Cultură România

Orchestra Națională a Franței, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, pe  www.festivalenescu.ro de Ziua Internațională a Francofoniei

București, 18 martie 2022

Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Francofoniei, ARTEXIM – organizatorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu –, salută cooperarea strânsă în domeniul cultural dintre România și Franța, încurajând dezvoltarea și promovarea de noi proiecte culturale franco-române.

Dirijorul Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, este și directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței, ansamblu fanion al culturii muzicale franceze.

ARTEXIM se alătură acestei inițiative prin publicarea înregistrării celei de-a doua suite extrasă de compozitorul francez Maurice Ravel din baletul Daphnis și Chloé, în interpretarea Orchestrei Naționale a Franței, dirijată de maestrul Cristian Măcelaru. Concertul a avut loc în septembrie 2021, la Sala Palatului, în cadrul ediției jubiliare a Festivalului Internațional George Enescu.

20 martie marchează comemorarea semnării, în 1970, la Niamey (Niger), a tratatului referitor la crearea Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT), devenită ulterior Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF). În calitate de stat membru al OIF (din 1993), România celebrează anual, alături de ceilalţi 83 de membri şi observatori, din 5 continente, Ziua Internațională a Francofoniei.

Baletul Daphnis și Chloé, o capodoperă a impresionismului muzical, a fost scris în 1909, inspirat de o nuvelă antică grecească, despre o poveste de dragoste. Orchestrația sa amplă, cu cor, se datorează ideii compozitorului de a crea o simfonie coregrafică, după cum a și denumit-o inițial.

Înregistrarea lucrării poate fi vizionată gratuit pe site-ul www.festivalenescu.ro duminică, 20 martie, accesând acest link.

Related posts

2023 – ANUL CULTURAL DIMITRIE CANTEMIR

GT Post

Romanian Cinema in Focus at SEEfest Los Angeles 2026 

Ionela van Reez-Zota

Sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2018 pentru completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice

Ion Marius Tatomir

Precizări de presă

Ion Marius Tatomir

Doi ani, șase țări și o lecție despre democrație – bilanțul unui proiect Erasmus + KA220 coordonat de Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Covasna

Ion Marius Tatomir

Toamna spinului de trandafir

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy