Motto:”Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evangheliei ei.”
Mihai Eminescu

Când se cercetează cu acribie opera unui poet ca Eminescu se caută înţelesuri, sensuri, forme, ambianţe, se încearcă de fapt parafe alături de cel ce semnase simplu dar dramatic la viaţa sa, creatorul.În situaţia noastră actuală când poetul este analizat cu admiraţie, ori cu îndoială, ajungându-se până la denigrare, mă duce cu gândul la ce spunea autorul”Sărmanului Dionis”:”Ce-au fost românii pe când eu n-am fost, ce vor fi ei când eu n-oi mai fi? “
Aprecierea, respectul, adoraţia, admiraţia sau contrarele lor caută cu ustensile pe măsura celui ce începe arheologia poetică eminesciană. Superlativul ar fi atins în condiţiile, şi numai atunci, când cel ce studiază şi analizează vestigiile scoase la suprafaţă are mai mult decât ochiul atent, este de bună credinţă, decât ştiinţa unei astfel de arheologii, când însăşi cercetătorul re-creează. Căci aceasta ni se pare a fi specificul: se reconstituie un suflet de poet ce nu poate fi despărţit de viaţa sa şi mediul social-politic în care şi-a desfăşurat activitatea, inclusiv nivelul la care a ajuns dezvoltarea limbii române.Se re-creează un Eminescu recunoscut, trebuie, în aceste condiţii să ni-l amintim prin ce a lăsat în urma sa , inclusiv şi prin mărturiile contemporanilor săi.
În lumea încărcată de simboluri ale antichităţii helene, Luceafărul simboliza călăuza călătorilor spre lăcaşurile zeilor.În căutarea Luceafărului poetul îşi străbate în felul său viaţa.Ceea ce ne dezvăluie nouă este prin forţa sa de a stăpâni Pegasul la modul sublime, de a şti să-l facă să poposească, pentru contemplaţia a ceea ce zăreşte, sau dimpotrivă, de a-l îndemna să galopeze năpraznic într-u vârtej de lumi interioare ale eului.Astfel îşi realizează Eminescu partea sa de magie.Cătălina visa la Luceafărul”Lângă fereastră, unde-n colţ / Luceafărul aşteaptă “. Acest poem eminescian este inspirit de un basm publicat de folcloristul R.Kunish, al cărui fond de idei se bazează pe antagonismul dintre superioritatea creatorului de geniu şi lumea mărginită. Coborârea la realitatea pământeană se face sincopat, de la înălţimea Geniuluila la iubirea pământeană dintre Cătălin şi Cătălina.Şi dacă, magic, Eminescu creează o magie tainică şi locuri pe măsură, ele au trăsăturile realului care îl înconjoară şi pe care îl străbate. Nu se întâmplă să avem feerice nopţi. Ele există în realitate, Eminescu le transferă doar din epoca sa în Artă:”Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin; / Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,/ Pân-ce mintea îmi adoarme,pân-ce genele-mi clipesc?/ Lumânarea-i stinsă-n casă…somnu-i cald, molatic, lin.”(Noptea). Eminescu ajunge mai aproape de sine, atunci cănd se evocă precum:”Dar nu vine…Singuratic/ În zadar suspin şi sufătr/ Lângă lacul cel albastru/ Încărcat cu flori de nufăr. “(Lacul ).Poezia eminesciană este, înainte de toate, un climat al Spiritului şi apoi un climat al Cuvântului, al Inteligenţei şi Visării, prin Cuvânt.
Începând cu ridicarea bustului Eminescu din Botoşani, în anul 1890, a bustului poetului din Dumbrăveni, jud.Botoşani, în 1902, a apariţiei cărţii”Omagiu lui Mihail Eminescu “,la Galaţi, cu prilejul a 20 de ani de la moartea sa, cu o prefaţă de A.D.Xenopol, urmată de manifestări culturale dedicate Poetului, de-alungul timpului au fost ridicate statui Poetului Naţional în aproape toate oraşele mari din ţară. Şi de atunci în fiecare an la 15 ianuarie şi 15 iunie comunităţile localităţilor noastre îl comemorează, depunând flori la statuile lui, organizându-se simpozioane pe teme din opera sa. Oare aceste pelerinaje de două ori pe an la statuile lui nu sunt o formă de pioşenie faţă de o personalitate ce merită să o numit Sfântul Literaturii Române !? Eminescu în acest răstimp a devenit în memoria noastră culturală un brand.Atât prin geniala sa operă dar şi prin destinul său martiric, cum ar spune Adrian Dinu Rachieru.Iar dacă, în zilele noastre Poetul a devenit, pentru unii, o problemă, afirm şi eu precum D.Vatamaniuc, “E foarte bine că avem o problemă Eminescu “.Acesta să fie motivul că Eminescu a devenit Poet Naţional pe bază emoţională ? Mă gândesc că la un românism cu o recunoscută băşcălie a desconsiderării de sine, Eminescu poate să capete , cum spunea Eugen Ionescu, în 1932, un “rol de figurant în cultură. “ Sunt destule încercări de deconstrucţie a mitului eminescian, însă nu a fost găsit un înlocuitor.A încercat N.Manolescu să-l impună pe Mircea Cărtărescu dar, vorba lui N.Georgescu, tot demersul a rămas “o formă fără fond.”
Vor mai fi multe încercări de demolare a statui lui Eminescu, însă opera lui este şi va rămâne un spaţiu al ritmului.Este o respiraţie creatoare prin limba română. Iar literatura noastră expiră şi inspiră prin acest mare poet.Şi, când vorbim de geniul lui Eminescu şi opera lui ca aspiraţie către Absolut, vorbim de fapt despre efortul, pe durata existenţei umane, de a integra cât mai perfect cu putinţă ritmul lor esenţial într-un ritm universal sau, de a se ridica, prin particular, la puterea de adevăr a generalului.Literatura Română a avut mare noroc cu acest poet născut la Ipoteşti.Ritmul celui ce creează rămâne în opera sa.Un ritm devenit culoare, contur, sunet.”Numai când ritmul devine singurul şi unicul mod de a exprima gândul, numai atunci există poezie. Orice operă de artă nu este decât un singur şi acelaşi ritm, “ spunea Holderlin în convorbirile sale cu Sincler.Iar valoarea filosofică a operei eminesciene constă în efortul său de a investi umanul cu eternal, pieritorul cu nepieritorul, relativul cu absolutul. Şi astfel, oricât ar părea, Eminescu nu poate să fie abstras din timpul său şi din spaţiul său. Judecata operelor sale trebuie făcută în acest context.Valoarea operei eminesciene nu constă atât în ce şi cât a putut să cuprindă în sine din absolute, ci în tensiunea spirituală cu care s-a dorit acest lucru, în ceea ce numim zbaterea poetului , arderea sa lăuntrică. Pentru că tensiunea spirituală naşte întrebări, iar acestea vis-à-vis de existenţă sunt hrana necesară cunoaşterii.Opera eminesciană este o împlinire pentru el şi pentru Literatura Română şi este cu atât mai mare, cu cât constituie o împlinire ulterioară.
În opera lui Mihai Eminescu, prezentul este implicat.Ea depinde de gradul în care prezentul şi viitorul este implicat, ca opera eminesciană să aparţină ea însăşi viitorului.Eminescu nu a fost un singuratec, dar el este un singular în literatura noastră.Originalitatea operei eminesciene constă într-o ştiinţă a mijloacelor artistice şi o conştiinţă creatoare. De aici provine tot zbuciumul său, toată lupta sa pentru lărgirea marginilor cunoaşterii, toată acea răsucire centralizată a eului său, lansând în Univers frânturi de creaţie şi existenţă. Este zbuciumul profund pe care îl destăinuia Eminescu:”În orice om o lume îşi face încercarea/ Bătrânul demiurgos se opreşte-n van ;/ În orice minte lumea îşi pune întrebarea/ Din nou:de unde vine şi unde merge floarea/ Dorinţelor obsure sădite în noian “(“Împărat şi Proletar. “Existenţa eminesciană este o existenţă întru Poezie. Dar să nu uităm că Poetul a fost şi un jurnalist de excepţie. A abordat ,în articolele publicate, mai ales în Timpul, mai toate temele ce frământa sociatatea românească în timpul său.A publicat articole: filosofice, economice, sociale,politice, etc.Marele poet a publicat zeci de articole în apărarea Bisericii Ortodoxe Române.Î.P.S. spunea în acest sens :”Marele nostrum poet a fost un creştin authentic, ceea ce rezultă din viaţa, ca şi din opera sa.Poeziile, proza şi publicistica sa sunt o mărturie în acest sens. Se poate însă vorbi şi despre relaţia lui Eminescu cu teologia? Când zic teologie mă refer la ştiinţa teologiei, adică la un interes pe care l-ar fi arătat Eminescu cercetărilor teologice. La acest capitol opera lui literară nu ne poate ajuta, în schimb ne îmbie mărturii aproape neaşteptate manuscrisele constând din mii de pagini, unele investigate, altele cercetate şi comentate, altele încă necunoscute. “(EMINESCU-Ortodoxia, Ed.EIKON, 2003).
În 1871, în august, a fost organizată Marea Sărbătoare de la Putna, la care a participat şi Eminescu împreună cu Slavici şi unde Xenopol a ţinut o importantă cuvântare. Această serbare era prilejuită cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii de către Ştefan .Serbarea trebuia să se ţină în 1870 dar din cauza războiului franco-german a fost amânată cu un an. Scrisoarea către D.Brătianu din 3/15 august 1871 este un document însemnat pentru cunoaşterea stadiului la care ajunsese Eminescu în dezvoltarea sa sufletească şi intelectuală. În perioada organizării serbării de la Putna Ion Slavici îi spunea că mulţi se vor pune de-a curmezişul acţiunii.Însă Eminescu îi răspundea:”Dăi fără milă în ei! “Cu această ocazie poetul a publicat un articol în Timpul în care spunea, printre altele, că Ştefan apărătorul Moldovei şi al creştinătăţi este un sfânt al Bisericii noastre strămoşeşti. Prin noiembrie în acelaşi an un ziarist anonim scrie în publicaţia liberală Democratul, atacândul pe Poet , spunând că “Domnul Eminescu ne-a obijnuit cu nebuniile sale publicate în Timpul . Cu ocaziunea sărbătorilor de la monastirea Putna acest domn a îndrăznit să-l numească sfânt pe Ştefan cel ce la mânie a tăiat capete.” După atâţia ani, care dintre cei doi, Eminescu şi ziaristul de la Democratul,şi-a exprimat nebunia ?După cum se vede Mihai Eminescu ,în această situaţie, a avut dreptate. Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română. Sunt sigur că propunerea noastră ca Eminescu să fie canonizat, peste ani, v-a fi acceptată de Biserica Ortodoxă.
Prin opera şi viaţa sa Eminescu a avut, totuşi, o”…răsplată jertfei sale: cunoaşterea. Acum el va afla ca îngerul – simbol al desăvârşirii, al purităţii- nu este în iubită, ci tot în el; că el nu avea nevoie să se înalţe prin ea, ci ea, fiinţă de lut, ar fi trebuit să năzuiască spre culmile spiritului pe care-l stăpânea el”.( Zoe Dumitrescu-Buşulenga).Sistemul gândirii poetice disimulează realitatea, câtă vreme gândirea poetizantă numeşte o realitate.
Opera lui Eminescu este o chemare lansată, o invitaţie disimulată, spre Întrebare, spre nelinişte.Răspunsurile sunt un acum, cu sensul spre ceea ce va fi. Implicarea viitorului dă impresia pentru poet de a fi deja un stăpân virtual al unui timp viitor. Sensul spre Eternitate se împlineşte astfel. Opera poetică şi publicistica eminesciană trezeşte latenţe spirituale.Ea se identifică uneori cu speranţa, căci speranţa este şi ea o tensiune spirituală spre viitor. Opera lui Eminescu este o reaşezare de lumi. El este un ritm aparte în poezia modernă.El este propria sa poezie. Căci el este, veşnic, Poetul.
Al.Florin Ţene

47 comentarii
References:
Top 10 payid pokies doc.thudep.com
References:
New payid pokies http://www.supergame.one/home.php?mod=space&uid=2733964
References:
Top 10 bpay pokies australia https://www.rcmx.net
References:
Australian online casinos that take MiFinity play pokies with MiFinity AU
References:
Best MiFinity casino sites http://bbs.lotsmall.cn/home.php?mod=space&uid=744794
References:
$10 Osko deposit casino https://codimd.camba.coop/eDuiZOyOSoiazxenS33PBw
References:
Wire transfer casino payment methods Australia http://www.gophotos.cn/space-uid-335418.html
References:
Australian online casinos that accept wire transfer https://pad.koeln.ccc.de/bHikt-prShq6OCr_xTr0cQ
References:
Casinos accepting Osko http://oneclickcarehk.com/forum/home.php?mod=space&uid=306959
References:
Aussie pokies payid https://docs.monadical.com/FDlPkdpMRl-HLWDXAGsItg
References:
MiFinity withdrawal casino Australia http://www.qilurexian.net/?339756
References:
New neosurf deposit casinos http://www.pshunv.com/space-uid-1082849.html
References:
Australian neosurf casinos https://gardenwiki.site/wiki/Neosurf_Casino_Australia_1020_Deposit_Real_Money
References:
Bank transfer withdrawal casino australia https://schoolido.lu/user/golfrandom0/
References:
Muchbetter supported casinos https://gitlab.keysmith.bz/secondbeer96
References:
Neosurf minimum deposit casino https://pad.nantes.cloud/OP25UCydR7-HY847b_nZog
References:
Neosurf blackjack australia https://dachangningtongchengwang.qsygps.com/home.php?mod=space&uid=341421
References:
Idebit 5 deposit casino idebit \1 deposit casino https://briefjournal.site/item/best-idebit-casinos-in-canada-2026-fees-limits-payouts
References:
Best neosurf deposit casino australia https://roadwiki.site/wiki/Best_Neosurf_Casinos_in_Australia_2026_Complete_Guide_to_Safe_Gambling_Payments
References:
Neosurf casino australian dollars https://justbookmark.win/story.php?title=neosurf-casinos-australia-2026-vouchers-kyc-checks-and-who-actually-pays-out
A listing is a starting point rather than a licence check, so here is what to look at on each site before a first deposit. The operators listed at the top of this page are a commercial listing, and every one of them is offshore. When a buy feature is available, the game typically carries a separate RTP for purchased rounds, and this figure is frequently lower. Then find the volatility rating if the studio publishes one, and the maximum win expressed as a multiple of the stake.
References: https://forum.naatlyrics.com/community/topic/payid-vs-poli-vs-bpay-in-australia-which-works-best-for-pokies/
References:
Legit paysafecard casinos canada https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/jl_PmVcrRBCFU6UFBdk8vA
References:
Paysafe free spins canada https://md.coredump.ch/2mqmXTmZS2uJJqXIPedocw
Gleichzeitig erhalten Benutzer die Möglichkeit, auf der Online Casino Website sofort über Geld zu verfügen, da die Finanzplattform Einzahlungen sofort verarbeitet. Im Fall von Freispielen ohne Einzahlung erhalten Sie das Paket direkt nach dem ersten Login – besonders relevant für Pay n Play Casinos, wo der Bonus automatisch nach dem Banklogin gutgeschrieben wird. Selbst nach dem Schließen des Browsers bleibt Ihr Guthaben erhalten und ist nach dem nächsten Einloggen über das Banking wieder verfügbar. Aktive Spieler mit Erfahrung im Online Casino Sofortüberweisung werden bestätigen, dass dieser Service schnelle und sichere Einzahlungen auf deutschen Seiten garantiert. Bereits zu Beginn werden Sie sich gut aufgehoben fühlen, denn Neulinge erhalten einen riesigen Online-Casino-Willkommensbonus von 2.000 Euro + 200 Freispielen. In den meisten Online Casinos mit Sofortüberweisung beginnt die Mindesteinzahlung bei 10 Euro.
References: https://community.academicmarker.com/t/casino-mit-deutscher-lizenz-sofortuberweisung-im-check/6230
References:
Online pokies instant withdrawal australia https://sonnik.nalench.com/user/fuelpair75/
References:
Neosurf $10 deposit casino australia https://ancientroman.space/wiki/Buy_Neosurf_Vouchers_Online_Codes_from_10
References:
Quick bank transfer casino australia https://gitlab.keysmith.bz/liverdream43
References:
Sofort casino slots https://eggswiki.site/wiki/Casinos_mit_schneller_Auszahlung_2026_im_Test_Erfahrung_Tipps
References:
Neosurf reload bonus casino https://purpledad8.bravejournal.net/neosurf-casinos-australia-2026-fees-rules-and-payouts
References:
Aussie online casinos wire transfer https://school-of-safety-russia.ru/user/saleapple61/
References:
EFT casino Australia https://docs.monadical.com/WKqh5IG8QG2cP8I0PiMCLg
References:
Online pokies accepting mastercard australia http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1071807
References:
Seriöse klarna casinos https://dreevoo.com/profile.php?pid=2698893
Looking for Australian online casinos that accept PayID as a payment method? Among the six casinos with PayID in this guide, Wild Tokyo accepts deposits from AU$15 while the remaining five — HellSpin, Dudespin, RollingSlots, Slotsgem, and Dragonia — all start at AU$20. If you care more about simplicity and minimum deposit accessibility, Wild Tokyo’s AU$15 entry point makes it the most bankroll-friendly option for new https://forum.monero.space/t/aus-payid-pokies-best-real-money-sites-for-australian-players/2275 players entering the market. Pay ID as a payment system does not charge you a fee for standard transfers at any of the payid online casinos in this guide. Once you send a Pay ID deposit from your banking app, it is normally credited to your casino balance in well under a minute across all aussie PayID casinos tested. Pay ID is an Australian payment system that lets you move money using a linked phone number, email, or ABN instead of full bank details.
Enjoy playing at any of the casinos from our list with the bonuses provided. The sites below list Neosurf on their cashier pages as a deposit method available from Australia. All three offer $10-$20 minimum deposits, instant Neosurf processing, strong security, and excellent reputations within the Australian gambling community. The instant nature of Neosurf deposits is one of its primary advantages over bank transfers (2-5 days) and some card deposits (15-30 minutes). These minimums make Neosurf accessible for casual players and those testing new casinos without risking large amounts. This makes Neosurf significantly safer than credit cards or direct bank transfers for online gambling purposes.
References: https://equal-page.free.nf/press/forum/topic/best-20-neosurf-casinos-australia-2026-5-top-casinos-that-accept-20-neosurf-deposits/
To avoid such situations, remember that PayID would not ask you to make any additional payments or fees, to send or receive money from someone, since the procedure is free. In case you found a casino that offers an app, you have to, firstly, examine the website, ensure it is licensed and safe and only after that follow the download link. Therefore, it’s quite hard to give any estimated figures regarding fees. We chose several sites, registered with them, and talked to the support service, which allowed us to answer the question about the absence of payment methods in the list. Before registering at any online casinos, let alone depositing, ensure that it is licensed and that your data and money will be safe there. All this work for you to feel safe when registering at a brand-https://godcurse.com/forum/topic/you-will-thank-us-nine-tips-about-online-pokies-payid-deposit-you-need-to-know/.
References:
Wire transfer casino withdrawal time Australia http://www.supergame.one/home.php?mod=space&uid=2674985
Die Auswahl, die Top-Providern gestellt wird, ist vorzüglich. Deutsche Spieler, die den Zahlungsdienst nutzen, starten mit einem sehr guten 200 % bis 100 € Jokerstar Willkommensbonus, der zusätzlich 200 Freispiele beinhaltet. https://meta.discourse.cz/t/trustly-casino-auszahlung-dauer-kosten-ablauf/54 ist bei Löwen Play neben PayPal die wichtigste Zahlungsmethode.
Der Hauptsitz des Unternehmens befindet sich seit jeher in Schwedens Hauptstadt Stockholm, wo Trustly auch heute noch ansässig ist. Bei https://chat.spectre.app/d/189-trustly-casino-deutsche-lizenz-legal-und-sicher-zahlen handelt es sich um einen Zahlungsdienstleister, der seinen Ursprung im Jahr 2008 fand. Wie bereits erklärt, speichert Trustly selbst keinerlei Daten und ist somit absolut sicher zu verwenden. Diese sind im Bereich Glücksspiel jedoch nicht von Relevanz, für gewöhnlich nutzen Slot Anbieter das beschriebene Konzept und ermöglichen damit eine sofortige Überweisung. Denn alle teilnehmenden Institute haben das Konzept eigens in der jeweiligen Sicherheitsabteilung geprüft und Trustly offiziell zugelassen, sprich verifiziert.
References:
Best online banking casino australia https://g.clicgo.ru/user/jumboweight5/
References:
Live casino sofort https://pads.zapf.in/5sY03eJ8So2xKO0G4DNW_g
References:
Klarna online casino https://graph.org/Beste-Klarna-Casinos—Im-Online-Casino-mit-Klarna-bezahlen-11-10
References:
Online casino bpay australia https://lancaster-bunn.hubstack.net/best-online-casinos-australia-o-top-ranked-casino-sites-2026-1793098220
References:
Muchbetter live blackjack https://md.coredump.ch/g8FXHAbpRV-fLQZ2rWPXVA
References:
Paypal casino erfahrungen https://bridgedesign.site/wiki/Online_Casino_PayPal_33_Top_PayPal_Casinos_2026
References:
Sofort casino roulette https://docs.monadical.com/vF2TtuF2Qc-g_2j1uBobXg
References:
Trustly Banküberweisung Casino https://bookmarkfeeds.stream/story.php?title=trustly-in-online-casinos-nutzen