Muzeul Geologic Național și Casa de Cultură a Studenților București, organizează expoziția de fotografie „Apuseni, țara de piatră”.

Sub egida motto-ului: „𝟏𝟐𝟎 𝖉𝖊 𝖆𝖓𝖎 î𝖓 𝖘𝖑𝖚𝖏𝖇𝖆 𝖈𝖊𝖗𝖈𝖊𝖙ă𝖗𝖎𝖎 𝖌𝖊𝖔𝖑𝖔𝖌𝖎𝖈𝖊”, Muzeul Geologic Național – aflat în structura I.G.R. București – va derula, pe parcursul întregului an 2026, un amplu program de evenimente culturale, științifice și educaționale dedicate publicului larg, comunității academice și specialiștilor din domeniu.

Prin acestă inițiativă, Muzeul Geologic Național își propune să aducă mai aproape de public istoria, actualitatea și viitorul cercetării geologice din România, într-un demers care îmbină rigoarea științifică cu accesibilitatea culturală și să marcheze un moment aniversar de excepție – 120 de ani de activitate dedicată cercetării geologice, explorării resurselor naturale și dezvoltării științelor Pământului în România – Institutul Geologic al României (I.G.R.) 1906-2026, iar „Apuseni, țara de piatră” este prima manifestare din această serie.

„Apuseni, țara de piatră” introduce privitorul într-o lume fascinantă, care înmănunchează fotografii mai vechi și mai noi din Munții Apuseni, realizate de artiști fotografi sub umbrela concursului „Fotogeografica” al Casei de Cultură a Studenților București, parte a programului național de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural al României, – Romania Student Tour – proiect iniţiat de Paul Bordaş.
Cele peste 40 de lucrări remarcabile vor fi expuse în Holul Principal al Muzeului și Sala „Colecțiuni”, printr-o integrare armonioasă, vizuală și tematică, dar mai ales printr-o alăturare firească cu exponatele geologice precum “florile de mină” aduse din Banat, Maramureș și evident Apuseni.

“În acest concert al munților, Apusenii sunt o simfonie care ne oferă totul: peisaje domoale și creste spectaculoase, cătune risipite unde localnicii mai practică meserii uitate, un mozaic geologic cum nu se mai află altul, în care mai mijește luciul cuprului și al aurului, păduri întinse și poieni tainice unde lupii și cerbii trăiesc mai puțin tulburați de năpasta civlizației. Atâtea locuri, atâtea partituri.”declara Cristian LASCU cercetător, speolog, scriitor și jurnalist la lansarea albumului APUSENI, ȚARA DE PIATRĂ.

Expoziția este dedicată Zilei Culturii Naționale și va putea fi vizitată în perioada 15 ianuarie – 15 martie 2026, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00, în cadrul Muzeului Geologic Național, din Şoseaua Pavel D. Kiseleff 2, București.
Compartiment Marketing, Relații, Publice, Mass-Media

12 comentarii
References:
Payid pokies no KYC $10 payid pokies
References:
BPay pokies instant deposit bpay pokies sign up bonus
References:
MiFinity casino withdrawal Australia http://warblog.hys.cz/user/virgojacket93/
References:
Neosurf casino loyalty program http://warblog.hys.cz
References:
Trusted MiFinity casinos Australia https://onlinevetjobs.com/author/soupbridge39/
References:
Casinos accepting MiFinity deposits Australian dollars MiFinity casino
References:
Osko pokies tips https://neoclassical.space/
References:
Low deposit bank transfer casino australia bbs.sdhuifa.com
References:
Fast withdrawal casinos Osko https://pad.stuve.de/EsPIRlbeS3SUj59RTxFhaQ
References:
Online casino wire transfer australia https://pad.batsense.net/44qs0z-8SYioAkXMPHdCsg
References:
EFT casino deposits australia https://doc.anagora.org/TLyYcfoZTcaPNRK1OP43RA
References:
Online pokies payid no deposit https://pad.stuve.de/LJccHBgITVeesGc7t5uywQ