4.4 C
Nürnberg, DE
October 29, 2026
Diverse România Social

???????? ??????, ? ????????ă ? ????????? ???â????

Cu respirația tăiată de emoții, au ascultat cei prezenţi, vineri seară, concertul aniversar ,,Gheorghe Zamfir – identitate naţională în universalitate’’ organizat în semn de recunoștință pentru personalitatea muzicală complexă și cei 80 de ani de existență ai legendarului naist Gheorghe Zamfir. Modul în care artistul a metamorfozat sunetul duios al naiului a înconjurat pământul, reușind să cucerească inimile a milioane de oameni, indiferent de limba vorbită.Marele naist român a cântat alături de invitații săi și de Orchestra Simfonică ,,Muntenia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijor Daniel Jinga.Maestrul Gheorghe Zamfir a ținut un discurs de suflet pentru dâmbovițenii lui în care a amintit atât de începuturile carierei sale, cât și de interpretarea artistică unică prin intermediul naiului. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, dr.ec. Corneliu Ștefan, i-a oferit inegalabilui naist, dâmbovițeanului Gheorghe Zamfir, o plachetă în semn de recunoștință și a transmis următorul mesaj: ,,[..]

În această seară, cei prezenți la concertul susținut de maestrul Gheorghe Zamfir au avut parte de momente care, cu greu, pot fi redate în cuvinte. În cei peste 50 de ani de carieră dedicați naiului, Gheorghe Zamfir a urcat pe cele mai mari scene ale lumii. A înregistrat aproape 190 de albume, a vândut aproximativ 650 de milioane de discuri în întreaga lume, iar toate acestea i-au adus peste 120 de discuri de aur și de platină. Mii de mulțumiri și plecăciuni, Maestre!”Publicul a aplaudat fără încetare și după ce marele naist al lumii, Gheorghe Zamfir, a plecat de pe scenă.

#ConsiliulJudețeanDâmbovița#CentrulJudețeandeCulturăDâmbovița

Gheorghe Zamfir

Corneliu Stefan

Florin Georgescu

Sursa: Centrul Judetean de Cultura Dambovita

Related posts

Ce se face de sfinții Constantin și Elena, potrivit tradițiilor și obiceiurilor

GT Post

Sărbători binecuvântate și un An Nou fericit! -Frohe Weihnachten und ein gutes Neues Jahr 2026!

Ionela van Reez-Zota

[Comunicat de presa] Ne naștem deja “învățați” să percepem modele și simboluri arhetipale

GT Post

Ministrul de externe Oana Țoiu a discutat cu Gideon Sa’ar despre parteneriatul dintre cele două țări și evoluțiile regionale.

Ion Marius Tatomir

Dan Teodorescu, la 55 ani de activitate culturală

Ion Marius Tatomir

Vernisajul expoziției de grafică semnată de artista vizuală Carmen Acsinte, la Galeria Artotecii BMB

Ionela van Reez-Zota

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy