24.8 C
Nürnberg, DE
September 30, 2026
București Evenimente România

Vernisajul expoziției „CERULLEUM”, la Galeria Artotecii BMB

Primăria Municipiului București (PMB), prin Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, vă invită luni, 5 octombrie, de la ora 17:00, la vernisajul expoziției „CERULLEUM”, semnată de artistul Mihai Perca. Evenimentul va avea loc la Galeria de Artă ARTOTECA a BMB, situată pe Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4, București.

Despre pictura lui Mihai Perca, în 2024, Mihai Toma scria: „Împreună cu el, am parcurs itinerariul celor peste treizeci de lucrări de mari dimensiuni (3×4, 4×5) și am descoperit o pictură inteligent de misterioasă. Și, în același timp, fermecător de iscusită, atât în privința tehnicii (unele cu o inventică absolut aiuritoare), cât și a mesajului de cele mai multe ori adânc subliminal. Deși par a fi subordonate ideii de pictură nonfigurativă, lucrările își decopertează magic suprafața, lăsând sensuri profunde să iasă la lumină, care cum pot.”

Expoziția, curatoriată de artiștii plastici Gheorghe Dican și Liviu Nedelcu, poate fi vizitată în perioada 5 octombrie – 2 noiembrie 2026, la Galeria de Artă ARTOTECA a Bibliotecii Metropolitane București, Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4, București, conform programului galeriei.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Simezele bibliotecii”, un demers cultural permanent al BMB, inițiat în 2018, cu misiunea de a susține arta vizuală contemporană și de a o aduce mai aproape de publicul larg, prin integrarea acesteia în viața culturală a comunității.

Despre proiectul „Simezele bibliotecii”

Lansat în 2018 de Biblioteca Metropolitană București, proiectul Simezele bibliotecii este o inițiativă culturală dedicată promovării artei vizuale moderne și contemporane. Desfășurat în spațiul Artotecii, proiectul oferă artiștilor plastici o platformă de expunere, iar publicului – o experiență culturală diversificată, prin expoziții ce explorează o varietate de stiluri și direcții artistice.

Artoteca a devenit, prin acest program, un punct de întâlnire între literatură și arte vizuale, încurajând dialogul între forme diferite de expresie artistică. Simezele bibliotecii urmărește apropierea publicului de arta contemporană și consolidarea legăturii dintre comunitate și mediul artistic.

Despre Biblioteca Metropolitană București (BMB)

Biblioteca Metropolitană București este singura rețea de biblioteci publice din Capitală, cu 30 de filiale prezente în toate sectoarele orașului, asigurând acces gratuit la informare, educație și lectură pentru comunitatea bucureșteană. Serviciile de împrumut la domiciliu, consultarea în sălile de lectură, accesul la resurse digitale și oferta culturală diversificată permit instituției să răspundă constant nevoilor de formare, documentare și dezvoltare personală ale publicului de toate vârstele. Programele și proiectele culturale și educaționale dedicate copiilor, tinerilor și adulților transformă biblioteca într-un spațiu activ de învățare, dialog și întâlnire între generații, prin organizarea anuală a sute de evenimente. Astfel, Biblioteca Metropolitană București își consolidează rolul de infrastructură esențială a culturii și educației în București, contribuind la creșterea accesului la resurse culturale și la îmbunătățirea calității vieții comunității și confirmându-și statutul de instituție publică modernă, conectată la nevoile orașului. Serviciul Comunicare BMB
✉ comunicare@bibmet.ro
🌐 www.bibmet.ro
📱 Facebook | Instagram | TikTok |YouTube

Related posts

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România a celebrat excelența artistică în cadrul Galei UCIMR 2026 – Premiile Excelenței Interpretative, la Ateneul Român

Ionela van Reez-Zota

Învățând din istorie: Unirea Principatelor Române

Ion Marius Tatomir

„CASĂ, CASĂ, VREM POVEȘTI!”: ATELIERE PENTRU COPII LA MNLR

N I

APUSENI, ȚARA DE PIATRĂ 

Willem Alexander van Rees

Baba Martie și cele nouă zile ale începutului de primăvară

Ionela van Reez-Zota

Recital susținut de soprana Rodica Vică și acordeonista Marija Antunovic la Viena

Ion Marius Tatomir

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy