Ești cumva narcisist?

Din multitudinea de învățături pe care le primim în anii de se-ducție, pardon e-ducație, din regimentarea publică, observăm că fiecare dintre noi ne zămislim cu una sau mai multe atitudini cu o culoare „vanitoasă”.

Astfel, vedem că fiecare dintre cei de lângă noi poartă această haină, împrumutată și de ei, la rândul lor, de la alții, a ego-ului mascat în diferite forme.

Una din măștile ego-ului o vedem atunci când petrecem timp pentru a ne oferi nouă totul și altora nimic.

Alteori, când exagerăm prin grandomanie, doar ca să primim aplauze sau validare.

Din când în când creăm fantezii că suntem bogați, că avem putere, strălucire, frumusețe sau avem dragostea de la ceilalți.

Și dacă vom fi și mai atenți vom vedea că uneori credem că suntem speciali și că nimeni nu ne înțelege. Aceasta fiind combinată cu programul social care se numește: nevoia de admirație excesivă.

Observăm că în activitatea noastră psihică apare uneori sentimentul sau siguranța că totul ni se cuvine.

Iar atunci când creștem toate acestea sau o parte din ele, apare în noi așa-numitul sentiment artificial creat de autodistrugerea noastră, a lipsei de empatie.

Invidia față de ceilalți sau credința că unii sunt invidioși pe noi se instalează în noi când stăm între oameni care au repetat fără participarea lor activă, ci pur imitativ automatizat în ei aceste lucruri.

Aroganța, vanitatea, trufia sau obținerea doar de medalii sunt o altă fațadă a narcisismului.

Nici una dintre cele prezentate mai sus nu îl poate diagnostica pe un om ca fiind narcisist, însă repetarea lor în cadre sau contexte separate, arată că unul sau mai multe din aceste fenomene malefice comportamentale s-a instalat cu succes, spre nefericirea lui, în activitatea automatizată a omului.

Alexandru Pleșea, psiholog