November 13, 2026
Exclusiv

MUZEUL ȚĂRĂNCII ROMÂNE (Maramureș)

Muzeul Țărăncii Române din Maramureș, muzeu închinat femeii, se află pe Valea Izei în localitatea Dragomirești. Casa a fost renovată și fondatorul acestui muzeu a fost Nicoară Timiș, culegător de folclor și scriitor, într-o casă țărănească locuită de o femeie pe nume Ileana Chișului, necăsătorită despre care ghidul muzeului, doamna Maria Zubașcu, spune „nu a fost o femeie hâdă, dar nu s-a născut bărbatul ei!” Locuința datează din 1720 și este construită din lemn rotund, de molid. Doamna Maria Zubașcu a fost bucuroasă când a aflat că suntem din partea presei și intenționăm să scriem un reportaj despre acest muzeu unic în țară. Așa că ne-a întors la poartă ca să ne prezinte pe rând toate exponatele.
Gardul este împletit în spicul grâului din nuiele de alun.
Am aflat că în zonă fiecare localitate are câte o poreclă, iar aici, Dragomirești are simbolul „Cocoș”, pe care-l vedem pe poarta maramureșeană frumos sculptată, conform tradiției. Ni se explică simbolurile sculptate în lemn. Vedem reprezentat steagul dacilor cu cap de lup și coadă de dragon, apoi, la mijloc, este lupoaica cu Romulus și Remus. La prima intrare sunt o mireasă și „două druște”, adică două domnișoare de onoare. La a doua intrare este un grup de femei lângă un „legănuț”

„La noi este un obicei, la botez merg numai femeile, iar bărbații stau acasă cu copiii și animalele. Doar ceterașii sunt bărbați între femei, indiferent că botezul este de băiat sau de fată. Aici la poartă îi pomul vieții, îi soarele, colacul, Sfânta Treime și fagurele de miere”

Pătrundem în curte și imediat în dreapta se găsește o troiță închinată femeii: Cuvioasa Teodora, Paraschiva, Fecioara Maria, soarele, luna, porumbelul. După troiță se află, din lemn, un fus mare de vreo patru metri, numit „Fus cu Țurcălău”. La bază fusul are îmbinate mai multe piese tot din lemn. Cele de dimensiuni normale, când torci, tot din lemn. Cele de dimensiuni normale, când torci, scot un zgomot, de aceea se numește cu „țurcălău”
„Așa-i făcut, o piesă dacă iei din el se desface tăt! Dar ace piesă e greu de găsit. Fusul ista are și o legendă. Se făceau șezători și seara veneau ficiorii la fete. Când pleca ficiorul acasă lua cu el o fată să-l conducă până în tindă. Atunci nu se săruta nimeni decât în tindă. Dacă la fată nu i-o fost drag de ficior, atunci nu l-o condus. A venit și a doua seară și nici atunci nu l-o condus. O gândit el cu ce să-i atragă atenția fetei. Când a venit a treia seară i-a adus fetei un fus cu țurcălău. Ea s-o bucurat că nimeni din șezătoare n-o primit așe ceva. Și i-o zâs ficiorul când i-o dat fusu: că atunci să se despartă ei când s-o desface fusu. Fata n-o știut să-l desfacă fiindcă n-o aflat care-i piesa. Până la urmă i-o fost drag și de fus și de ficior și o rămas împreună pentru totdeauna”
În continuare, într-un șopron, sunt sculptate șase femei.

„Avem aici o bătrână, apoi o bătrânică cu un copil în cârcă, una culege flori, una se roagă, iar alta toarce”
Apoi, în partea stângă a curții, în apropiere de casă, se află o prăjină cu cioturile de la crengi pe care sunt atârnate oale de tablă de diverse culori. Aflăm și semnificația lor. Dacă în gospodăria respectivă este o fată de măritat, în vârful prăjinii se află o oală roșie. Cu cât sunt mai multe oale pe prăjină, cu atât fata este mai bogată și are zestre multă. După ce fata se mărită, oala se dă jos. Acum în vârful prăjini este oala roșie, fiindcă stăpâna casei nu fusese niciodată măritată.

În continuare, tot sub șopron, vedem un război de țesut de pe timpuri și o meliță.
„Ce-o să vedeți în muzeu este țesut la acest război. Alături este o meliță pentru melițat cânepa. După ce ai cules-o, ai pus-o la baltă unde trebe să stea 3-4 săptămâni la topit, apoi o scoți, o speli pe apă și după ce s-o uscat o dai prin meliță. Apoi se aleg câlții, se face fuiorul care se toarce, se pune sculul la vârtelniță, se face ghem, apoi se urzește.”
Ni se explică tot procesul tehnologic de urzire și țesere la război. Când sunt modele cu flori, mai complicate, nu se mai lucrează cu suveica, ci manual. Aici își făceau mamele îmbrăcămintea pentru toți membrii familiei, dar și zestrea pentru fete pe care le învăța de mici să toarcă apoi, când creșteau, să și țese.
„Hainele pe atunci nu erau ca acum de firmă, erau de la firma lu’ mama!”

Urcăm pe treptele casei și ne oprim în tindă.
„Aici avem măști cum e obiceiul nostru de Crăciun. Se face o piesă religioasă unde sunt 22 de băieți și o singură fată care joacă rolul Mariei. La noi în seara de Crăciun se colindă pe toate ulițele. Ce vedeți aici sunt măști de drac. Ei merg înainte cu clopotele, fac zgomot, alaiul înapoia lor tăt colindând. Vă închipuiți 22 de voci de bărbați ce frumos colindă! În ziua de Crăciun tătă lumea mere la biserică. Se mere cu Steaua de Crăciun și de Anul Nou cu Capra. Aici îs tăte obiceiurile noastre de peste an.”

Ghida muzeului ne arată preparatele din făină pentru diferite ocazii: colaci, pască, prescuri, cozonaci etc. Ne arată cămara unde se păstrează produsele din lactate, dar și slănina și cârnații și tot felul de vase din lut și lemn. Ni se spune că se aduce apă sărată de la ocnă atunci când taie porcii, ca să nu mai cumpere sare. Ne atrage atenția la uși, la pragul de jos, fiindcă este înalt, ca să nu poată trece copiii până la trei ani. În interior ne sunt prezentate cuptorul, laița (un pat din lemn fără picioare care este înglobat în peretele casei odată cu construcția acesteia), cuverturi, carpete, diferite țesături, îmbrăcăminte făcută de mână. Sunt și manechine, unul cu mama care are troaca cu copilul lângă ea, dar și o mireasă. Aici se află zestrea unei fete gata de măritat.
Acest muzeu, unic în România, este demn de vizitat de orice român, de la oraș sau sat, fiindcă la urma urmei toți suntem de la țară! Aici găsești tradițiile, obiceiurile și etnografia satului maramureșean!
(Fotografiile sunt realizate de Cristina Nălbitoru)

Cristina Nălbitoru

Related posts

Vizita oficială a ministrului japonez pentru Expo 2025 Osaka Ito Yoshitaka la Pavilionul României la Expo 2025 Osaka

Ion Marius Tatomir

A apărut revista de creație și cultură”Bogdania“nr.109-110-pagină pagină de istorie literară contemporană

Liliana Moldovan

Se vinde prin licitație manuscrisul Emil Cioran pentru “Cartea Amăgirilor”

GT Post

La  cenaclul “Al.Florin Țene” – Medalionul literar „Biruința creației„ la vârsta a treia

Liliana Moldovan

5 octombrie 2026 – Educația nu se oprește la ușa școlii. La Nürnberg, copiii din diaspora își descoperă limba, identitatea și drumul spre viitor

Ionela van Reez-Zota

Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF „Carol Davila” – O personalitate de excepție a României, omagiată de comunitatea academică și de românii din Germania

Ionela van Reez-Zota

61 comentarii

https://shareshortcuts.com/u/twistlamp17 October 25, 2026 at 3:18 pm

References:

1 dollar payid pokies https://shareshortcuts.com/u/twistlamp17

Replică
hedgedoc.dawan.fr October 26, 2026 at 12:00 pm

References:

Safe payid pokies australia hedgedoc.dawan.fr

Replică
https://topsitenet.com October 26, 2026 at 1:47 pm

References:

Real money payid online pokies https://topsitenet.com

Replică
https://dreevoo.com/profile.php?pid=2579140 October 26, 2026 at 2:02 pm

References:

Payid pokies free spins https://dreevoo.com/profile.php?pid=2579140

Replică
https://pad.stuve.de/ October 26, 2026 at 4:34 pm

References:

Instant play payid pokies https://pad.stuve.de/

Replică
MiFinity casino sign up Australia October 26, 2026 at 10:11 pm

References:

MiFinity casino login Australia https://www.canadaasians.com/home.php?mod=space&uid=307151

Replică
MiFinity online pokies Australia real money October 26, 2026 at 10:48 pm

References:

Pay with MiFinity casino Australia MiFinity online pokies Australia real money

Replică
hedgedoc.uni-ak.ac.at October 27, 2026 at 2:16 am

References:

Neosurf payout casinos australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/SrzZOCSlQXyMH-30SuY08A

Replică
https://doc.thudep.com/RUCdPlqVRvKyGck3K6LS7Q October 27, 2026 at 5:15 pm

References:

Top bank transfer casino Australia https://doc.thudep.com/RUCdPlqVRvKyGck3K6LS7Q

Replică
hedgedoc.dawan.fr October 27, 2026 at 6:34 pm

References:

Casino banking wire transfer australia https://hedgedoc.dawan.fr/8EvHyfJIS6GCa8yjRa6sWw

Replică
hedgedoc.uni-ak.ac.at October 28, 2026 at 3:33 am

References:

Osko compatible pokies hedgedoc.uni-ak.ac.at

Replică
https://dok.kompot.si/6po_E_FtTE61_pOlP3S9CA October 28, 2026 at 9:29 am

References:

Wire transfer casino AUD https://dok.kompot.si/6po_E_FtTE61_pOlP3S9CA

Replică
https://mapleprimes.com/users/witchpen6 October 28, 2026 at 11:37 am

References:

Fast bank transfer casino australia https://mapleprimes.com/users/witchpen6

Replică
mobile wire transfer casino australia October 28, 2026 at 12:09 pm

References:

Wire transfer casino deposit australia mobile wire transfer casino australia

Replică
https://shareshortcuts.com/ October 28, 2026 at 1:36 pm

References:

Osko pokies strategy https://shareshortcuts.com/

Replică
https://a-taxi.com.ua/user/limitcheque0/ October 28, 2026 at 4:10 pm

References:

Pokies with payid deposit https://a-taxi.com.ua/user/limitcheque0/

Replică
pokies payid instant October 28, 2026 at 6:28 pm

References:

Secure payid pokies http://zhujia.ca/?287087

Replică
http://wou.malaysia2host.com October 28, 2026 at 7:21 pm

References:

Australian online casino payid pokies http://wou.malaysia2host.com/home.php?mod=space&uid=365197

Replică
online pokies real money payid October 28, 2026 at 8:42 pm

References:

Instant payid withdrawal pokies australia online pokies real money payid

Replică
oneclickcarehk.com October 28, 2026 at 10:24 pm

References:

MiFinity withdrawal casino oneclickcarehk.com

Replică
https://mcqueen-tolstrup-3.mdwrite.net/ October 30, 2026 at 4:14 am

References:

Play bpay pokies on mobile https://mcqueen-tolstrup-3.mdwrite.net/

Replică
https://md.sigma2.no/5FKIwN8jQmqHEmpLDX-NFw October 30, 2026 at 6:29 am

References:

Best bank transfer casinos australia https://md.sigma2.no/5FKIwN8jQmqHEmpLDX-NFw

Replică
http://www.4001179958.org/?167940 October 30, 2026 at 9:27 am

References:

Top 10 payid pokies http://www.4001179958.org/?167940

Replică
muchbetter mobile casino canada November 7, 2026 at 11:50 pm

References:

Muchbetter ready casinos muchbetter mobile casino canada

Replică
idebit casino ontario November 8, 2026 at 6:50 pm

References:

Idebit casino canada real money http://pandora6666.com/?197550

Replică
neosurf gift card casino australia November 8, 2026 at 10:09 pm

References:

Mobile neosurf casinos aus https://pads.dgnum.eu/fSWnTNq-S4-5IgFyC7gXSQ

Replică
fast withdrawal neosurf casinos November 8, 2026 at 10:35 pm

References:

