10.4 C
Nürnberg, DE
October 30, 2026
Noutăți Preşedinţia României

Întrevederea Președintelui României, Nicușor Dan, cu Cancelarul Federal al Republicii Austria, Christian Stocker

26 iulie 2025 | Republica Austria

Președintele României, Nicușor Dan, a avut sâmbătă, 26 iulie 2025, o întrevedere cu Cancelarul Federal austriac, Christian Stocker, la Salzburg, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Austria, la invitația Președintelui Federal Alexander Van der Bellen.

Întâlnirea a oferit prilejul unui schimb de opinii cu privire la stadiul și perspectivele relațiilor româno-austriece și la temele de actualitate de pe agenda europeană și internațională.

Președintele Nicușor Dan și Cancelarul Federal Christian Stocker au subliniat interesul ambelor părți de a deschide un nou capitol în relația bilaterală, printr-un dialog politic și o cooperare economică susținută, precum și printr-o coordonare strânsă în plan european. Cei doi înalți oficiali au subliniat dorința comună de a încuraja, în continuare, legăturile comerciale și investițiile pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale de dezvoltare economică.

Președintele Nicușor Dan a exprimat aprecierea pentru contribuția capitalului austriac la dezvoltarea economiei românești și a subliniat interesul atât pentru o prezență mai susținută a companiilor românești pe piața austriacă, cât și pentru extinderea cooperării, prin proiecte comune, în vecinătate, respectiv în Balcanii de Vest, Republica Moldova sau Ucraina.

Au fost abordate, de asemenea, aspecte legate de asigurarea securității energetice prin îmbunătățirea interconectării dintre țările din regiune.

În plan regional, cei doi lideri au discutat despre valorificarea potențialului oferit de Dunăre, atât în ceea ce privește transportul și conectivitatea, cât și din perspectiva reconstrucției Ucrainei.

Președintele României și Cancelarul Austriei au discutat și despre importanța susținerii continue pentru Republica Moldova, inclusiv prin sprijin politic, financiar și tehnic.

Totodată, au exprimat sprijinul ferm pentru avansarea procesului de extindere în Balcanii de Vest, considerând acest demers esențial pentru stabilitatea regională.

Întâlnirea de la Salzburg a reconfirmat angajamentul ambelor părți pentru o cooperare strânsă în cadrul european, în spiritul solidarității și al promovării rolului Uniunii Europene ca actor influent și competitiv la nivel global.

Sursa: Președinția României

Related posts

Calendarul popular – anul după numele pământului- Cum m-a învățat Străbunica limba uitată a lunilor anului

Ionela van Reez-Zota

Povești prin muzică la Festivalul Internațional George Enescu: Seria de concerte pentru familii şi copii, în premieră la ediția 2023 

GT Post

Demnitatea, ultima armă!

Liliana Moldovan

„Aripi de foc” – un volum de versuri cu valențe  inspiraționale

Liliana Moldovan

??????? ????????? ??? ????? ????????

GT Post

Tezaur viu

GT Post

20 comentarii

http://git.yang800.cn October 26, 2026 at 3:48 am

References:

Minimum deposit payid pokies http://git.yang800.cn/cropcarp51

Replică
pay for pokies with BPay October 26, 2026 at 5:23 pm

References:

Mobile pokie sites accepting bpay pay for pokies with BPay

Replică
1 dollar deposit pokies payid October 26, 2026 at 6:28 pm

References:

Online casino payid pokies 1 dollar deposit pokies payid

Replică
https://skitterphoto.com/ October 26, 2026 at 7:43 pm

References:

Reliable bpay pokies https://skitterphoto.com/

Replică
minimum deposit MiFinity pokies Australia October 26, 2026 at 11:46 pm

References:

High roller MiFinity casinos minimum deposit MiFinity pokies Australia

Replică
http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3289882 October 27, 2026 at 8:47 pm

References:

Wire transfer casino no fees Australia http://bbs.wj10001.com/home.php?mod=space&uid=3289882

Replică
https://bbs.yp001.net October 28, 2026 at 6:57 am

References:

Online pokies payid deposit https://bbs.yp001.net/home.php?mod=space&uid=634990

Replică
https://aryba.kg/ October 28, 2026 at 12:55 pm

References:

Osko pokies no deposit bonus https://aryba.kg/user/sunball6/

Replică
instant withdrawal payid pokies October 28, 2026 at 3:19 pm

References:

1 minimum deposit casino australia payid https://xn—-7sbarohhk4a0dxb3c.xn--p1ai/user/risksled8/

Replică
https://test-sida.noads.biz/?565807 October 28, 2026 at 4:08 pm

References:

New payid pokies australia https://test-sida.noads.biz/?565807

Replică
legit payid pokies October 28, 2026 at 6:30 pm

References:

Payid pokies real money no deposit https://app.wedonthavetime.org/profile/girdlehyena4

Replică
Harrycek October 30, 2026 at 1:12 am

Продажа сельхоз техники https://euroagro.by в РБ и СНГ. Новые тракторы, зерноуборочные комбайны, культиваторы, сеялки и навесное оборудование для хозяйств разного масштаба. Подберите технику по характеристикам и бюджету, узнайте актуальные цены и условия приобретения. Большой ассортимент. Доставка по стране.

Replică
ElijahBon October 30, 2026 at 1:17 am

Нужна реклама в соц сетях? биржа рекламы max эффективный способ продвижения товаров, услуг и бизнеса. Подберите подходящие каналы по тематике и целевой аудитории, сравните стоимость размещения и охваты. Узнайте условия публикации рекламных постов и выберите оптимальный формат продвижения.

Replică
https://myspace.com/droplyre3 October 30, 2026 at 4:11 am

References:

Instant wire transfer casino australia https://myspace.com/droplyre3

Replică
real money payid online pokies October 30, 2026 at 9:17 am

References:

Free spins payid pokies australia https://codimd.zaehlwerk.net/S_8XhhjTQ7q7gtSW3OihVA

Replică
Westoncoode October 30, 2026 at 4:26 pm

Новости Украины https://info-ukraine.com и мира, важные события регионов, общественная жизнь, экономика и культура — на Info Ukraine. Изучайте свежие публикации, тематические обзоры и аналитические материалы, знакомьтесь с разными точками зрения и находите полезную информацию для повседневной жизни.

Replică
RonnieAncew October 30, 2026 at 4:38 pm

информационный портал https://novitnosti.com с актуальными новостями Украины и мира. Читайте о важных событиях, общественной жизни, экономике, политике, культуре, технологиях и спорте. Следите за обновлениями, изучайте тематические обзоры и получайте полезную информацию о событиях дня.

Replică
JamesDruro October 30, 2026 at 4:38 pm

портал о главных событиях https://info24.com.ua и темах, которые важны каждый день. Новости Украины и мира, экономика, общество, наука, технологии, бизнес и образ жизни. Изучайте аналитические обзоры, полезные инструкции и познавательные статьи, чтобы оставаться в курсе происходящего.

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy