Această zi, ce s-a-ncropit din patru sferturi
De zi, rămase ne-ncheiate printre ani
Ne e în plus, ne e cumva de prisosinţă.
Haideţi s-o dăm în dar, de milă, la sărmani.
***
Cei ale căror zile sunt mereu prea scurte.
Cei care au mereu doar nopţi prea reci şi lungi.
Cei care rabdă totul astăzi năzuind la mâine.
Visând că poate, Doamne, şi la ei ajungi.
***
Să aibă şi ei ziua lor de belfăreală.
O zi în care banii nu mai sunt nimic.
Sunt doar hârtii, monezi şi alte tinichele,
Iar binele nu circulă, dozat, în plic.
***
Să râdă şi ei fericiţi, din prisosinţa
Pe care-atâţia şi atâţia o prădăm.
Noi avem treisuteşaizecişicinci de zile
Lor una, şi pe-aceea-n an bisect, le-o dăm.
***
Eu zic că e un târg cinstit, că nu se ştie
Când, în vreo pandemie, poate, mulţi, v-om scăpăta
Şi cât de bine-atunci o să ne pară dacă,
Măcar o zi, la patru ani, v-om căpăta.
***
Sau, cum Pământul e rotund dintotdeauna.
Şi se învârte-n vrerea şi în legea lui,
Ne va lua, sătul de lăcomia noastră,
Zilele, tuturor, nu v-a mai da nicicui.
***
Această zi de Făurar, a douăşinoua*.
O zi, din fârmituri căzute printre ani,
Ce a rămas şi timpului de prisosinţă,
Neambalată daţi-o, cu drag, la sărmani.
29.02
DAN LĂZĂRESC