How to use neosurf at online casinos https://androidonly.com/user/redwish02/

Replică
casino bonus paysafecard canada November 9, 2026 at 5:26 am

References:

Online casino paysafe http://bbs.91tata.com/?16723122

Replică
https://cadetmove.ru/ November 9, 2026 at 5:51 am Replică
http://www.fumankong1.cc November 9, 2026 at 4:39 pm

References:

Payid casino online pokies http://www.fumankong1.cc/home.php?mod=space&uid=970318

Replică
Casino mit Trustly Bonus November 9, 2026 at 5:24 pm

Ihre Einzahlungen werden sofort verarbeitet, sodass Sie ohne Verzögerung mit Ihren Lieblingsspielen beginnen können. Sie können außerdem Ihre bevorzugte Währung festlegen, um Transaktionen und Spielabläufe noch bequemer und individueller zu gestalten. Navigieren Sie zur Kasse oder zur Zahlungsseite des Casinos und wählen Sie Trustly als bevorzugte Zahlungsmöglichkeit aus. Während der Registrierung werden Sie gebeten, Ihre grundlegenden Daten anzugeben und Ihre Identität zu bestätigen. Nachdem Sie ein https://gradjazza.org/forum/d/14-trustly-casino-ohne-verifizierung-was-wirklich-gilt mit Trustly ausgewählt haben, eröffnen Sie ein Spielerkonto.

Replică
sofort online casino November 9, 2026 at 6:01 pm Replică
bank transfer mobile casino Australia November 9, 2026 at 8:06 pm

References:

Online pokies accepting wire transfer australia https://94intr.com/home.php?mod=space&uid=753713

Replică
chuangu.xyz November 9, 2026 at 10:05 pm

References:

How to withdraw casino winnings wire transfer https://chuangu.xyz/home.php?mod=space&uid=354784&do=profile&mycenter=1

Replică
thebigfootclub.com November 9, 2026 at 11:30 pm

The ten operators in our guide all pass our license, payout, and dispute-resolution checks. For specifics, consult a registered Australian tax professional. PayID uses your phone number, email, or ABN as a payment identifier registered with your bank. Any site claiming ‘instant withdrawals’ is overselling — the fastest realistic time is 4–10 minutes once KYC is verified. The fastest single cashout cleared in 4 minutes after KYC was complete. It’s legal for Australians to use the NPP payment rail at offshore wagering platforms, but the Interactive Gambling Act 2001 makes it illegal for those operators to offer services to Australian residents.

References: https://thebigfootclub.com/forum/topic/online-pokies-with-payid-best-guide-for-australian-players/

Replică
payid online pokies November 9, 2026 at 11:40 pm

Goldenbet is a strong choice for players searching for reliable https://hemanisforum.net/home/topic/eight-odd-ball-tips-on-australia-payid-pokies/ pokies Australia options with simple banking and a quality pokies collection. After testing PayID payment availability, pokies selection, bonuses, and overall usability, we selected five casinos that provide a strong experience for Australian players. PayID allows Australian players to fund accounts through bank-linked details while enjoying fast deposits, secure transactions, and access to modern online pokies collections. We reviewed 20+ AU-facing casino sites that support PayID and narrowed them down based on overall performance. A few operators charge withdrawal fees or apply fees on transactions below a minimum amount.

Replică
neosurf casino sites accepting australian players November 10, 2026 at 12:26 am

References:

5 minimum deposit casino neosurf http://www.qianqi.cloud/home.php?mod=space&uid=1646406

Replică
https://skitterphoto.com/ November 10, 2026 at 5:26 am

References:

Instant bank transfer withdrawal casino https://skitterphoto.com/photographers/3439242/jonsson-halsey

Replică
lezcc.com November 10, 2026 at 10:47 am

References:

Online slots neosurf australia http://www.lezcc.com/?634636

Replică
online casinos sofortüberweisung November 11, 2026 at 12:02 am

References:

Bestes casino mit sofortüberweisung http://09vodostok.ru/user/spleenprice8/

Replică
rentry.co November 11, 2026 at 5:04 am

References:

