24 C
Nürnberg, DE
May 1, 2025
Noutăți

Feng Shui pentru scriitori, M. C. Simon – CARTEA LUNII

Conform filosofiei Taoiste, omul reprezintă o copie mică a Universului; tot ceea ce este în Cer, se regăsește sub o formă sau alta și pe Pământ și de aceea este foarte importantă armonizarea dintre noi, ca ființe umane și natură, ori acest lucru este realizabil prin energia Qi. Focul este amplificat de lemn, lemnul este amplificat de apă, apa este amplificată de metal, metalul de pământ, pământul de foc. Focul este stins de apă, apa se absoarbe în pământ, pământul este distrus de lemn, lemnul este distrus de metal, metalul este distrus de foc. După cum se observă, Feng Shui-ul discută de un „cerc vicios”. Acest cerc este prezent și în viețile noastre, dar și în scrierile noastre.

Citind cartea scrisă de M. C. Simon „Feng Shui pentru scriitori”, am aflat o serie de tehnici, care m-au ajutat să îmi găsesc inspirația zilnică, prin amenajarea biroului.

Cartea prezintă:

  • tehnici de atragerea a productivității, a succesului și, de ce nu, a vânzărilor prin aceste tehnici Feng Shui;
  • metode de organizare a spațiului de scris;
  • cum ne influențează lumina capacitatea de scris;
  • rolul plantelor, al cristalelor și al culorilor în scrierea creativă.

Theodora-Raluca Păun

Articol publicat si in Ziarul Vocea TA pentru luna septembrie 2022

Related posts

Anastasia Staicu, rusoaica ce-i ajută pe ucrainenii asupriți de poporul său. Pentru ea războiul e, de fapt, o rană pe suflet

Liliana Moldovan

Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru: 6 motive pentru care trebuie să cunoaștem tehnicile de autoapărare

Theodora-Raluca Paun

„Aventurile lui Andrei”

Theodora-Raluca Paun

Îngerul meu, Gabriel: o carte ce poate face lumea mai bună!

Liliana Moldovan

Festivalul Internaţional George Enescu, inclus pe lista scurtă a nominalizărilor The International Opera Awards, echivalentul Premiilor Oscar în lumea muzicii

Theodora-Raluca Paun

BAILE SIMAY, PARFUMUL ARADULUI DE SECOL XIX

Theodora-Raluca Paun

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy