Măcar noi să rămânem împreună

E un exercițiu destul de dificil să fii recunoscător pentru ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, însă merită să vezi cum sectorul nonguvernamental a reușit să crească.

De George Gurescu

În acest an, împlinim două decenii de când ARC a apărut. Dacă anii unui ONG se măsoară la fel ca la pisici sau câini, suntem la o vârstă venerabilă. Munca unui om dintr-o asociație de multe ori înseamnă să lucrezi pe două-trei poziții simultan. 

Am stat în organizație și ne-am uitat la ce s-a întâmplat în acești 20 de ani în țară. Și, în ciuda disperării și amărăciunii care ne apasă pe toți când ne uităm la știri, lucrurile s-au schimbat. E un exercițiu destul de dificil să fii recunoscător pentru ce s-a întâmplat în acești 20 de ani, însă merită să vezi cum sectorul nonguvernamental a reușit să crească. Avem filantropie responsabilă și făcută cu cap-inimă, avem donatori care cred în cauze până în pânzele albe și finanțatori care nu mai urmăresc să strângă albume foto cu colecta anuală de Crăciun. 

Suntem mulți, dar uneori ni se pare că suntem atât de singuri. Sunt organizații mici care reușesc să mute munții sau să salveze pădurile, avem grupuri de inițiativă în comune care opresc demolări și ne redau apa potabilă. Și totuși ni se pare uneori că munca noastră este în zadar când ne uităm pe holurile primăriilor, prefecturilor și ale altor instituții publice. 

E un sentiment amar, iar acest gând că suntem de-ai nimănui în comunitate, în cartier, în familie, peste tot, ne termină. De aceea am creat Cronicile Filantropiei. Nu ca să ne plângem, ci ca să arătăm că suntem mulți, dar trebuie să ne cunoaștem.

Ediția a doua a Cronicilor a pornit de la această nevoie de (re)cunoaștere. În octombrie am stat de vorbă cu organizațiile din sudul țării, încercând să aflăm ce putem face pentru a crește sectorul nonguvernamental nu doar în capitală și marile orașe, ci și la Mangalia și Turnu Măgurele. 

În octombrie, am organizat Caravana Bine în construcție, un eveniment prin care ajutăm organizațiile dintr-o anumită regiune cu expertiză și discuții cu profesioniști și punem la cale (sau ne plângem de) întreg sectorul.  Să știți că avem oameni extraordinari în sudul țării care trag cu dinții de locurile pentru care luptă, care au nevoie de ajutor și care trebuie susținuți. Pe o parte din ei vi-i prezentăm în ediția numărul doi al Cronicilor și o să vă purtăm prin Argeș și Constanța. 

Așa cum mulți vâlceni, buzoieni sau suceveni pleacă din București pentru a construi altceva în orașele natale, așa sunt și mulți olteni sau constănțeni care vor să facă altceva în locul care le-a fost casă, iar rolul nostru este să-i ajutăm. Nu ca să creștem numărul de organizații, ci ca să întărim acele comunități locale. Când un tânăr alege să-și facă o carieră în alt oraș, pentru că nu are cum altfel, înseamnă că o altă comunitate a mai pierdut o șansă. Să pleci din locul în care ai crescut nu este ușor, indiferent de vârsta la care o faci, însă, prin munca noastră, am vrea ca această decizie să nu mai depindă de politică, de economie sau de lipsa grădinițelor. O explicație foarte bună vine din partea sociologului Barbu Mateescu, prezent în această ediție. 

Vrem să ne uităm la binele și răul din alte locuri, iar Marija Mitrović, de la Fundația Trag din Serbia (o organizație similară cu a noastră), ne arată cum, în ciuda unei situații extraordinar de volatile în regiunea balcanică, există foarte multă speranță. 

Avem o ediție care, sperăm noi, vă va încuraja și întări. E un drum al naibii de greu, dar suntem împreună. Nu uitați!

Sursa: https://cronici.arcromania.ro/2021/11/25/macar-noi/