E wallet pokies australia https://rentry.co/4eau8q4n

Replică
sofort casinos November 11, 2026 at 5:24 am

References:

Casinos mit sofortüberweisung http://www.qianqi.cloud/home.php?mod=space&uid=1817763

Replică
bpay casinos November 11, 2026 at 8:25 am

Online casino games at the Australian online casinos we shortlist come from the same recognisable set of studios, which keeps RTP transparency honest and spreads the risk across different random-number-generator engines. Real money https://greeneralia.net/discussion/topic/can-you-actually-discover-bpay-pokies-app-on-the-net/ in Australia follow the same registration and verification flow with small variations between brands. Our Australian online casino reviews follow a fixed template, so every brand is held to the same standard. App-store rules require gambling apps to meet local licensing requirements, while Australia’s Interactive Gambling Act restricts operators from supplying online casino services to Australian players.

Replică
https://forum.rajatudibaba.com/ November 11, 2026 at 9:59 am

Many online casinos that accept Neosurf also feature integrated sportsbooks, allowing players to use the same prepaid balance for betting on local and international events. Australian players who prefer strategy-based gameplay can access a full selection of table games at Neosurf deposit casinos. Pokies are the most popular games at Neosurf casinos in Australia, with thousands of titles available from leading providers such as Pragmatic Play, NetEnt, and Play’n GO. Using Neosurf for instant deposits together with a fast withdrawal method like PayID, POLi, crypto, or an e-wallet gives Australian players the best balance of speed, control and payment flexibility. E-wallets such as Skrill, Neteller, or PayPal are another popular choice, especially for those who want faster withdrawals that typically complete within 24–48 hours.

References: https://forum.rajatudibaba.com/public/d/815-neosurf-vs-credit-card-casino-deposits-aussie-guide

Replică
https://gitlab.keysmith.bz/ November 11, 2026 at 1:17 pm

References:

Muchbetter 5 min deposit https://gitlab.keysmith.bz/vaultborder35

Replică
online casino deutschland lizenz sofort November 11, 2026 at 1:41 pm

Das Geld wird in Echtzeit transferiert und auch die Bestätigung erhält man sofort, was die Kontoabstimmung am selben Tag noch möglich macht. Mit der Zahlung kann dann Geld direkt zum Casino online mit Sofortüberweisung gesendet werden. Das Erste, was ein Kunde tun muss, um einen Geldtransfer zu einem https://freebahais.org/discussiongroup/topic/seriose-sofort-casinos-sicherheit-vor-tempo/ Casino mit Sofortüberweisung einzuleiten, ist die Auswahl eines Partner-Bankkontos. Bestätigen Sie die Zahlung anschließend mit Ihrer TAN Nummer und nur wenige Sekunden später ist Ihr Casino Konto mit Guthaben aufgeladen und Sie können spielen. Anschließend werden Sie zur sicheren Sofortüberweisung Website weitergeleitet, auf der Sie die Daten Ihres Online Banking Kontos eingeben müssen (Login und Passwort). Wählen Sie als Einzahlungsmethode Sofortüberweisung und geben einen Betrag ein.

Replică
https://www.nlvbang.com/ November 11, 2026 at 5:55 pm

References:

Klarna casino sofortüberweisung https://www.nlvbang.com/home.php?mod=space&uid=3366275

Replică
https://dobryakschool.ru November 11, 2026 at 9:33 pm

References:

Bestes casino mit sofortüberweisung https://dobryakschool.ru/user/firdill2/

Replică
https://rentry.co/3phchbks November 12, 2026 at 4:07 pm

References:

EFT betting sites Australia https://rentry.co/3phchbks

Replică
casinos mit sofortüberweisung November 12, 2026 at 5:23 pm

References:

Online casino echtgeld klarna https://notes.ip2i.in2p3.fr/JHg37XQeSx6j82ZuZ3s-Og

Replică
neosurf regulated casinos australia November 12, 2026 at 6:48 pm

References:

Neosurf casinos australia http://bbs.abcdv.net/home.php?mod=space&uid=2291233

Replică
online casino direct bank transfer Australia November 12, 2026 at 11:56 pm

References:

Bank transfer casino real money Australia https://doc.anagora.org/ZM3PJusATou8VJW44b0Lbg

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy