Exclusiv

A apărut revista de creație și cultură “Bogdania “ nr.113-114-2023

AL. FLORIN ȚENE

Într-o ținută grafică deosebită, a apărut ediția specială pentru noiembrie și decembrie 2023 a revistei “Bogdania “, editată de Asociația cultural-umanitară Bogdania din Focșani, al cărei președinte este jurnalistul și scriitorul Ionel N.Marin,

Având membri de onoare, mari personalități din cultura română, precum: prof.univ.dr.Florentin Smarandache, prof.Cristian Petru Bălan, Al.Florin Țene. președintele national al Ligii Scriitorilor și membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință și Gheorghe A,Stroia, scriitor, membru ARA,, revista în cele 103 pagini cuprinde un evantai de creații literare din toate genurile literare.

Editorialul, cu care se deschide revista, semnat de Ionel Marin, se axează pe sintacma “România, tezaurul sfânt din sufletul Românilor“, evidențiind că Eminescu, geniul poeziei românești, spunea că: “Fără cultul trecutului nu există iubire de țară.“În cele cinci pagini de revistă autorul face o retrospectivă pertinentă a istoriei noastre, insistând pe marele eveniment al Unirii din 1918.

Președintele Academiei Române acad.Ioan-Aurel Pop dezbate în două pagini importanța Tratatului de la Trianon., iar dr.Ionuț Țene face o retrospectivă asupra poeziei românești din spațiul spaniel.

Articolul semnat de Vasile Dan Marchiș dedică un medalion de autor scriitorului și jurnalistului polivalent Al.Florin Țene, iar Geo Călugăru semnează “În memoriam: Scriitorul Dumitru Bălăieț” care a fost istoric literar, cercetător, îngrijitor de ediții și bibliotecom.

La rubrica “Medalion liric “ semnează poezii:Al.Florin Țene, Cristian Peru Bălan, Mircea Istrate, Irina Mihalca, ionel Marin, Mihai Merticaru, Adrian Nicolae Popescu, Titinjha Nica Țene, Ion Apostu, Cătălin Vega, Doina Drăguț, Melania Rusu Caragioiu, Alexandru Armeanu, Carmen Oltean, Marina Bezerdic, Simion Marțian, Maria Sturdza, Vasile Cristinel Groza, Mariana Gurza, Florea Constantinescu, Dumitru Popa, și Corneliu Cristescu.

Remarcăm prozele scurte scrise de : Gruia Cojocaru, Georgeta Tudor, Maria Stuedza Clopotaru și Vasile Groza.Iar din cronicile literare remarcăm, în mod deosebit, cele semnate de Al.Florin Țene, Maria Petrescu, Ionuț Țene, și amplu medalon literar dedicat scriitorului Al.Florin Țene de Daniela Vasiloschi.

Revista publică ultima parte a piesei de teatru în versuri semnată de Al.Florin Țene, intitulată „Cozia „ și cele 103 pagini A4 se încheie cu “ Plugușorul revistei Bogdania“.

Și acest număr al revistei “ Bogdania“ dă dovadă că este una din cele mai prestigioase publicații de creație și cultură din peisajul revuistic din țara noastră.

Al.Florin Țene

Related posts

„The One, The Only, The Real Tarzan”, cel mai complex documentar despre viața lui Johnny Weissmüller, proiectat la Cinema Johnny după 20 de ani de la realizarea lui

Liliana Moldovan

Limba română, în centrul atenției la reuniunea limbilor străine din Nürnberg

Ion Marius Tatomir

 Romanul neorealist „Ne vedem la Pelișor„ semnat de Radu Vida

Liliana Moldovan

Să ne amintim cu drag de Ilorian Păunoiu

Liliana Moldovan

 Omagiu adus limbii noastre cea străbună de către poetul Mircea Dorin Istrate

Liliana Moldovan

Umbrăreștiul cultural de ziua culturii naționale

Liliana Moldovan

12 comentarii

payid pokies deposit October 26, 2026 at 11:35 am

References:

Payid minimum deposit pokies payid pokies deposit

Replică
https://winnipegasians.com/home.php?mod=space&uid=308009 October 27, 2026 at 1:36 am

References:

Real money pokies neosurf australia https://winnipegasians.com/home.php?mod=space&uid=308009

Replică
skitterphoto.com October 27, 2026 at 2:37 am

References:

Instant withdrawal MiFinity casino AU skitterphoto.com

Replică
https://codimd.camba.coop/u92g1vU4SfeTfG9GUW7ORw October 28, 2026 at 2:59 am

References:

Osko casino payment Australia https://codimd.camba.coop/u92g1vU4SfeTfG9GUW7ORw

Replică
https://www.1v34.com/space-uid-1853011.html October 28, 2026 at 5:21 pm

References:

Payid pokies australia https://www.1v34.com/space-uid-1853011.html

Replică
xbymw.com October 30, 2026 at 12:55 am

References:

Mobile casino wire transfer australia xbymw.com

Replică
online casino australia neosurf October 30, 2026 at 7:43 am

References:

Neosurf blackjack casino australia online casino australia neosurf

Replică
casinos accepting wire transfer australia October 30, 2026 at 12:17 pm

References:

Wire transfer casino deposit methods Australia casinos accepting wire transfer australia

Replică
aussie online casinos wire transfer October 30, 2026 at 12:45 pm

References:

Wire transfer casino welcome bonus Australia aussie online casinos wire transfer

Replică
engagefortheplanet.comparative.space October 31, 2026 at 2:39 am

Gute Glücksspielanbieter stellen euch vielseitige Zahlungsoptionen zur Verfügung, sodass
es mit den Alternativen nicht schwer werden dürfte.
Zudem könnt ihr in PaysafeCard Casinos eure Gewinne
via PaysafeCard Konto ausbezahlen lassen. Wir finden diese Regelung gut, denn sie
hilft dir bei der besseren Kontrolle deines Spielverhaltens.
Immer mehr Spieler entscheiden sich dazu, mobile Endgeräte für ihr Abenteuer am Automaten zu nutzen. Du
hast Lust, im Online Casino mit Sofortüberweisung Einzahlungen vorzunehmen und willst dir dicke Bonusangebote
sichern? Damit ist die Sofortüberweisung für alle Spieler geeignet, die sich spontan für Transaktionen ohne lange Vorarbeit entscheiden möchten.

References: engagefortheplanet.comparative.space

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy