentry.co/5a3p3znr
References:
Bank wire transfer casino sites australia http://www.qazaqpen-club.kz/en/user/priestwhorl1/
Für mich zählen Sofort Casinos zur ersten Wahl dank Tempo, Transparenz und direkter Kontrolle über Einzahlungen. Wenn ihr auf schnelle und sichere Einzahlungen Wert legt, ist Sofortüberweisung die ideale Wahl. Die https://aibasic.net/d/9-live-casino-sofort-zahlungen-spiele-sicherheit ohne Limit ist eine erweiterte Version des klassischen Sofortbankings, bei der ihr Einzahlungen ohne festgelegte Obergrenze tätigen könnt.
References:
Australia casino neosurf https://codimd.syssec.org/YXJoG1_xQsusolc2-WVu2A
References:
Live dealer casino idebit https://dachangningtongchengwang.qsygps.com/home.php?mod=space&uid=130221
References:
Neosurf high roller casino australia https://hodge-russell.thoughtlanes.net/best-neosurf-casinos-in-australia-2026-and-bonus-codes-1794166560
References:
Online casino paysafecard withdrawal canada http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3191805
The outcomes are random, but pokies still have a built-in house edge, so losing sessions are a normal part of how they work. For most players, they are a form of entertainment played with a set budget. Setting clear limits for wins and losses helps you walk away with profits or protect your bankroll, which are both key when chasing value from online pokies. Bonus buy pokies lets players pay a fixed multiplier of their current bet, typically 50x to 100x their stake, to immediately enter the game’s bonus round, bypassing the base game entirely.
References: https://greeneralia.net/discussion/topic/can-you-actually-discover-bpay-pokies-app-on-the-net/
References:
Online casino with payid http://www.qilurexian.net/?381923
References:
Paysafecard casino https://comsenz-service.com/?197670
References:
$10 payid pokies http://caraudiocentre.ir/index.php?subaction=userinfo&user=cheeknotify9
References:
Trusted wire transfer casinos australia https://actualites.cava.tn/user/fleshtaste99/
References:
Australian casino bank withdrawal https://school-of-safety-russia.ru/user/saleapple61/
References:
Wire transfer real money casino Australia https://greecestudies.site/wiki/Best_Instant_Bank_Transfer_Casinos_in_Australia_2025
References:
Trustly free spins https://bbs.kxwh.cn/home.php?mod=space&uid=434199
References:
Payid withdrawal pokies https://gauthier-sloan-5.technetbloggers.de/the-most-lucrative-payid-online-pokies-in-australia-in-2025-1794252210
Wer im Online Casino https://mrsurepunters.ng/forum/topic/trustly-casinos-im-vergleich-sicher-und-schnell-zahlen/ für Einzahlungen genutzt hat, kann auch wieder über den Dienst im Casino mit Trustly Auszahlungen anfordern, was ebenfalls ein Vorzug ist. Wildz gehört seit Langem zu den etablierten Online Casinos und bietet eine große Auswahl an Zahlungsmethoden an. Ein Casino mit Trustly Einzahlung wird in etwa dieselben Schritte vorgeben, wie es bei der Klarna Sofortüberweisung (SOFORT) und Giropay der Fall ist. Ein Trustly-Casino-Bonus kann vieles bedeuten, sodass Sie sich die verschiedenen Optionen vor der Entscheidung für ein Casino genau ansehen sollten.
References:
Poli casino australia https://dancewiki.site/wiki/List_of_the_Best_Fast_Payout_Casinos_Australia
References:
Casinos muchbetter https://pad.batsense.net/NCvyP9HbTZau6qWLwZLpfw
Wer sein tägliches Cashback mobil erhalten möchte, hat mit seinem Handy oder iPhone die Möglichkeit dazu. Viele weitere Details zur mobilen Sofortüberweisung findet man im separaten Abschnitt auf dieser Seite. Man kann im https://survivalgeargurus.com/discussion/flarum/public/d/355-online-spielothek-mit-sofort-zahlungen-sicher-prufen auch Geld auszahlen.
References:
Online casino mit sofortüberweisung http://xuetao365.com/home.php?mod=space&uid=744574
References:
Trustly Casino ohne Limit https://intensedebate.com/people/fridgeghana9
Rocket Casino is a popular site for Australian players, from the overall design to the availability of multiple game variations. You also get access to over 4000 games in different categories and 24/7 support. Play the fun variations of live games and other game categories at Olympia Casino with excellent payment options. There are multiple Australian Online Casinos to choose from. There are minimum fees for each transfer, fees for an international transaction, and currency conversion fees.
References: https://bkonline.id/ruang-cerita/topic/best-wire-transfer-pokies-australia-7-checks-that-matter/
Sometimes deposit methods that provide the highest level of anonymity (cryptocurrencies and prepaid cards) are excluded from the bonus offer. As a deposit method, Neosurf is exceptionally simple and completely anonymous. For this topic, we offer you a separate page where you can find online casinos with the best payouts. Commissions that we receive for marketing brands do not affect our editorial ratings, review conclusions, or the gaming experience of a user. To deposit at casinos that accept this casino banking method, it will take a few minutes of your time.
References: https://gb.deniztuerkmen.com/forum/topic/warning-signs-with-small-deposit-neosurf-casino-australia/
References:
Neosurf payout casinos australia https://codimd.camba.coop/cxzgOnKSTayycMKRVuh9Mg
References:
Neosurf deposit limits casino https://graph.org/Best-Casinos-that-accept-Neosurf-in-Australia2026-11-11
References:
Casino online sofort einzahlung https://gitlab.keysmith.bz/karenclose0
Wagering Requirements 35x. Wagering requirements are 45x and the maximum cashout is $50, meaning a $50 win requires wagering $2,250 before it can be cashed out. Hi, I’m Chinagorom Ndianefo – a content writer at PlayAUCasino with over four years of experience creating engaging and informative content. Therefore, you can opt for other banking alternatives when you want to withdraw your winnings. Generally, the majority of casinos that accept NeoSurf do not support the use of NeoSurf for withdrawal.
References: https://survivalgeargurus.com/discussion/flarum/public/d/439-neosurf-gambling-sites-australia-what-to-know
References:
Neosurf casino deposit bonus australia http://bsq.cc/bbs/home.php?mod=space&uid=344899
References:
Casino paysafecard 5 euro https://comsenz-service.com/?239715
References:
Meilleur site casino cashlib http://daojianchina.com/home.php?mod=space&uid=1529642